22
Sam, Sep
48 New Articles

Turda
Typography

       Festivalul Internațional de Teatru de la Turda ediția a 2-a, a avut loc în perioada 29.06-08.07.2018.

        FIT Turda 2018 în cifre ar arăta astfel: 10 zile pline de evenimente, în 11 locații printre care: sala teatrului, Salina Turda, Pietonala, Fosta Fabrică de bere, Tour D’art, Curtea Muzeului – o locație nouă din acest an, și de asemenea teatru în autobuz a fost noutatea festivalului cea  mai așteptată. Au fost spectacole de teatru, concerte, animații pentru copii. Numărul celor care au participat la festival a fost de 59 de trupe de teatru din țară și din străinătate, am avut 520 de participanți, însă enumerăm: mari nume ale scenei romanești – Marius Bodochi, Anca Sigartău, Catrinel Dumitrescu, Constantin Cotimanis, Cătălina Mustață, Tania Popa, Cristi Iacob, Andreea Bibiri, Ioan Isaiu. Alte nume ce pot fi menționate dintre cei care au participat sunt: Radu Nechifor & Friends (cu un extraordinar concert de Nai), Harry Tavitian (este cel mai important jazzman român contemporan). Numărul celor care au umplut sălile de spectacole este de 8000 de persoane pentru cele 90 de evenimente din aceste zile.

      În cadrul festivalului, s-a apelat la mai multe canale de promovare: media online, presa scrisă, radio, bannere, afișe, flyere, caiete program, google addwords. Iar numărul sponsorilor și al partenerilor media care ne-au fost alături a fost de 70 atât locali, cât și județeni, cărora le mulțumim pe această cale.

      Succesul acestui festival s-a datorat partenerilor care ne-au fost alături: Primăria Municipiului Turda și Consiliul Local Turda, Salina Turda, Compania de Apă Arieș, Consiliul Județean Cluj, UNITER.

      „Mulțumim tuturor celor care au umplut sălile de spectacole și celor care au contribuit la buna organizare și desfășurare a evenimentelor, atât angajații teatrului, voluntarii, cât și sponsorii și partenerii care au făcut parte din acest proiect. Cu toate că festivalul a fost doar la a doua ediție, evenimentele și invitații au fost într-un număr mai mult decât dublu față de anul trecut, însă ne-am străduit ca fiecare eveniment să fie bine pus la punct și perfect organizat pentru ca să creăm un brand al orașului de care suntem mândrii, deoarece publicul a fost pe măsură. De-a lungul zilelor de festival, voluntarii au făcut sondaje printre spectatori, feedback-ul fiind foarte important pentru noi și pentru organizarea edițiilor viitoare. Acest festival se dorește a se transforma într-o tradiție a comunității turdene, dorim să aducem tot mai multe spectacole în locații neconvenționale și de a marca această sărbătoare a teatrului cu momente dintre cele mai diverse și inedite pentru iubitorii de artă. Ne bucurăm pentru reușita celei de-a doua ediții, și vă dăm întâlnire în luna septembrie cu debutul stagiunii teatrale 2018-2019” a spus PR-ul teatrului Corina Moldovan.

 

 

Biroul de presă

Teatrul Aureliu Manea Turda

Add comment

Regulile de baza pentru a face comentarii pe site
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.


Security code
Refresh