25
Joi, Apr
3 New Articles

Politic
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times
Mai multe organizații ale societății civile, parte din campania Fiecarevot, se pregătesc de observarea referendumului din 6 - 7 octombrie. Va fi nevoie de observatori independenţi la toate cele peste 19.000 de secţii de votare din ţară, dar și în străinătate, motiv pentru care FiecareVot îi invită pe oamenii preocupaţi de corectitudinea referendumului să se înscrie pe listele de voluntari.

În lipsa sistemului informatic de monitorizare a prezenței la vot (SIMPV), rolul observatorilor va fi unul foarte important. Pentru ca cele două zile de referendum să se desfăşoare fără nereguli, este nevoie de o mobilizare masivă a tuturor cetăţenilor care-şi doresc să monitorizeze fiecare etapă a procesului de vot.

Cei care vor să devină observatori se pot înscrie pe pagina www.fiecarevot.ro/observator, până la 4 octombrie, pentru Bucureşti (sau dacă pot ridica acreditările din București) şi până la 2 octombrie, cel târziu, pentru restul ţării şi diaspora. Cei care nu pot să participe direct, pot să susţină activitatea voluntarilor printr-o donaţie către Fondul pentru Democraţie.

Observatorii vor participa la sesiuni de pregătire, în București și online, vor avea acces la Manualul Observatorului şi la fișele de observare pentru cele două zile ale referendumului, dar și la asistență pe toată perioada procesului. În plus, vor putea sesiza rapid orice fel de nereguli observate în cele două zile de vot prin aplicaţia pentru smartphone Monitorizare Vot, dezvoltată de echipa Code4Romania.

Pentru a se înscrie ca observatori, voluntarii trebuie să aibă peste 18 ani, să nu aibă drepturile electorale interzise și să nu fie membri într-un partid sau formațiune politică. De asemenea, trebuie să cunoască şi să respecte Codul de Conduită al observatorului independent. Implicarea celor interesaţi trebuie să fie voluntară, activitatea de observator nefiind una remunerată.

Până la referendum, toţi cetăţenii care observă nereguli legate de campanie sau de organizarea votului le pot sesiza online prin platforma www.votcorect.ro, unde au la dispoziţie şi alte informaţii legate de procedura de vot, precum și întrebări frecvente.

În zilele de 6 şi 7 octombrie, oamenii vor putea suna la numerele 0800 080 200 (gratuit, pentru România) și +40212 039 020 (cu plată, pentru străinătate), pentru a intra în legătură cu un call center dedicat şi a primi asistență în situații de încălcare a legii sau de fraudă.

Având în vedere termene scurte pentru organizarea referendumului, îi invităm pe toți cei interesați să urmărească în mod constant actualizările de pe paginile web www.fiecarevot.ro și www.votcorect.ro.

Pin It

Add comment

Regulile de baza pentru a face comentarii pe site
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.


Security code
Refresh