La data de 24 august a.c., în cadrul unei acțiuni derulate în vederea identificării persoanelor pe numele cărora există mandate de executare a pedepsei cu închisoarea, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Câmpia-Turzii – Biroul de Investigații Criminale au depistat un bărbat în vârstă de 55 de ani, din municipiul Câmpia-Turzii, condamnat la o pedeapsă privativă de libertate.
Cel în cauză are de executat pedeapsa pentru o perioadă de 2 ani și 6 luni de închisoare, în urma săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, în baza mandatului emis de către magistrații Judecătoriei Turda.
Bărbatul a fost condus și predat reprezentanților Penitenciarului Gherla în vederea executării pedepsei.