29
Vi, Mar
19 New Articles

Sport/Timp liber
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

 

  • Câştigătorii au plecat acasă cu un set de echipament , iar ocupanţii locului 2 şi 3 cu 15 mingi, respectiv10 mingi de fotbal acordate de E.ON;

 

  • Toate echipele care au participat la competiţie au primit din partea E.ON  un set de 5 mingi de fotbal ,şi  fiecare câte un tricou şi o diplomă de participare.

 

 

Prima serie a Cupei E.ON Kinder 2017, una dintre cele mai prestigioase competiţii de fotbal pentru copii din România, a ajuns la final. Turneul se află la cea de-a XI-a ediţie şi este organizat de ACS Kinder şi SportLife, partenerul principal al competiţiei fiind E.ON România.

 

„Meritaţi felicitările noastre  voi, toţi copiii care aţi luptat în acest turneu cu multă dăruire şi fair play. Dar fiindcă într-o competiţie, avem învinşi şi învingători, astăzi îi vom premia pe cei mai buni dintre voi. Felicitări antrenorilor, părinţilor şi organizatorilor pentru că şi ediţia din acest an a fost una de succes ”, a declarat la festivitatea de premiere Raluca Şandru, director în cadrul E.ON Servicii Clienţi.

 

La finalul seriei întâi, clasamentul Cupei E.ON  Kinder  2017 arată astfel:

 

CATEGORIA 2010

 

GOLGETER – Ayan Şerban- ASA Târgu Mureş

CEL MAI BUN PORTAR – Matei Sperdea-ACS KidsTâmpa Braşov

CEL MAI BUN JUCĂTOR AL FINALEI – Alex Patronic-ACS Kids Tâmpa Braşov

 

LOCUL 1- ACS Kids Tâmpa Braşov

LOCUL 2- ASA Târgu Mureş

LOCUL 3- Inter Galaxy Bucureşti

 

 

 

CATEGORIA 2009

 

GOLGETER –- Răzvan Sabou- Viitorul Zalău

CEL MAI BUN PORTAR – Adrian Hetea –ACS Kinder

CEL MAI BUN JUCĂTOR AL FINALEI –Vlad Boanca – Luceafărul Cluj

 

LOCUL 1- Luceafărul Cluj

LOCUL 2- ACS Kinder

LOCUL 3- Interstar Sibiu

 

CATEGORIA 2007

 

GOLGETER – David Balaj – ACS Kinder

CEL MAI BUN PORTAR –Edgar Cadar - Academia Hagi

CEL MAI BUN JUCĂTOR AL FINALEI – Tony Ciucaş – Luceafărul Cluj

 

LOCUL 1- Luceafărul Cluj

LOCUL 2- Academia Hagi

LOCUL 3- ACS Kinder

 

 

Seria a doua a turneului de fotbal debutează pe 21 august pentru categoriile de copii născuţi în 2005, 2006şi  2008, unde s-au înscris 50 de echipe, finalele urmând să se desfăşoare pe 24 august.

 

Toate detaliile turneului sunt disponibile pe site-ul oficial al competiţiei www.eonkinder.ro.

Pin It

Add comment

Regulile de baza pentru a face comentarii pe site
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.


Security code
Refresh