Blogu' lui Ionel

Întotdeauna mi-a plăcut să fiu echilibrat și nepărtinitor. De aceea, nu pot să nu constat, deși nu am fost la conferința de presă a celor de la PNL-PSD din Câmpia Turzii, că opiniile unora dintre cei care au înșelat încrederea populației acuză pe alții care, au încercat măcar să facă ceva, nu sunt altceva decât urlete de adunare a unor hiene când simt mirosul sângelui.

Oamenii aceștia, deputați și senatori ai partidelor amintite, au venit cu acuze la adresa celor aflați la putere aruncând toată răspunderea acestora asupra administrației locale. Citeam materialele scrise de colegii mei care au participat la o conferință de presă organizată de partea ne-PC-istă a USL-ului din localitate și am constatat că nesimțirea omului politic în apropierea campaniei electorale este asemenea unei tablete efervescente de calciu care bolborosește vrute și nevrute într-un pahar cu apă.

Să vii dumneata, domnule deputat Uioreanu și să susții că administrația locală din Câmpia Turzii este vinovată de situația creată la Mechel. Adică, sugerează domnul deputat, primarul Vasinca este vinovat că nu le-a redus rușilor impozitele. Vă dați seama ce mentalitate? Adică după ce că au dat afară cu miile, după ce că urmează, pun pariu, să închidă de tot această unitate de producție, noi să le mai acordăm și facilități? Păi, rușii ăia putred de bogați nu dau doi bani pe unii ca deputatul Uioreanu sau senatorul Cordoș, darmite pe oameni simpli ca mine sau ca aceia pe care i-a anunțat acum, în pragul Sărbătorilor Pascale, dar și a campaniei electorale, că îi dă afară.  Nu au avut nici măcar un minim respect pentru oamenii aceia și pentru familiile lor. Că nu au dorit să invite presa la acțiunile lor pre-disponibilizări, înseamnă doar că nu dau o ceapă degerată pe opinia publică din orașul pe care l-au nenorocit. Însă să nu vrei să te întâlnești cu membrii Consiliului local este deja o aroganță pe care aceste concerne, de tipul celor de la Mechel, învață să o arate încă de pe băncile școlii. Aceasta înseamnă să negociezi de pe poziții de forță.

„Anul trecut, de Ziua Metalurgistului, am spus că o colaborare între o primărie şi un investitor de o aşa influenţă, ca locuri de muncă, ar trebui să fie mai strânsă”, spunea Horea Uioreanu cel care este de părere că angajații Mechel și administrația locală sunt slugile rușilor de la Mechel. Deputatul PNL a continuat susținând sus și tare că, dacă ar fi fost primar, ar fi renegociat impozitele plătite de Mechel, o astfel de ofertă făcută investitorului întorcându-se, de fapt, către comunitate, prin păstrarea locurilor de muncă. Uitând, sau neștiind, bietul ales, că Mechel nu și-a plătit impozitele datorate bugetului local, existând o decizie a instanței, deși nedefinitivă, în favoarea Consiliului local Câmpia Turzii. „Puteau face o hotărâre de Consiliu local, că sunt majoritari şi puteau să facă o diminuare de impozite, dar n-au făcut nimic”, spunea deputatul Uioreanu, încercând să prostească masele de alegători din Câmpia Turzii. Însă oamenii de aici, sunt mult mai deștepți și citiți, mult mai bine informați decât crede specialistul în manipulări politice.

Apoi vine alt senator care, fără să facă un minim efort pentru orașul și zona care l-a ales, Alexandru Cordoș, de la PSD, senator de Turda, care prezintă niște cifre obținute prin sindicaliștii pe care PSD îi folosește adeseori ca pe o brigadă roșie. În plus, conform articolului semnat de colegul meu de la Ziarul 21, Marian Oprea, senatorul PSD a spus că, în lipsa politicilor locale duse de administraţia locală, activitatea unui investitor se poate diminua până chiar la desfiinţare. Adică exact ce spuneam eu într-un editorial de săptămâna trecută din aceeași publicație. Că rușii vor să diminueze total activitatea de la Mechel, iar acum uite că, mulțumită aportului confratelui PSD-ist Alexandru Cordoș, există și o motivație. Administrația locală este vinovată!

