21
Sam, Apr
32 New Articles

Cultură
Typography

La mulți ani tuturor și un an îmbelșugat în spectacole teatrale.  Teatrul Aureliu Manea Turda își redeschide porțile în 2018 cu un spectacol pentru cei mici. După frumoasele sărbători de iarnă, actorii turdeni au revenit cu forțe proaspete și nerăbdarea de a fi pe scenă, așadar începem activitatea la teatrul din Turda.

Începem seria de spectacole debutând cu „Pinocchio” duminică, 14 ianuarie, ora 11.00. „Pinocchio” este o adaptare după Carlo Collodi, în regia lui Muriel Manea-Jakab, iar de scenografie s-a ocupat Eliza Labancz. Este un spectacol educativ, cu costume excepțional concepute pentru a reda într-un mod cât mai real personajele, un amestec foarte bine gândit între lumină, muzică și text.

Este un spectacol care place celor mici, mulți doresc chiar să-l revadă de mai multe ori.

Pinocchio, este o păpuşă de lemn, care trece printr-o mulţime de peripeţii, din care învaţă ce înseamnă să fii bun şi ascultător. 

Din distribuția spectacolului fac parte actorii: Miky Paicu, Raluca Eremei-Bîrza, Maria Salcă, Mihaela Deceanu, Ștefania Misăilă, Ginuc Crișan, Călin Mihail Roajdă și  Ioan Alexandru Savu.

„Așteptăm ca și în acest an, publicul să ne fie alături și să încurajeze actorii în această meserie. Anul 2018, vine cu câteva surprize, premiere, spectacole frumoase pentru toate vârstele și, bineînțeles, Festivalul Internațional de Teatru de la Turda. Nu trebuie să ratați evenimentele teatrului pregătite cu atâta drag de personalul teatrului”, a declarat managerul teatrului, Cătălin Grigoraș.

Bilete se găsesc la agenția teatrului și online pe www.tomtix.ro.

 Vă așteptăm cu mic, cu mare, în noul an, să ne bucurăm împreună de teatru.

Biroul de presă

Teatrul Aureliu Manea Turda

Add comment

Regulile de baza pentru a face comentarii pe site
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.


Security code
Refresh