Muzeul de Artă Cluj-Napoca (MACN), instituție publică de interes județean, care funcționează sub autoritatea Consiliului Județean Cluj, găzduiește, sâmbătă, 14 iulie 2018, performance-ul organizat de Compania Procédé Zèbre, intitulat „În Zorii Dictatorilor”.

Performance-ul va avea loc sâmbătă, 14 iulie 2018, ora 18.30, în curtea Muzeului de Artă Cluj-Napoca (Piaţa Unirii nr. 30) în prezenţa personalului Companiei Procédé Zèbre și a tinerilor liceeni din orașele Aiud și Hida.

Evenimentul „În Zorii Dictatorilor” se va materializa într-un performance care îi va avea ca protagoniști pe tinerii liceeni din orașele Aiud și Hida, alături de personalul profesionist al companiei Procédé Zèbre. Acesta va avea ca temă centrală totalitarismul în Europa. Textele propuse spre recitare vor fi comunicate în limba română, italiană și franceză. Repertoriul muzical va fi interpretat de Pauline Larivière (canto), Nicolas Poisson (chitară), alături de care va interpreta actorul Arnaldo Ragni.  

„Un caz unic în literatura mondială o reprezintă creația poetică a prizonierilor politici din închisorile comuniste din România din timpul unei perioade plină de teroare (1948-1964). Acest tip de literatură a circulat prima dată între pereții închisorilor, transmisă în cod morse și învățată ulterior pe de rost și conservată în memoria orală, sub forma unei biblioteci vii, rămânând acolo fără foc, frig, foame, tortură sau moarte, reușind astfel să supraviețuiască.”

Pin It

Add comment

Regulile de baza pentru a face comentarii pe site
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.


Security code
Refresh