De multe ori mă întreb conform căror algoritmi imperceptibili ajung astfel de personaje în funcții atât de importante… Cum trebuia să se comporte administrația locală? Păi ce trebuia făcut și nu a făcut? Hai să le luăm pe rând: 1. trebuia să nu le perceapă deloc impozite; 2. trebuia ca Serviciul investiții din cadrul Primăriei Câmpia Turzii să se ocupe de aprovizionarea Combinatului Metalurgic; 3. Trebuia ca Ioan Vasinca să caute piețe de desfacere și să le plătească gazul, apa și curentul electric; 4. Trebuia ca la Câmpia Turzii, Consiliul local să emită o Hotărâre prin care locuitorii Câmpiei Turzii să fie duși în lanțuri la muncă în combinat, de două ori pe săptămână; 5. Aceleași oficialități trebuiau să decidă că Zilele Câmpiei Turzii sunt de Ziua Națională a Federației Ruse. 6. Alexandru Cordoș trebuia numit ambasadorul extraordinar și plenipotențiar al CUA la Moscova, iar cei din Turda cu greu i-ar fi acordat dezlegare din funcția de senator, doar a făcut atâtea pentru noi… ; 7. Domnul Horea Uioreanu trebuia pus primar, prin lege, ca toate acestea să se întâmple.

Terminând cu gluma, trebuie să vă spun că nu mă animă nici un fel de partizanat politic, dar nu putem, chiar așa, să venim doar pentru că urmează alegerile să îi împroșcăm cu noroi pe adversarii politici.

Mai spunea senatorul Alexandru Cordoș, care aparține cu totul Clujului, de fapt, nicidecum turdenilor, că este de părere că administraţia locală ar putea să intervină prin a sprijini chiar financiar muncitorii disponibilizaţi pentru redeschidere de societăţi sau pentru a putea lucra în alte parcuri industriale. Vă puteați închipui o astfel de enormitate? Dincolo de faptul că sfidează orice lege elementară a economiei de piață sau vreo lege din această țară. Îl rog pe domnul senator Alexandru Cordoș să-mi spună legea care prevede astfel de ajutoare din partea administrației publice locale, pentru înființarea unor afaceri ale celor disponibilizați. trecem și peste faptul că vorbește despre redeschiderea de societăți. Dar câți din cei disponibilizați acum de Mechel au avut societăți comerciale înainte?

Și ca să finalizăm cu enormitățile debitate de unii dintre aleșii noștri, iată un fragment dintr-o interpelare adresată de același senator de Turda, născut la Câmpia Turzii. La conținutul celor susținute de senator nu mai are nicio importanță că pune virgulă între subiect și predicat: ”Acum în pragul Sărbătorilor de Paște, conducerea Combinatului siderurgic Mechel Câmpia Turzii, a anunțat că va proceda la disponibilizarea a 799 de lucrători din cei 1900 de angajați ai societății. Această măsură este explicată prin problemele financiar deosebite cu care s-ar confrunta primăria.”

Judecați și dvs. cât de departe se merge cu manipularea politicienilor: să susții tu că Mechel trimite oamenii acasă pentru că primăria ar avea, chipurile probleme financiare deosebite. Mai ales că nu are, dar oricum, ce legătură este între o primărie și un agent comercial de pe raza orașului respectiv?

Oricum, întreaga interpelare mă lasă pe mine să înțeleg, ca simplu cetățean din colegiul al cărui senator este domnul Cordoș, că dânsul susține poziția celor de la Mechel, ba chiar îi înțelege și este dispus să-i ajute pe săracii. Dar pe oamenii disponibilizați cui îi lăsăm?

De la depărtare pare o uriașă barcă răsturnată. Mie, Bazinul de înot, mai bine zis clădirea care îl adăpostește, îmi va aminti întotdeauna de barca ce odinioară te trecea râul Arieș atât unde acums e află podul din Micro III cât și unde este cel ce leagă orașul de cătunele Hărcana și Sân Ion.

Barca din aval de cascadă era mânuită de un bărbat înalt și slab, semn al hranei insuficiente sau a excesului frecvent de alcool. Era tată a nouă copii, dacă nu mai mulți, care locuiau cu el și soția sa într-o cocioabă, pe malul Arieșului. Trăiau ca vai de ei iar copii treceau iarna râul înghețat spre școală asemeni vitejilor daci atacând garnizoanele romane de la sud de Dunăre.

