28
Joi, Mar
19 New Articles

POLIȚIA
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

La data de 1 decembrie a.c., poliţiştii clujeni au fost alături de comunitate, participând la depunerile de coroane de flori la monumentele dedicate Unirii de la 1918 şi la ceremonialurile militar-religioase care s-au desfăşurat cu această ocazie.

La parada militară Inspectoratul de Poliţie Judeţean Cluj a participat cu 16 autospeciale pentru munca de poliţie, fiind prezentată tehnica din dotarea structurilor Rutier, Ordine Publică, Acţiuni Speciale şi Criminalistic.

Blocul de defilare a Inspectoratului de Poliție Județean Cluj a fost deschis de mijloacele din dotarea structurilor de Rutier. Prin fața cetățenilor au trecut două motociclete BMW, două autospeciale VW Polo, o autospecială VW Passat şi o autospecială Dacia Logan MCV. Acestea sunt echipate cu mijloace de comunicaţii, de avertizare sonoră şi luminoasă, pentru circulaţie în regim prioritar şi intervenţie la locul producerii accidentelor rutiere, iar autospeciala Dacia Logan MCV este dotată cu aparatură de filmare şi măsurare a vitezei de deplasare a vehiculelor.

 

Au fost prezentate în continuare autospecialele din dotarea structurilor de Ordine Publică. Polițiștii au condus în cadrul paradei două ATV-uri, două autospeciale Dacia Logan şi două autospeciale Nisan Pathfinder, echipate cu mijloace de comunicaţii, de avertizare sonoră şi luminoasă, pentru circulaţie în regim prioritar, fiind utilizate pentru activităţi de patrulare şi intervenţie în zonele urbane, în mediul rural, precum şi în zonele greu accesibile.

 

Luptătorii Serviciului pentru Actiuni Speciale au intrat în dispozitiv de intervenție, fiind prezentate două autospeciale Mercedes Vito care au în dotare echipamente speciale de executare a misiunilor de intervenţie rapidă şi intervenţie pirotehnică.   

 

De asemenea, criminaliștii au prezentat autospecialele din dotare, un Mercedes Sprinter şi Mercedes Vito care sunt echipate pentru a îndeplini rolul de laborator criminalistic mobil.

Polițiștii rutieri au asigurat fluența traficului rutier și respectarea restricțiilor de circulație, astfel încât ceremonialurile militare s-au desfășurat în siguranţă.

 

 

LA MULȚI ANI ROMÂNIA! LA MULȚI ANI ROMÂNI!

Pin It

Add comment

Regulile de baza pentru a face comentarii pe site
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.


Security code
Refresh