Opinie
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

 

Cine este de vină pentru faptul că la Turda a trecut primăvara şi vara fără să se asfalteze nimic? Poate nu avem nevoie, poate este în închipuirea mea de ziarist bezmetic şi răuvoitor faptul că numai în această vară am schimbat două rotule la autoturismul meu, după ce anul trecut mai schimbasem două. Poate doar eu văd pe aproape orice stradă dinspre centru până la periferie bălţi nenumărate formate în gropile din asfalt. Noroc că pe la noi nu sunt bălţi de un metru adâncime, ca pe la Căciulata, altfel ştiu pe cineva care ar trebui să-şi monteze un sistem snorkel pe maşina personală... 

Vreau de la bun început să precizez că, oricât am încercat să-l conving să-mi explice mecanismele care trebuie unse pentru a se putea repara străzi la Turda, m-am lovit ca de un zid de directorul SC Dom_NIK1894eniul Public Turda SA, Adrian Sălăgean. Optimist peste fire, omul ăsta refuză să acuze pe cei vinovaţi, refuză să clarifice unde s-au încurcat iţele administrative sperând la nesfârşit că primarul Tudor Ştefănie va semna contractul cu SC DPT SA, pentru a debloca sumele de bani necesare pentru o „explozie” a activităţii acestei societăţi ai căror oameni azi-mâine vor pune, din nou, „puşca” jos, odată cu instalarea sezonului rece. Este vorba de o sumă de circa 90-100 de miliarde de lei vechi pe care consilierii locali au stabilit, în 15 aprilie 2014 să-i folosească pentru reparaţii străzi, banii fiind dintr-un credit pe care, iniţial, aleşii locali doreau să-l folosească pentru finalizarea Blocului „O” din sensul giratoriu. Cel care a reuşit să-şi convingă colegii să schimbe destinaţia banilor a fost preşedintele PSD Turda, Cristian Matei. Acesta ne-a declarat prin ianuarie 2014, în exclusivitate: "Am avut iniţiativa, am mai spus-o şi cu altă ocazie, doresc ca acel credit pe care municipalitatea, Consiliul Local l-a luat pentru Blocul O, pentru renovare, să, fie folosit, tot printr-o decizie luată de forul deliberativ pentru refacerea și modernizarea unor drumuri (...).Blocul O, de 24 de ani, este în bătaia vântului. Blocul O trebuie să sufere o expertiză,  pentru că în decursul timpului a trecut printr-o pleiadă de destinaţii şi de proprietăţi. A fost ba al Consiliului Local, ba al Ministerului de Interne. Acum, acolo chiar dacă s-ar reface de către municipalitate, avem obligaţia în acest moment să dăm, nu mai ştiu exact, 15-20 apartamente Ministerului de Interne.  Dacă poate să aloce Ministerul de Interne nişte bani atunci, în colaborare cu Consiliul Local, s-ar putea face ceva, altfel este greu, pentru că probabil nu vom primi banii pentru apartamente. Părerea mea este că cel mai bun lucru ar fi să îl scoatem la licitaţie, să i se facă o expertiză tehnică şi cine doreşte să deblocheze situația, dar pentru asta trebuie să rezolvăm problema cu Ministerul de Interne înainte. Deci, este o situaţie încurcată, o situaţie care trenează, o situaţie care deranjează şi am reuşit să luăm un credit în lei pentru acest obiectiv, dar nu reuşim să deblocăm situaţia juridică a lui. Ca atare, consider că cel mai bine pentru Consiliul Local ar fi să ne reorientăm, să schimbăm destinaţia banilor şi să facem străzi.”

Dar străzi nu s-au făcut, chiar dacă oamenii pe care i-am trimis să ne reprezinte au decis să aloce banii respective pentru asfaltări. Unde s-au pierdut acei bani? De ce nu vin spre DPT nici după ce aceiaşi consilieri locali au hotărât că această societate va fi cea care se va ocupa de reabilitarea străzilor noastre? Nimeni nu mai spune nimic, toată lumea tace chitic, mai ales după schimbarea alianţelor politice şi declanşarea acelui război surd pentru preluarea puterii de către PDL-PNL  la SC Turda Salina Durgău SA şi SC DPT SA, controlate de PSD.

Vă mai amintiţi cum înfierau starea drumurilor consilierii locali Cristian Matei, Nicolae Roş, Cristian Felezeu ori Ovidiu Micu? Mai auziţi pe cineva să vorbească despre acest subiect? Acum doar Matei îşi mai ajută colegul, plătind lucrări de la Compania de Apă, pentru ca şi angajaţii de la DPT să aibă ce pune pe masa copiilor lor. Cui foloseşte politica struţului şi inconsecvenţa politică pe care o manifestă mai ales cei din PNL? Chiar în aceste zile liberalii au arătat că în sânul filialei turdene s-a declanşat o luptă canibalică ce dovedeşte că singurul lor interes este instaurarea noilor administratori la Salina şi DPT. Altfel nu se explică de ce, netam-nesam,  l-au exclus pe Sorin Săveanu, cel care a ocupat cele mai importante funcţii de la nivel local dintre toţi mebri PNL, el fiind viceprimar în timpul Alianţei „DA” ŞI director al Companiei de Apă „Arieş”, mai apoi. De ce l-au „mazilit”? Pentru că a mişcat în front. Şi-a făcut datoria legală de preşedinte al Consiliului de Administraţie al SC DPT SA, chiar dacă liderii partidului său i-a cerut să nu o facă.

Eu, ca ziarist, pot să vă spun că de fapt luptele vizează schimbarea directorilor de la SC Turda Salina Durgău SA şi SC Domeniul Public SA, după care banii o să curgă mai ales spre cea de-a doua unitate întrucât prima nu are nevoie decât să fie lăsată în afara disputelor politice pentru a produce sume mari de bani pentru turdeni. Şi îi transmit pe această cale şi lui Sălăgean, directorul DPT, că sunt convins că dacă el ar fi schimbat cu un liberal sau democrat liberal, într-un cuvânt cu un ACL-ist, banii necesari pentru salariile angajaţilor de acolo ar începe să vină, mai marii politici ai Turzii pedepsind astfel un manager care, chiar dacă Pirmăria Turda nu-i achită lucrările efectuate, a reuşit să-şi menţină societatea pe care o conduce pe plus, lucrând cu oamenii săi în afara oraşului nostru, aducând sume de peste 30 de miliarde câtre societate.

Nu mi-am propus să dau răspunsuri prin acest editorial ci doar să trag un semnal de alarmă şi să arăt cititorilor noştri cam care sunt faptele politicienilor pe care noi i-am votat în 2014. Felicitări directorului Adrian Sălăgean pentru conduită şi activitate managerială, un imens „bravo” pentru Matei şi Vasile Simion Tot care, criticaţi şi atacaţi din toate părţile, au rezistat şi au reuşit să doboare toate recordurile de încasări la Salina Turda, dovedind că ştiu să gestioneze o unitate de importanţa acesteia.