Nu mai știu ce s-a întâmplat cu barcagiu și famila sa. Însă oamenii care trec zilnic, pe jos sau cu mașina podurile de peste Arieș, sunt convins că își amintesc de vremurile când dădeau un bănuț celui care îi trecea râul. Și apreciază confortul zilei de azi.

După o iarnă care va rămâne în istorie, poporul român intră în primăvară. Dincolo de luptele interne pentru putere și pentru bani, ceea ce rămâne sunt pașii făcuți spre o adevărată integrare europeană, pentru câștigarea unei poziții care să ne permită să nu ne mai temem vreodată pentru viitorul și siguranța copiilor noștri.

Sigur că primăvara anunțată în fiecare dimineață de un soare tot mai puternic, tot mai cald, aduce cu sine una dintre cele mai mari lupte pentru putere care s-a dat în România, după anul fatidic 1989. A fost un an prost pentru că, greșelile noastre au început încă de atunci. Am pășit cu stângul și încă de atunci ne-am dovedit că nu suntem europeni, nici măcar civilizați, provocând o baie de sânge pe care nu suntem în stare să o explicăm nici azi. Am ucis președintele Republicii Socialiste România într-o zi de Crăciun, apoi a urmat o mincinoasă guvernare de stânga care a promis poporului totul și n-a făcut nimic.  La marea busculadă din decembrie 1989 am fi putut face și noi, ca alte popoare (vezi poporul ceh, polonez sau german), o tranziție pașnică a puterii,  o transformare fără distrugere. Nu! Noi am preferat să ne distrugem fabrici, uzine, sisteme de irigare, să furăm, să prădăm, totul pentru un câștig imediat de nimic. Iar totul s-a transformat într-o mare pierdere. Cu fabricile în ruine sau vândute pe bani de nimic, poporul român s-a trezit că nu are, ca alte națiuni, un cap, o gândire temeinică, un țel, un viitor.

 A urmat o schimbare, au venit țărăniștii, poporul și-a pus speranța în ei, într-un Emil Constantinescu care aducea cu domnitorul Cuza dar care s-a dovedit o mare dezamăgire. Apoi, poporul a votat iar schimbarea. Nimic bun nu s-a produs iar apoi am fost primiți în rândul țărilor Uniunii Europene.

Măcar Iliescu a fost cinstit, idealist dar slab. A sărăcit poporul cu prea multe libertăți. Regimul său a aruncat cu banii României în stânga și-n dreapta, cu măsuri populiste dar care n-au mai ținut. Tot el prăda miliarde pe revoluționari falși, făcuți cu miile de rețele de trafic de influență pe care abia acum, sistemul de justiție a reușit să îi demaște, unul câte unu.

Când Băsescu a câștigat puterea, a făcut-o la limită. Cum la limită a câștigat și cel de-al doilea mandat. După un menaj nefericit cu Tăriceanu, care și el a risipit resursele economice  ale țării, Băsescu și-a restrâns cercul de prieteni. Oprobriul pe care și l-a atras prin atâtea comportamente, până la urmă, românești, s-a dovedit a fi nemeritat. Pentru că nu el s-a dus în noaptea de dinaintea alegerilor la SPA-ul celui mai mare hoț al vremurilor noastre, un șantajist și om de nimic cum este Vântu. Nu el a făcut trucaje ca unul dintre îmbogățiții peste noapte a democrației românești, Dinu Patriciu, dar este el cel care a avut deseori curaj în a lua decizii nepopulare, reușind să fie suficient de vizionar încât să nu arunce poporul român în dezastre ”a la grec”. Meritul său, însă, care i-a adus antipatia poporului, a fost că a reușit să aibă un om de încredere, care nu l-a trădat și care a încasat gloanțe pentru șeful său. Este vorba de fostul premier Emil Boc. Acesta a luat cele mai grele decizii printre care și aceea de a le tăia revoluționarilor făcuți la apelul bocancilor indemnizațiile care le permitea să le dea cu tifla cunoscuților, care le-a permis să o ducă bine chiar după ce se lăsau de serviciul avut. Acum se încearcă, pentru prima dată după 2000, să se identifice adevărații revoluționari și doar lor să li se acorde drepturi prevăzute de lege.

