19
Vi, Apr
20 New Articles

Eveniment
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

Managerul Teatrului „Aureliu Manea” Turda, actrița Narcisa Pintea, a sărbătorit 30 de ani de activitate teatrală, pe scenă. Aniversarea a prins-o în rolul Olimpiei Popescu din piesa „Al cui este copilul!!?”,  o adaptare după André Roussin.

Aplauzele de la finalul spectacolului au fost întrerupte de regizorul/actorul Dan Tudor, pentru care a devenit un obicei să se adreseze publicului, direct de pe scenă. Așa a făcut și în Festivalul „Teatru pe Drumul Sării”, așa a făcut și în seara zilei de 26 noiembrie: „Mă bucur că suntem, din nou, împreună în această seară, mă bucur că ați venit în număr atât de mare. Întotdeauna, când publicul vine, ne face pe noi să fim mai buni. Am reluat acest spectacol în această formulă. Vreau să îi mulțumesc Narcisei Pintea, care m-a chemat, ne-a invitat și ne-a ajutat și pe noi să ne împrietenim cu dumneavoastră. Trebuie să vă spun că în seara asta ea împlinește 30 de ani de teatru, o bună parte pe această scenă, în această instituie, dedicați acestei instituții. Va continua această activitate aici sau în altă parte, iar noi ne vom întâlni cu dumneavoastră, mereu!”, a rostit Dan Tudor, unul dintre cei mai îndrăgiți regizori de către publicul turdean, primit cu multă căldură la fiecare reprezentație, fie că are și un rol sau doar regizează spectacolul.

„Mă bucur că v-ați bucurat. Și scopul nostru, cu această chestie, a fost să ne facem de râs...”, a mai făcut odată Dan Tudor publicul, care a umplut sala Teatrului „Aureliu Manea” Turda, să izbucnească în râs și să aplaude prestația echipei mixte de actori bucureșteni și turdeni.

Tot lui Dan Tudor, angajații teatrului turdean i-au înmânat o felicitare adresată Narcisei Pintea. A citit-o, moment în care Narcisa Pintea, vădit emoționată, a izbucnit în lacrimi: „Timpul trece, rămâne doar amintirea lucrurilor ce odată au fost prezentate. Cu mult drag, colectivul Teatrului „Aureliu Manea” Turda”. Narcisei Pintea a primit și un frumos coș cu flori, însă ceea ce o vor face, mereu, să-și amintească acest moment au fost aplauzele pline de căldură sufletească din partea publicu lui, recunoscător prin acest gest, pentru modul în care managerul din ultimii 10 ani ai Teatrului „Aureliu Manea” a ridicat, continuu, ștacheta culturală în acest oraș.

Teatrul turdean poartă numele lui Aureliu Manea, supranumit „regizorul vizionar al generației sale” datorită spiritului său inovator în arta dramatică, la propunerea Narcisei Pintea, cea care și-a întocmit și lucrarea de doctorat despre activitatea marelui regizor de teatru care a marcat istoria teatrului românesc și de care turdenii sunt foarte mândri că a ales să regizeze ani buni, pe micuța dar frumoasa scenă din orașul de pe Arieș.

Ne alăturăm și noi oamenilor de teatru și publicului turdean, în a-i ura Narcisei Pintea o activitate cel puțin la nivelul celei din ultimii ani, în slujba Thaliei!

 

 

Pin It

Add comment

Regulile de baza pentru a face comentarii pe site
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.


Security code
Refresh