Educație
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

Viitorii elevi ai Școlii „Avram Iancu” Turda, din Micro I, au pășit pentru prima dată în lăcașul de educație unde vor crește și vor învăța, în următorii 9 ani. Copleșiți de emoții și strângându-și părinții de mână, preșcolarii de la Grădinița „Sfânta Maria”, din același cartier, au trecut, sfioși, pragul școlii. Acolo au fost întâmpinați de colegii lor mai mari, care abia așteptau să le împărtășească din frumusețile vieții de elev de ciclu primar.

Micuții au vizitat, rând pe rând, clasele mici, până la clasa a IV-a, și au văzut roadele muncii fiecărui coleg mai mare. Pentru că elevii școlii au făcut un adevărat spectacol din a le arăta ce îi așteaptă pe băncile școlii. Punctul culminant s-a produs în Sala „Europa”, unde colegii mai mari i-au cucerit cu experimente atractive, cum ar fi simularea erupției unui vulcan sau trecerea apei prin toate stările de agregare, dar au putut vedea roboți făuriți de mâinile elevilor școlii și chiar macheta sistemului nostru solar.

Activitatea a continuat în sala de sport a școlii, unde echipa de majorete a prezentat un spectacol care a stat sub semnul dinamismului și al bunei-dispoziții.

Părinții și viitorii elevi au fost întâmpinați încă de la intrarea în școală de directorul unității, Monica Bia-psiholog, și director adjunct Olga Rișcău, care au avut un dialog deschis cu părinții micuților vizitatori.

„Le mulțumim celor care ni s-au alăturat la această activitate și îi așteptăm cu mult drag să ne calce din nou pragul începând din septembrie 2018”, transmite conducerea școlii.

 

 FOTO de la eveniment: http://turdainfo.ro/index.php/ionel3/13090-ziua-portilor-deschise-la-scoala-avram-iancu-turda-primii-pasi-in-scoala