POLIȚIA
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

În cursul serii de ieri, 9 martie a.c., începând cu ora 18.00, polițiștii rutieri și polițiștii de ordine publică, sub coordonarea Serviciului Rutier Cluj, au acționat în colaborare cu specialiștii Agenției Naționale Antidrog pentru creșterea gradului de siguranță rutieră și depistarea conducătorilor auto care se abat de la normele rutiere.

 Polițiștii au acționat cu precădere pentru identificarea conducătorilor auto aflați sub influența alcoolului sau a altor substanțe psihoactive, atât în mediul urban cât și în mediul urban.

 În acest sens au fost efectuate nu mai puțin de 457 de testări cu mijloacele tehnice.

 În urma acestor activități, polițiștii au aplicat 109 sancțiuni contravenționale și reținute, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce, 13 permise de conducere, cele mai multe fiind reținute pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice, respectiv un număr de 5.