Și am ajuns la alegerile care vin. Bat la ușă, practic, pentru că după Sărbătorile de Paște se va dezlănțui o campanie electorală realmente sângeroasă, miza fiind celelalte alegeri, cele parlamentare. Pentru că prezidențialele sunt abia anul următor iar ele se desfășoară fără actualul președinte. Dar alegerile locale sunt cele care sunt deosebit de importante pentru că, apoi, primarul ales este cel responsabil de organizarea scrutinului parlamentar. El propune președinții de comisii electorale, el conduce pregătirile pentru modul în care se va desfășura campania electorală și scrutinul parlamentar în sine. De aceea sunt localele foarte importante, pentru că altfel, partidelor nu le pasă prea mult de acest nivel al organizării administrative. Sunt interesate însă de alegerile care aduc adevărata putere. Cele care aleg forurile legislative și, de acolo, fac să rezulte guvernul, după un algoritm al puterii care poate aduce surprize și în 2012 cum a adus și în 2008.

Legea electorală aplicată în 2008 nu a fost modificată. Președintele nu a redus numărul parlamentarilor și nici pe cel al camerelor parlamentului. Deci și la alegerile din iunie putem să ne trezim că votăm pe cineva, acela iese pe locul întâi, dar nici el și nici cel de pe locul doi nu câștigă mandatul de parlamentar ci abia cel de-al treilea. Așa au ajuns parlamentari și deputatul Virgil Pop, deputat de Turda, și Vasile Soporan, deputat de Câmpia Turzii. De fapt, în colegiile electorale de dinafara reședințelor de județ au cam ieșit câștigători cei care au venit pe alte poziții decât prima.

Așadar, cei care sunt cei mai buni la aritmetică politică, cei care au specialiști capabil să stăpânească algoritmul pus în aplicare de legea electorală românească, vor câștiga puterea și vor forma guvernul.

Este ca și cum ai juca douăș’una pe degete. Iar eu știu jocul acesta de când îl jucam la plenarele Consiliului Național al Organizației Pionierilor, prin ‘84- ’85. Cine s-o mai asculte pe Poliana Cristescu? Îi știam speech-urile pe de rost.

(Publicat în Ziarul 21, ediția de luni, 5 martie 2012)

Emisiunile TV şi presa de can-can sunt cele mai mari distrugătoare ale identităţii morale şi ale bunului simţ care odinioară erau cele două calităţi care ne caracterizau şi care, chiar şi în război, ne-au făcut să fim diferiţi de alte naţiuni combatante.

Nu sunt un consumator de niciuna dintre ele aşa că îmi dă mâna să nu dau doi lei pe cei care le fac, deşi este vorba, şi în cazul jurnaliştilor sau realizatorilor de astfel de emisiuni, doar de oameni care muncesc şi ei în aceste vremuri grele. Dacă unii îi consideră vedete, este numai vina lor.

Chiar dacă nu urmăresc la TV o emisiune ca cea a lui Capatos, am aflat de gestul disperat al acestuia de a difuza un film cu fostul premier Emil Boc, în costumul lui Adam. În fiecare dimineaţă, când îmi verific mail-urile, primesc o grămadă de newsletter-uri, de la tot felul de publicaţii mai mult sau mai puţin locale sau naţionale. Chiar şi fanii echipei Steaua, din rândurile cărora fac parte de mulţi ani, mă anunţă de fiecare dată când ”sună” adunarea în Piaţa Universităţii.

Aşa am dat click pe link-ul cu filmuleţul făcut de un cretin, evident nesimţit, cum sunt pline sălile de fitness de prin capitală, şi l-am văzut pe Emil Boc, îmbrăcându-se şi suflând obosit şi preocupat. Retardatul a filmat, apoi cu siguranţă s-a dat mare faţă de toţi prietenii, iar cineva i-a sugerat să vândă imaginile vreunei reviste sau emisiuni de can-can, create special pentru cei care nu mai pot de viaţa altora. Vă daţi seama ce mi-a păsat mie de Monica, de Irinel, de cum îl cheamă pe şoferul acela din Turda, a, da, Voicu Pânzar, de Bahmuţeanca şi pliciul prigoanei pediste, ori de Pepe şi vrăjita Oana.

