Cultură
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

Vernisajul Salonului de Grafică de la Galeria Municipală de Artă, a programat o colaborare inedită în domeniul cultural din Turda, un demers prin care se încearcă o simbioză între arta plastică și poezia sau beletristica de la nivelul municipiului de pe Arieș. La invitația celor din Societatea Culturală „Filarmonia”, directorul Bibliotecii Municipale „Teodor Murășanu” din Turda, Nicolina Halgaș, a prezentat o poetă din numeroșii autori din zona noastră. Astfel, la expozițiile celor de la Filarmonia nu se va mai vorbi doar de pictură, grafică, desen sau fotografie ci și de poeziei sau beletristică.

Ne explică mai întâi ideea, vicepreședinta Societății Culturale „Filarmonia” Turda, Cristina Oprea: „Pentru că vorbim despre ilustrație de carte, despre carte, am alături pe doamna Nicolina Halgaș, care va veni de fiecare dată cu un scriitor, un poet sau o poetă din Turda, în cadrul acestui parteneriat, pentru a se îmbogăți modalitatea noastră de exprimare, atât prin vizual cât și prin cuvânt”.

Directorul Bibliotecii „Teodor Murășanu”, Nicolina Hagaș, a descris, pe larg, încercarea lăudabilă, aflată la un prim episod, de a îmbina frumosul emanat din arta plastică, din grafică sau pictură, cu cel „evaporat” din slove așternute pe hârtie, în beneficiul comun al culturii locale: „Am vrea să promovăm scriitori, care nu trebuie să fie neapărat membri într-o uniune consacrată sau într-o asociație de artiști, dar care, prin valoarea creației merită să fie cunoscuți. Aș vrea să reamintesc, cu această ocazie, că la Biblioteca Municipală există un fond de carte care se numește „Fondul Turda”. În acest fond se colecționează pentru păstrare și conservare în folosul comunității locale cărți ale scriitorilor turdeni, ale celor care sunt originari din Turda dar nu mai locuiesc aici, a celor care au activat sau au trăit o perioadă din viață în orașul nostru. De fapt acoperă Turda și localitățile  învecinate iar, în ce privește cărțile mai vechi, fostul județ Turda, cu toate formele pe care acesta le-a avut. Fondul cuprinde toate genurile nu doar beletristică. Unii autori sunt mai cunoscuți, alții mai puțin, alții au fost uitați, așa că noi considerăm că este benefic să ne amintim, din când în când, de ei”, a explicat directorul Bibliotecii Municipale „Teodor Murășanu” demersul aflat la primul pas, de colaborare între artiștii din Asociația Culturală „Filarmonia” și biblioteca orașului.

Nicolina Halgaș a prezentat apoi pe invitata sa, autoarea de poezie și nu numai, Maria Rodica Bocoș: „Astăzi aș vrea să vă invit în lumea poeziei profesoarei de istorie Maria Rodica Bocoș. Am avut ocazia să o cunosc în două moduri, mai întâi ca și profesor în anii frumoși ai liceului, apoi  în ultimii ani am cunoscut-o ca și creatoare de poezie și proză scurtă, foarte amuzantă. Sper să publice cât mai curând una din lucrările în care și-a adunat amintiri din perioada în care era profesoară, amintiri din perioada comunistă. Este și autoare de monografie, a făcut și cercetare, fiind profesoară de istorie, o monografie a Liceului Agricol a fost publicată mai demult, o alta, mult mai documentată urmează să fie publicată în acest an. Nici arta plastică nu-i este străină, dânsa creează plăci ceramice și măști, a avut două expoziții în holul bibliotecii în ultimii doi ani, iar în acest an va mai avea una de măști ceramice în luna septembrie”, a dezvăluit Nicolina Halgaș care a citit apoi mai multe poezii din numeroasele plachete cu poeme din creația Mariei Rodica Bocoș.

Despre poeta turdeană a vorbit apoi profesoara de limba și literatura română Elena Matei Fărcaș: „Maria Rodica Bocoș e paradigma omului de cultură care îmbină în mod fericit istoria, studiată la Universitatea Babeș Bolyai, cu filosofia vieții însușită prin acumulare de informații din mediul familial, sau din trăirile la modul personal. Plachetele, indiferent la care am face referire ne îndeamnă într-un mod profund dar prietenesc, aproape matern, să renunțăm la apatia de tip bovarian, să renunțăm la dezamăgirile existențiale generate de cotidianul tumultuos imprevizibil și tern, de cele mai multe ori, în favoarea trăirii clipei aici și acum”, a spus profesoara Elena Matei Fărcaș despre prietena sa, poeta Maria  Rodica Bocoș, citind apoi două dintre poeziile care i-au plăcut mai mult, din creația acesteia.

Ajuns mai târziu la vernisaj, profesorul Ioan Bembea, la rândul său autor de carte, a ținut s spună câteva cuvinte în ton cu inițiativa comună Filarmonia-Bibliotecă:  „Este o delectare să citești poeziile colegei noastre, profesoara Rodica Bocoș. Ar fi atât de frumos să îmbine paginile acestor poezii cu niște imagini vizuale pictate. Cred că ar întregi transmiterea de sentiment. Este o sugestie pentru viitor să fie solicitări, într-un sens sau altul, pentru tablouri să facem poezii iar pentru poezii să fie create imagini în acest sens. Am mai scris și eu niște poezii, în genul meu, mai nostalgic, cu imagini din anii copilăriei din Apuseni și chiar aș vrea să fac un apel către cei care mânuiesc penelul să mă sprijine în publicarea acestei cărți prin câteva imagini, inclusiv la copertă mă gândesc. Le transmit textul doritorilor iar dacă va ieși ceva frumos va fi în beneficiul cititorilor. O felicit , încă o dată pe doamna Rodica Bocoș”, a punctat Ioan Bembea.

 --------------

Foto de la eveniment: http://turdainfo.ro/index.php/galerii-foto/167-photos/11170-expozitie-colectiva-de-grafica-a-societatii-filarmonia-turda