28
Joi, Mar
20 New Articles

Sport/Timp liber
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

  În calitate de proprietar al Cluj Arena, Consiliul Județean Cluj a achiziționat un sistem de accelerare a procesului de fotosinteză a gazonului de pe stadionul-emblemă al Clujului.

            Echipamentul, de tip „SGL MU360”, este unul extrem de performant, printre cele mai avansate de acest gen de pe piață. Rolul acestuia este de a accelera procesul de fotosinteză, de până la trei ori comparativ cu cel care se produce în mod natural, folosind doar lumina solară. Sistemul dispune de un software specific care, prin intermediul analizatorilor încorporați, măsoară și înregistrează date importante precum intensitatea luminii, umiditatea atmosferică, umiditatea la sol, umiditatea la firul de iarbă, fertilizare, etc. Toți acești indicatori colectați, extrem de importanți în microbiologia plantei, se interpretează apoi uniform, softul indicând extrem de fidel informații esențiale legate de durata optimă de funcționare a instalației pentru aducerea ierbii la parametrii vizați.

            „Importanța acestei instalații de ultimă generație este dată de faptul că, cu ajutorul ei, vom putea să recuperăm în timp record gazonul, astfel încât evenimentele de mare anvergură care se desfășoară anual pe Cluj Arena, sportive, muzicale sau de altă natură, să afecteze cât mai puțin calitatea suprafeței de joc. Un avantaj deosebit al sistemului este dat de faptul că acesta poate fi folosit în mod continuu, inclusiv în timpul nopții, motiv pentru care gazonul de pe Cluj Arena va beneficia de o îmbunătățire semnificativă”, a declarat președintele Consiliului Județean Cluj, domnul Alin Tișe.

            Sistemul de monitorizare și analiză live 24/7 a creșterii gazonului de pe Cluj-Arena este format din trei module, fiecare dispunând de 60 de becuri cu lumină caldă, cu o putere nominală de câte 600 de watt/400 volți fiecare. Fiecare modul acoperă o suprafață de gazon de circa 360 de mp, însă, datorită mobilității acestora, întregul gazon al stadionului va beneficia, în mod uniform, de același tratament special. Accelerarea procesului de fotosinteză facilitează dezvoltarea gazonului, îi conferă un grad de densitatea mai mare şi o rezistență mult mai îndelungată, inclusiv pe perioada sezonului rece când refacerea suprafeței de joc e mult îngreunată de condițiile atmosferice vitrege și de durata scăzută a luminii naturale.

Suma alocată de Consiliului Județean Cluj pentru achiziționarea acestui sistem a fost de 1.649.900 lei. În prezent, de instalații similare dispun inclusiv cele mai galonate stadioane ale Europei, precum cele din Barcelona, Madrid, Londra, Paris sau Munchen.

 

Biroul de presă

5 noiembrie 2018

Pin It

Add comment

Regulile de baza pentru a face comentarii pe site
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.


Security code
Refresh