25
Joi, Apr
3 New Articles

Turda
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

 raport-curte-de-conturi-1Primarul turdean, Tudor Ștefănie, a prezentat în cadrul unei conferințe de presă organizată luni, 8 iulie, ora 11, la sediul primăriei Turda, rezultatul controlului efectuat de Curtea de Conturi. Edilul șef a prezentat doar câteva dintre cifrele sau problemele evidențiate de Curtea de Conturi, precizând că pentru unele dintre acestea își păstrează dreptul de a nu le face publice, urmând să solicite instanței de judecată clarificarea lor.

Ștefănie susține că a primit raportul Curții de Conturi vineri, 5 iulie, abia la terminarea orelor de program și de aceea a ales să facă public mare parte din el luni dimineața. Șeful municipalității a precizat că termenul de rezolvare a problemelor avansate de Curtea de Conturi este finalul lunii octombrie a acestui an, dar unele dintre sesizări au fost rezolvate pe chiar în timpul controlului. Controlul Curții de Conturi a durat două luni.
raport-curte-de-conturi-2Una dintre problemele sesizate de organul de control au fost grupurile și asociațiile sportive care au primit cu titlu gratuit clădiri și terenuri pentru desfășurarea activității, fapt considerat ca fiind pe lângă lege de către Curtea de Conturi care solicită acelor organisme să achite impozit pe acele terenuri și clădiri. Primarul Tudor Ștefănie afirmă că, dacă s-ar fi închiriat stadionul cluburilor de fotbal în loc să li se dea gratuit, asociația de fotbal respectivă ar fi trebuit să achite anual 294 000 de lei.

”Noi nu am fost de acord cu cele spuse de Curtea de Conturi că noi nu a fost organizat și exercitat controlul intern în conformitate cu prevederile legale în vigoare”, a spus Ștefănie care a venit la conferința de presă însoțit de o echipă întreagă de șefi de servicii, de la arhitectul-șef până a directorul economic. Mihaela Bujor, șefa auditului intern a spus, referitor la acest subiect că: ”Semnalările Curții de Conturi vizează aspecte de recomandare din Ordinul 146 cum ar fi  neformularea unei proceduri specifice însă întreg ul ordin 146 se referă la recomandări de urmat făcute șefilor de servicii și nicidecum la un caracter obligatoriu în urmarea tuturor standardelor”, a spus Mihaela Bujor.

Au fost câteva și câteva situații referitoare la încasarea unei taxe hoteliere, a unor taxe pe teren sau clădiri, rezolvate între timp, unele în întregime, iar altele parțial. ”Este vorba de acei agenți economici care desfășoară activități de cazare de tip hotelier sau sub altă formă, care au obligația, conform legii, să plătească o taxă calculată la valoarea cazării. Există societăți comerciale care nu a declarat și nu au achitat această taxă hotelieră. Au fost identificate două astfel de societăți dintre care un și-a început activitatea la 1 decembrie 2012. Sumele datorate bugetului local au fost recuperate în parte, restul urmând să fie recuperate în perioada imediat următoare”, a spus Maria Turcean, director executiv la Primăria Turda. Maria Turcean face un apel, inclusiv prin intermediul acestui articol, la toți agenții economici din Turda care desfășoară activități de tip hotelier să-și declare aceste activități, să vină la primărie pentru a li se calcula taxa hotelieră și să-și achite aceste obligații.

Legat de taxa pe teren și clădiri au existat situații când anumiți proprietari nu au declarat terenurile și clădirile iar cei de la impozite și taxe vor efectua demersuri pentru aducerea acestora în legalitate, cetățeni dintre care mulți, consideră Maria Turcean, nici nu cunosc prevederile legale.

Un alt punct analizat și semnalat de Curtea de Conturi este faptul că ”au fost calculate eronat dobânzile pentru spațiile închiriate cabinetelor medicale”. De asemenea, nu au fost încasate dividendele și dobânzilor de la unitățile din subordinea Consiliului local sau unde municipalitatea este acționar. Aici pot exista mai multe situații, cum ar fi Compania de Apă Arieș, Turda Salina Durgău, Domeniul Public Turda, Agrotransilvania Cluj, TETAROM.  ”Situațiile sunt diferite pentru fiecare instituție, pot să apară și altele, vom vedea cât este valoarea dividendelor pentru fiecare, au fost deja notificate respectivele societăți, eventual unele cazuri pot ajunge în instanță, dacă acei agenți economici nu vor da curs notificărilor noastre, respectiv prevederilor raportului Curții de Conturi. Știți că au existat acele discuții la Salină cum că primarul este cel care le-a luat nu știu ce valoare mare din buget. Nu a fost primarul, a fost o constatare făcută de Curtea de Conturi”, a precizat Ștefănie, vorbind despre sumele vărsate la bugetul local de către fosta conducere a Salinei Turda, în ultimele zile de mandat, sume care se ridică la câteva sute de mii de RON .

Raportul Curții de Conturi mai arată că este obligatoriu ca acel contract  prin încredințare directă de folosință gratuită să fie modificat într-unul de concesiune, cu tot ceea ce înseamnă asta, adică tot felul de clauze cu avantaje de ambele părți. ”Există o prevedere legală care permite această transformare, tot prin încredințare directă, iar Consiliul Local Turda trebuie s stabilească o taxă, chiar de numai un leu pe metrul pătrat ca și taxă pe concesiune”, a spus Ștefănie, care și-a manifestat speranța ca până la 31 octombrie să fie rezolvate toate solicitările Curții de Conturi.

O altă sumă importantă vizată de Curtea de Conturi a fost cea rezultată din faptul că au fost acceptată la plată o situaţie de lucrări pentru realizarea obiectivului de investiţii „Extindere de amenajare a Parcului Zoologic”, în care au fost înscrise cantităţi şi lucrări mai mari decât efectiv cele realizate şi virate sume către firma Benzot Har prin care s-a adus un prejudiciu bugetului consolidat al statului de 1.847.000 de lei.

 

Pin It

Add comment

Regulile de baza pentru a face comentarii pe site
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.


Security code
Refresh