Dumnezeule, periodic îţi vine să-ţi iei câmpii din cauza lipsei de valori morale proliferate de posturile de televiziune din ziua de azi. Iar toate acestea produc efecte, ne schimbă generaţii de copii şi tineri şi îi fac, dacă nu suntem atenţi, după chipul şi asemănarea unui Capatos sau Stoian, a căror emisiune nu a fost pedepsită pe merit pentru difuzarea acelui film. În plus, îl rog pe Emil Boc să-l dea în judecată pe cel care a decis şi aprobat acest gest cel puţin la fel de reprobabil ca acela de pe OZN Arena de la meciul Petrolul-Steaua când un drogat l-a lovit cu pumnul pe Galamaz. Iar instanţa să hotărască o pedeapsă pecuniară pe care să o simtă chiar şi o vedetă a postului păstorit de securistul Voiculescu.

În acest an, am mai spus-o, totul este politică. Difuzarea filmului cu Boc este politică. Filmul este mai vechi, din perioada când Emil Boc era prim-ministru. De ce nu a scos nenorocitul care l-a filmat acea producţie atunci? Îi era frică să nu comită vreo crimă de lezmajestate sau ce? De ce nenorociţii de pretutindeni au curajul să se ia de cei puternici doar când sunt căzuţi la pământ? Dacă eşti bărbat, comportă-te ca atare, nu ca un vierme nenorocit.

Politica este, aşa cum am mai spus de o mie de ori, doar pentru spirite gata oricând pentru orice. Cine crede că un politician munceşte mai puţin decât alţi români se înşeală. Cei care au performat în acest domeniu, fie că s-au numit Iliescu, Roman, Constantinescu, Băsescu sau Boc, ca să amintim doar câteva personalităţi ale ultimelor două decenii, au muncit pe rupte. Dacă Boc ajungea şi la sală, asta spune multe despre complexitatea personalităţii sale. Iar imaginile difuzate arată un fizic bine făcut, bine legat, în ciuda înălţimii sale. În ultima vreme am auzit atât de multe lucruri spuse la adresa micului om mare…

Dar să vedem, chiar a făcut omul acesta numai rău? Pentru că, prevăd, nu va trece multă vreme până românii îl vor plânge pe Boc, iar analiştii politici şi istoricii adevăraţi vor da acestuia recunoştinţa ce i se cuvine. Din punctul meu de vedere şi a multora dintre cei care am muncit toată viaţa noastră în sistemul privat, la patron, Emil Boc este singurul care a avut curajul să le ceară sacrificii celor pe care s-a bazat forţa politică a partidului său: funcţionarii din primării, militarii, medicii, dascălii. De fapt, e drept că i-a forţat să facă sacrificiile impuse de situaţia economică. Însă faptul că a avut curajul să ia la timp decizii atât de nepopulare ca reducerea salariilor acestor categorii, micşorarea drastică a pensiilor unor ofiţeri superiori, în retragere, care aveau zeci de milioane pensie după ce toată viaţa au avut ordonanţe şi slugi, primeau cadouri cu nemiluita de la subordonaţi, îi umileau şi slugăreau pe copiii noştri care îşi satisfăceau stagiul militar. Echilibrarea societăţii româneşti nu este posibilă fără să faci acele reduceri drastice. Iar exemplele pot continua.

Pentru că Tăriceanu a luat şi el, e drept, decizii nepopulare sau curajoase, dar nu au ajutat cu nimic societatea românească. Cine vrea să mă contrazică să-mi spună la ce a fost bună taxa de primă înmatriculare sau cu ce ne-a ajutat că primul ministru de atunci a vândut pe nimic resursele naturale româneşti din Marea Neagră pentru tot restul vieţii noastre? În 2008, înaintea alegerilor, lansarea pe piaţă a casetei trucate cu Băsescu lovind un copil a fost un gest la fel de josnic şi incalificabil, care m-a făcut să-l votez pe actualul preşedinte deşi niciodată nu am fost un adept al său. Toţi prietenii mei ştiu asta.

