POLIȚIA
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

La data de 18 iunie a.c., în cadrul acţiunilor derulate de către poliţiştii rutieri pentru prevenirea accidentelor de circulaţie, a fost depistat un conducător auto care circula cu peste 200 km/h, în localitate.

În jurul orei 16:00, un tânăr, de 22 de ani, din judeţul Bistriţa-Năsăud, şofer începător, a fost înregistrat cu aparatul radar conducând pe DN1C576, pe raza localităţii Iclod, cu viteza de 204  km/h.

În momentul controlului, acesta nu a respectat dispoziţiile poliţistului rutier de a rămâne în autovehicul.

Tânărului i-au fost aplicate 30 puncte amendă pentru depăşirea vitezei legale, depăşirea neregulamentară peste marcajul trecere pentru pietoni şi nerespectarea dispoziţiilor poliţistului rutier.

Totodată, permisul de conducere i-a fost reţinut în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru 90 de zile.

Poliţiştii continuă acţiunile pentru salvarea de vieţi şi prevenirea accidentelor de circulaţie.