Archive for Video

Aproape totul despre viitoarele investiții ale CAA, care ar putea sări de 160 de milioane de euro (Video)

Este vorba de un program al Companiei de Apă Arieș extrem de important pentru următoarea perioadă pentru toți cetățenii din arealul Comunității Urbane Arieș. Vorbim de continuarea modernizărilor de rețele de apă potabilă și canalizare derulate în perioada 2007-2013. Compania de Apă Arieș este agentul economic cel mai dinamic din acest areal când vine vorba de utilizarea fondurilor europene nerambursabile. Acele modernizări vor fi continuate în perioada 2016-2020, pe sume și mai mari de la Comisia Europeană, dacă contractul va fi semnat de Asociația Văii Arieșului și ministerul de resort, cu organismul european. Detalii despre ce s-a făcut și ce urmează a se face dau directorul general al CAA, Cristian Octavian Matei, managerul de proiect, Bogdan Bobic, și  liderul de echipă Romair Consulting, Andrei Bulumete, în cadrul conferinței de presă susținută în 28 octombrie 2015.