28
Joi, Mar
23 New Articles

Politic
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

Executivul a adoptat o nouă măsură excelentă privind revitalizarea turismului din România, reducând la 5% taxa pe valoarea adăugată pentru o serie de servicii din acest domeniu. Noul cuantum se va aplica începând cu data de 1 noiembrie a.c. pentru cazarea în cadrul sectorului hotelier sau al sectoarelor cu funcţie similară, inclusiv închirierea terenurilor amenajate pentru camping, serviciile de restaurant şi de catering, cu excepţia băuturilor alcoolice, altele decât berea, activităţile sportive, recreative si distractive. În acest fel, turismul are cea mai scăzută cotă de TVA dintre toate sectoarele economice.

Această măsură guvernamentală completează în mod fericit stimularea turismului intern prin acordarea tichetelor de vacanţă, graţie cărora am avut cel mai bun an turistic de după 1989 din punct de vedere financiar. Edificator este faptul că în august s-au înregistrat cu 10% mai mulţi turişti cazaţi în unităţile autohtone decât în aceeaşi lună a anului trecut, ceea ce reprezintă o creştere remarcabilă.

O altă măsură adoptată în aceste zile se referă la susţinerea turismului balnear, prin eliminarea redevenţelor pentru utilizarea apelor geotermale şi minerale naturale utilizate pentru consumul populaţiei.

România dispune de o treime din izvoarele termale şi minerale ale Europei, iar utilizarea la maximum a acestora va revitaliza turismul balnear, recunoscut pentru calitatea serviciilor în toată lumea. Astfel, autorităţile locale şi investitorii privaţi vor putea accesa mult mai simplu finanţările necesare dezvoltării şi modernizării staţiunilor balneare. Estimarea Guvernului pentru dezvoltarea turismului balnear prevede investiţii de minim un miliard de euro în următorii zece ani, fapt ce ar fi cu certitudine benefic atât pentru turiştii români şi străini, cât şi pentru creşterea economică generală a ţării.

       Turismul este un obiectiv principal al Programului de guvernare al PSD, mai exact al Planului de Acţiune pentru anul în curs, iar aceste politici stimulative vor avea cu siguranţă rezultatele scontate. România va avea cea mai mică cotă de TVA pentru turism din ţările Uniunii Europene, fapt ce va avea ca efect imediat atât creşterea numărului turiştilor, cât şi reducerea evaziunii fiscale şi dinamizarea consumului.

Preocuparea statului pentru promovarea României ca destinaţie turistică de prim rang în Europa şi creşterea numărului de turişti este salutară şi considerabilă, în condiţiile în care, în ultimii ani, acest sector economic vital a fost destul de marginalizat.

      

Deputat PSD Cluj,

CRISTINA BURCIU

17 octombrie 2018

Pin It

Add comment

Regulile de baza pentru a face comentarii pe site
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.


Security code
Refresh