Lansarea filmului cu Boc în pielea goală face parte din aceeaşi categorie. Și el îi va face pe mulţi să îl simpatizeze pe Boc într-atât încât, spun eu, fostul prim-ministru ar putea recâştiga fără probleme Primăria din Cluj. Vă daţi seama ce greu îi va fi să lupte cu un Nicoară prins în parlament holbându-se cu ochii cât cepele la filme porno pe banii noştri. Un actual senator de Câmpia Turzii care nu se poate lăuda cu nimic, pe durata actualului mandat. Aş vrea să văd şi eu ce a făcut pentru cei din Câmpia Turzii şi din Sopor, din Frata sau din Viişoara. Îl aştept să-mi trimită o listă cu realizările sale.

Acum sper ca USL-iştii să nu sară de fund în sus, că o să scriu şi de ei frumos, când o să merite.

(Publicat în Ziarul 21, ediția din 9 ianuarie 2012)

Din târgul de la Câmpia Turzii, niște porcușori simpatici.

O poză foarte, foarte, tare mi-a fost trimisă de filiala PSD Turda, odată cu altele pentru a însoți un comunicat de presă. V-o ofer și dvs. cu o întrebare. Ce face Radu Stoica, candidatul la funcția de primar din partea PSD, în timp ce președintele Cristian Matei cară pachete cu ajutoare? Nu-mi răspundeți!

Colegul meu de liceu Alin Oprea de la Talisman, a trecut prin momente grele săptămânile trecute când a fost târât într-o campanie de linșaj media de fostul său coleg Tavi Colen. Eu nu am niciun dubiu că dreptatea este de partea lui Alin, cu atât mai mult cu cât îl cunosc foarte bine de când a venit, de la Liceul de Muzică din Cluj, acasă, la Liceul Industrial Mihai Viteazu de atunci. Era toamna lui 1986. Cât despre Tavi Colen, toți care am lucrat prin 1997-1998 la Radio Transilvania ni-l amintim mort de beat, cu pantalonii în vine pe la Hotelul Arieșul. Știam din discuțiile purtate de față cu amândoi că Alin Oprea este cel care compune pentru Talisman.

Dealtfel, colegii noștri din ultima generație de elevi construită ad integrum de România comunistă, își amintesc desigur cum acompania, cu chitara rece, poeziile lui Eminescu stând pe scenă între două colege îmbrăcate doar în niște cearceafuri, sub formă de peplum grecesc. Ele, muzele, – mă bufnește și acum râsul – purtau pe umeri câte o amforă. Știu sigur că una dintre ele era colega mea de bancă, Astrid Gligor, poate cealaltă era Alina Făgărășan, dar nu sunt sigur. Ce îmi amintesc perfect este că noi, în sală, am făcut-o pe Mihaela Mureșan să râdă. Despre mine se știe că sunt romantic cam cât o coadă de linguriță și de aceea, poeziile, adesea, mă fac să râd. Chiar și cele care îmi plac, chiar i cele ale lui Bacovia. Mihaela a râs atât de tare și de bruscă încât a provocate reacția profesoarei de română, Rodica Moldovan, cea despre care generații de lmv-isti știu că dacă aduceai, prin ceva, atingere purității lui Eminescu, blasfemiai.
Și când a prins-o Rodicuța Moldovan pe Mihaela noastră de părul strâns în coadă – și avea de ce prinde, Mihaela avea un păr foarte bogat – și mi ți-a târât-o literalmente afară din sala festivă, spre hazul tuturor. Norocul Mihaelei că profesoara noastră de română, la secția Electrotehnică, era buna noastră Valeria Trif, fostă Undreiu, Dumnezeu s-o odihnească!

Dar revenind la Alin Oprea, încă de pe atunci dorea să-și înființeze o formație și scria chiar poezii, noi făcând haz uneori de latura sa artistică. Însă cei care cred că Alin era slab, se înșeală. Nu cred că-l putea bate cineva din leatul nostru. Ba îmi aduc aminte că fratele său l-a învățat binișor karate, un sport destul de interzis pe atunci. Odată l-a apărat pe cel mai firav coleg al nostru, atacat de un băiat mai solid și mai agresiv.

Am scris cele de mai sus pentru că, dincolo de can-can-ul emisiunilor de la București, unde ești inevitabil târât dacă ești o celebritate, noi cei de acasă știm cum este Alin Oprea. Este exact cum îl caracterizează autobiografia pe care vă propun s-o ascultați.

