29
Vi, Mar
19 New Articles

Sport/Timp liber
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

Serviciul Public Județean Salvamont Salvaspeo, instituție de interes județean care funcționează în subordinea Consiliului Județean Cluj, a încheiat zilele trecute prima sesiune de pregătire pentru salvatorii montani clujeni, cea de-a doua urmând a avea loc în intervalul 27-30 iulie 2017.

            Cei nouă salvatori montani din cadrul Serviciului Public Județean Salvamont Salvaspeo Cluj și cei șapte proveniți din cadrul Serviciului Public Local Mărgău au exersat acțiuni de salvare din vertical, tehnici de transport al accidentaților și au testat diferite tipuri de echipament. De asemenea, cu sprijinul doctorilor Popescu Petre și Balog Carmen, au parcurs tehnici de acordare a primului ajutor și au revăzut situațiile mai deosebite din punct de vedere medical pe care le-au întâlnit în ultima vreme.

            „Aceste activități de pregătire și de exersare în comun a celor mai eficiente tehnici de intervenție și de salvare sunt extrem de utile întrucât facilitează atât deprinderea unor noi cunoștințe cât și schimbul de experiență, totul în beneficiul, evident, al iubitorilor de sport, munte și activități în natură” a declarat Președintele Consiliului Județean Cluj, domnul Alin Tișe.

Un invitat special a fost un paramedic din Finlanda, care a activat în zone de conflict din Iugoslavia, Africa, Afganistan și Orientul Mijlociu. Împreună cu salvatorii montani clujeni, acesta a participat la acțiunile de salvare, asumându-și și rolul de victimă.

Acțiunea de pregătire a salvamontiștilor clujeni s-a desfășurat în Cheile Turzii, zona montană cu cel mai mare aflux de turiști din județ și în care, doar în ultima lună, salvatorii montani au rezolvat cu succes opt cazuri. 

 

Biroul de presă

19 iulie 2017

Pin It

Add comment

Regulile de baza pentru a face comentarii pe site
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.


Security code
Refresh