20
Sam, Apr
19 New Articles

Politic
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

Deputatul PSD Cluj Cristina Burciu s-a adresat ministrului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Petre Daea, printr-o interpelare parlamentară având ca obiect ponderea producţiei agricole în creşterea economică, precum şi stimularea producătorilor agricoli autohtoni.

„Specialiştii în domeniu susţin că agricultura este principalul pilon al creşterii economice importante reuşite de România în acest an. Se vorbeşte despre cel mai bun an agricol al României din ultimul deceniu, producţia agricolă fiind cu cel puţin 20% mai mare faţă de anul trecut. Astfel, în acest an s-au înregistrat producţii istorice la grâu, unde s-au recoltat 10 milioane de tone, precum şi cea mai mare producţie de rapiţă din istoria ţării, de 1,7 milioane de tone”, a afirmat parlamentarul social democrat, în documentul oficial trimis conducerii MADR.

În finalul interpelării, Cristina Burciu i-a adresat ministrului Daea mai multe întrebări: „1. Care este contribuţia agriculturii din acest an în PIB?; 2. Cum au evoluat în acest an recoltele de grâu, porumb, rapiţă şi floarea-soarelui, comparativ cu anii trecuţi?; 3. Cum se va resimţi creşterea totală a valorii producţiei agricole din acest an în preţurile de pe piaţă?; 4. Care este situaţia judeţului Cluj din punct de vedere al acestui an agricol?”.

„Faptul că Guvernul PSD şi-a făcut datoria faţă de producătorii agricoli, prin plata la timp a subvenţiilor şi a celorlalte stimulente de sprijin, a condus la un excelent an agricol la nivel naţional. Oamenii văd cu adevărat preocupările guvernanţilor în a le asigura toate cele necesare dezvoltării unei agriculturi de calitate, un fapt îmbucurător, mai ales pentru producătorii mici şi mijlocii. În acest context, consider că producţia trebuie să fie simţită corespunzător şi în preţurile pieţei, iar românii să beneficieze atât de calitatea produselor autohtone, cât şi de un cost accesibil pentru fiecare buzunar”, a concluzionat deputatul turdean.

 

Biroul de Presă al Deputatului PSD Cluj Cristina Burciu, 5 decembrie 2017

Pin It

Add comment

Regulile de baza pentru a face comentarii pe site
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.


Security code
Refresh