Chiar dacă afară e frig de crapă pietrele iar Arieșul este înghețat bocnă, există niște turdeni care fac baie în râu, cât e ziulica de lungă.

Mai jos de podul care unește cartierul Oprișani de Poștarât, peste gheața destul de groasă s-a așternut zăpadă. O zăpadă plină de urme de pași, semn că unii copii și tineri s-au încumetat să treacă Arieșul pe gheață, asemenea dacilor care, în primul război daco-roman, efectuau raiduri la sud de Dunăre unde atacau taberele de romani, după ce traversau călare fluviul înghețat. Dar nu despre aceștia spun că fac baie în râu, zi de zi, ba chiar îndrăznesc să atrag atenția poliției locale dar și celorlalți că ar putea să-i urecheze puțin, prevenind astfel un eveniment neplăcut. Unul asemenea celui pe care mi-l amintesc din copilărie, prin ’80, când un băiat de vreo 10-12 ani, de pe Rapsodiei, din blocul 4 sau 5, a plecat să patineze pe Arieșul înghețat, deși atunci, la Turda erau nu mai puțin de trei patinoare: unul în Parcul Tineretului, unul peste Arieș, la baza sportivă Chimia iar altul la Stadionul Sticla. Ei bine gheața a crăpat, iar băiatul a murit înecat sub gheață.

Vajnicii înotători în apă rece își fac veacul în aval dar și în amonte de podul din sensul giratoriu. Este vorba de un cârd de rațe vesele care, pline de grăsime și pene cum le-a înzestrat natura, consideră apa mai caldă decât gerul de afară. Așa că nu ezită să se scufunde și să se bălăcească. Doamne –ferește să le vadă niște conlocuitori de-ai noștri – care spre deosebire de alții, nu scad la număr după nici un recensământ – care și-au ”făcut mâna” pe lebede prin Viena și care le-ar considera, cu siguranță, niște delicatese picate din cer.

Rațele sălbatice s-au aciuat pe Arieș în ultimii ani, după ultima ”otrăvire” care a suferit-o râul nostru drag. De aceea le putem numi turdeni și pe ele, nu-i așa? Ne întrebăm însă, ce mănâncă oare, micuțele creaturi în acest sezon, când natura este moartă?

Așa cum am prevăzut într-un editorial anterior, spiritele s-au încins în politica turdeană.  Problema e că, din păcate, politic influențează, poate prea mult, celelalte domenii ale vieții din micuța dar iubite urbe ce străjuiește intrarea Văii Arieșului.

Așa s-a întâmplat și în ultima ședință a Consiliului local Turda când s-au împărțit banii noștri, în conformitate cu necesitățile creionate de specialiștii din primărie. Probabil pentru a evita orice fel de discuții, primarul Tudor Ștefănie a supus aprobării aleșilor asocierea municipalității cu diferite asociații sportive din oraș. Discuțiile pe marginea banilor alocați pentru fotbal (FC Arieșul), handbal (ACS Potaissa) sau baschet (Școala de baschet ”Gheorghe Mureșan”) erau, chiar dacă nici un consilier nu și-a dat seama, tardive, pentru că ei tocmai votaseră structura bugetului de venituri și cheltuieli pentru anul 2012. Acolo erau prinse deja sumele alocate de la bugetul local acestor asociații, așa că votarea colaborării cu formațiunile sportive era o simplă formalitate, ce-i drept, cerută de lege. Ce vreau să spun este că, oricum, consilierii nu se mai puteau opune alocării banilor.

Dacă în unele din materialele semnate de mine în acest număr al Ziarului 21 am remarcat pozitiv comportamentul unora dintre aleși, poate că ar fi bine să tragem un semnal de alarmă vizavi de acțiunile de tip ”așa nu”.

