19
Vi, Apr
20 New Articles

Eveniment
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

Spitalul Clinic de Boli Infecțioase, unitate sanitară aflată în subordinea Consiliului Județean Cluj, invită doamnele interesate să efectueze, în mod gratuit, testul Babeș-Papanicolau, campanie derulată în cadrul Programului național de depistare precoce a cancerului de col uterin. Testul se adresează tuturor femeilor cu vârsta peste 25 de ani, cu domiciliul în județul Cluj, indiferent de calitatea de asigurat a acestora.

            Unitatea sanitară și medicii noștri îndeamnă toate femeile să profite de această oportunitate cu importanță majoră în viața fiecăreia și să apeleze la metodele de prevenție / diagnosticare precoce, cu atât mai mult cu cât testul este gratuit. Această analiză poate realmente salva vieți. Ea identifică, de timpuriu, celulele cu potențial malign din colul uterin, chiar înainte ca ele să ajungă într-un stadiu avansat în care nu se mai poate interveni.

            Echipa de specialiști a instituției medicale, cu vastă experiență profesională, efectuează această operațiune în fiecare zi, de luni până vineri, între orele 8.00 – 18.00, iar recoltarea se face în toate cabinetele de ginecologie ale Ambulatoriului Integrat al Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Cluj, de pe strada Moților nr.19, pe baza formularului special, eliberat de medicul de familie.

            Specialiștii amintesc că practicarea sistematică a metodei Babeș-Papanicolau poate reduce semnificativ, în peste 90% din cazuri, riscul apariției unui cancer invaziv de col uterin. Astfel, echipa de medici din Ambulatoriul Integrat utilizează cele mai performante metode de tratament personalizat conform nevoilor pacientelor, iar Serviciul de Anatomie Patologică  oferă servicii la standarde  înalte pentru diagnosticarea cancerului de col uterin: citologie în mediu lichid, imunohistochimie și genotipare HPV.

Pentru informații suplimentare, persoanele interesate pot apela numerele de telefon 0264/599226 și 0364/131177 sau se pot prezenta la sediul Ambulatoriului Integrat al Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Cluj, fostul Centru de Diagnostic și Tratament, situat pe Calea Moților nr.19.

 

 

Biroul de presă

01 august 2018

Pin It

Add comment

Regulile de baza pentru a face comentarii pe site
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.


Security code
Refresh