24
Dum, Iun
48 New Articles

Educație
Typography

Colegiul Național Mihai Viteazul din Turda continuă seria evocărilor personalităților care au fost elevi ai acestei instituții de educație. Azi a fost rândul marelui actor român Ovidiu Iuliu Moldovan să fie prezentat elevilor actuali ai CNMV, în chiar ziua când se împlinesc 10 ani de la trecerea acestuia în Panteonul personalităților de prim rang a scenei dar și ecranului românesc care nu mai sunt printre noi.

În debutul manifestării, toți cei prezenți au ținut un moment de reculegere „In Memoriam, Ovidiu Iuliu Moldovan”,  acesta fiind și titlul activității organizată de directorul CNMV, Alexandra Zamfir.

„Ovidiu Iuliu Moldovan s-a născut la 1 ianuarie 1942 în comuna Sărmaș, județul Mureș, într-o familie de intelectuali, tata perceptor fiscal, mama învățătoare. Rămâne orfan la vârsta de doi ani, tatăl său este luat prizonier și apoi ucis. A copilărit în satul Vișinel, județul Mureș. Se dovedește de mic un copil precoce, preferând compania de joacă a copiilor mai mari. La vârsta de 6 ani, mama sa îl înscrie la școala din Vișinel unde studiază clasele I-IV, își continuă studiile la școala din Mociu, făcând naveta. În anul 1955 se înscrie la Liceul Mihai Viteazul, pe care îl finalizează în 1959. Poeziile lui Mihai Eminescu, recitate de Ovidiu Iuliu Moldovan, s-au auzit în această sală festivă. S-a remarcat ca un foarte bun recitator”, a arătat profesoara Alexandra Zamfir.

La reușita evenimentului a contribuit și Nicolina Halgaș, șefa Bibliotecii municipale „Teodor Murășanu” Turda, care a realizat o interesantă cercetare al cărei rezultat a permis elevilor să afle informații nu doar despre marele actor și locul unde i s-a aprins „flacăra” pasiunii pentru teatru, ci chiar și despre părinții acestuia. „În perioada stagiunii teatrale de la Turda 1957-1958, Ovidiu Iuliu Moldovan era elev aici, la Colegiul național Mihai Viteazul. Mergea la teatru și a văzut o piesă care i-a plăcut foarte mult. În această monografi mai nouă a teatrului am descoperit că piesa intitulată „Domnișoara Anastasia” s-a jucat la Teatru de Stat Turda. Aceasta a fost piesa care i-a plăcut foarte mult, i-a plăcut foarte mult actorul Tănase Cazimir, pe care l-am descoperit în monografia mai veche a teatrului, actor care a interpretat în piesa pomenită personajul Vulpașin. Ovidiu Iuliu Moldovan a văzut această piesă de 20 de ori și, dacă înainte își dorea să devină medic, aceasta fiind și dorința mamei sale, piesa de teatru văzută la Turda l-a îndemnat spre cariera de actor”, a dezvăluit șefa bibliotecii municipale turdene.

Și elevii CNMV și-au adus aportul la realizarea evocării lui Ovidiu Iuliu Moldovan, ei prezentând frânturi din rolurile marelui actor de pe scena Teatrului Național din capitală dar și din producții cinematografice. Nici recitarea memorabilă a unor poezii eminesciene nu a lipsit de pe proiectorul din sala festivă a CNMV, elevii aplaudând interpretarea celui care a urmat cursurile aceluiași prestigios liceu turdean.

--------------------------------------------------------------------------------------------

Foto de la eveniment: http://turdainfo.ro/index.php/galerii-foto/167-photos/13118-evocarea-marelui-actor-ovidiu-iuliu-moldovan-la-cnmv-turda-liceul-sau

Aspecte video de la evocarea marelui actor, organizată de Colegiul național Mihai Viteazul Turda: http://turdainfo.ro/index.php/video/13119-in-memoriam-odidiu-iuliu-moldovan-12-martie-2018-c-n-m-v-turda

..................................................

Mai multe informații despre viața și activitatea lui Ovidiu Iuliu Moldovan puteți găsi aici: https://ro.wikipedia.org/wiki/Ovidiu_Iuliu_Moldovan

 

 

Add comment

Regulile de baza pentru a face comentarii pe site
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.


Security code
Refresh