Pictorul Cornel Vana este, probabil, unul dintre cei mai vizibili artiști turdeni, cu 4-5 expoziții personale pe an, prin țară și străinătate, și cam tot atâtea de grup. Este un pictor care muncește mult, extrem de serios, și care și-a construit o imagine și o carieră cu mare atenție, de parcă ar fi și specialist în relații publice.

În 2017, o primă expoziție la care talentatul artist plastic și poet turdean își invită admiratorii și nu numai este programată înaintea Sărbătorilor Pascale, într-o perioadă de puternică primăvară, cu natura în plină dezvoltare și cu multă dragoste în aer. Generosul spațiu expozițional de la Casino Cluj, va găzdui, pe 3 aprilie 2017, de la ora 18, vernisajul expoziției de pictură a patru reprezentativi pictori români, cu largă recunoaștere în lumea artei contemporane. Alături de turdeanul nostru vor expune trei prieteni ai săi: Ammar Alnahhas, Corneliu Drăgan-Târgoviște, Ovidiu Iovanel.
Expoziția intitulată „Ipostaze cromatice”, va oferi, cu siguranță, vizitatorilor avizați sau mai puți familiarizați cu lucrările celor patru pictori, o explozie de culoare și originalitate, menită să deschidă sufletele spre frumos înaintea Paștelui ortodox și catolic, care se contopește în acest an într-o singură zi, cea în care expoziția celor patru se închide..

 Invitatul special la vernisajul din 3 aprilie va fi mezzosoprana Lavinia Bocu, cu un recital de excepție, așa cum a fost și cel de la evenimentul găzduit de Muzeul de Istorie Turda, când pictorul turdean a sărbătorit 60 de ani de viață. Prezentator este Sabin Rus.

Expoziția de la Casino Cluj va fi deschisă în perioada 3-16 aprilie 2017.

 

Îi dorim mult succes artistului transilvan Cornel Vana, pe care noi, la Turda, doar îl găzduim, nu putem să ni-l și asumăm.

Pin It

Add comment

Regulile de baza pentru a face comentarii pe site
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.


Security code
Refresh