Nu contest dreptul consilierului PRM Doru Anca de a vota așa cum îi impune propria conștiință. Însă vajnicul consilier, care și-a făcut o faimă din a fi Gică-contra din Consiliul local, s-a abținut de la votul în cazul mai multe proiecte de hotărâre legate în principal de sume acordate pentru sport, dar mai ales, de la votarea bugetului local pentru 2012. De ce dau importanță votului unui singur consilier, o mică părticică în ansamblul Consiliului local? Pentru că, Doru Anca are o calitate, printre multe defecte. Mă refer la omul politic Doru Anca, neputându-mă pronunța asupra calităților sau defectelor sale ca om, ca persoană particulară. Calitatea respectivă este că vorbește, în plen și în conferințe de presă, pe stradă, chiar și în particular cu ziariști care îl acceptă sau îl contestă. Vorbind în plen, consilierul PRM și-a expus poziția încă de la început. ”Mă voi abține, pentru prima oară în opt ani de mandat, de la votarea bugetului local, deși îl consider, atât proiectul bugetului din acest an, cât și execuția celui de anul trecut, o lucrare echilibrată” a spus Doru Anca. Apoi și-a spus of-ul. Cum că nu i s-a pus la dispoziție, defalcat, în amănunt, bugetul de cheltuieli. Apoi că sumele prevăzute la activități sportive sunt prea mari în comparație cu sumele pentru investiții.

Omul politic Doru Anca uită însă un amănunt important. Tot opunându-se, votând împotrivă sau abținându-se, el se dezice de realizările celor aflați la putere, în speță, ale primarul Ștefănie, investiții și dezvoltări care sunt vizibile cu ochiul liber. Opinia publică, informată foarte bine de o presă destul de activă la Turda, remarcă faptul că PRM Turda, se opune la mai tot ce înseamnă acțiuni ale puterii, putere desemnată prin vot. Așadar, când se va trage linie și se va aduna, prin luna mai a acestui an, ce o să aflăm despre activitatea lui Doru Anca? Că în opt ani de zile a inițiat proiecte cât degetele de la o mână? Dintre care majoritatea luau bani de la bugetul local și îi dădeau la FC Arieșul unde dispăreau?

Consilierul Doru Anca s-a opus, abținându-se de la vot, acordării oricăror sume pentru handbal, fotbal sau baschet. Tot așa cum s-a opus și când a venit vorba despre alocarea unor sume pentru construirea bazinului de înot. Dar de ce s-a opus acum, iar anul trecut și în urmă cu doi ani a solicitat zeci de miliarde pentru FC Arieșul? Singura diferență între atunci și acum este că atunci era reprezentantul Consiliului local Turda (finanțatorul  echipei de fotbal) iar acum nu este.

De fiecare dată când vine vorba despre activitatea nebuloasă a echipei de fotbal, Doru Anca nu uită să solicite, pe bună dreptate, execuția bugetară de la clubul sportiv. Adică întreabă și omul, pe ce s-au dus banii noștri. Dar uită, voit, că atunci când reprezenta autoritatea locală la FC Arieșul, a promis că va informa consiliul lunar, despre modul de cheltuire a banului public. A făcut-o? Niciodată.

De aceea, trebuie să dăm dreptate consilierului PD-L, Alexandru Faur, actualul reprezentant al Consiliului local la fotbal, când i-a spus colegului său peremist: ”Eu nu am avut niciodată fericirea să lucrez la FC Arieșul pe un buget de 27 de miliarde de lei!”

Așa că, să fi Gică-contra numai de dragul de a-i încurca pe colegii tăi, nu este întotdeauna benefic. Iar la alegerile următoare, conduita defectuoasă, în opinia electoratului va fi sancționată în mod drastic.

Și, domnule Doru Anca, ai dreptate să soliciți partidului sancționarea colegei dumitale dacă, printr-o ședință anterioară a filialei, s-a stabilit că ea trebuie să se abțină sau să voteze împotriva bugetului. Dar când a adus bani mulți la partid, pentru campania electorală,  și ați pus-o pe loc eligibil, i-ați spus că dă banii aceia ca să aibă dreptul să voteze cum îi spuneți dvs., nu cum îi dictează propria conștiință?

Modul în care arată în acest moment blogul este unul temporar. Peste câteva zile plănuim, cei de la www.turdainfo.ro, schimbarea site-ulu dar și a blogului de față. Tot atunci, pregătim o premieră-surpriză pentru media locală, nu de dragul premierei ci pentru că este nevoie, considerăm noi, de un astfel de produs.

Numărul de cititori aflat în continuă creștere, nu numai că ne bucură dar ne și obligă. De aceea, ne-am mărit și echipa și dorim să oferim cititroilor noștri, ca și până acum, cele mai adevărate informații, știri pe care te poți baza și pe care nu le pui la îndoială.