Ștefănie dacă vrea să devină parlamentar, va trebui să fie ales, din nou, primar

Tablou de pe peretele Primăriei, semnat de Flaviu Bugnariu Puțină politică…

Cum pre-campania electorală a început, cred că și eu o să scriu mai des pe acest blo. Mai întâi pentru că, așa cum am mai promis-o, nu o să las politicienii să-i îmbrobodescă pe alegătorii turdeni. În același scop am scris multe articole și comentarii iar faptul că cetățenii noștrii au ales cel mai bine din oferta avută  se vede atât la Turda cât și la Câmpia Turzii.

Am să încep cu declarația făcută de primarul Tudor Ștefănie la nu știu ce post de televiziune din Cluj și care a fost preluată de anumiți jurnaliști turdeni – să-i catalogheze alții, eu o să ma abțin s-o fac – în care susținea că nu o să mai candideze la postul de primar al municipiului Turda în 2012. M-a bufnit râsul când am văzut ce ușor sunt de îmbrobodit unii.

Păi cum să nu candideze pentru primărie, după toată munca depusă care are ca scop tocmai acel moment? Înțeleg că dorește să devină parlamentar care să reprezinte întreaga zonă la cel mai înalt nivel. Activitatea sa politică îl îndreptățește să își dorească o ascensiune care mie îmi pare normală. Am spus de nenumărate ori că activitatea politică a lui Tudor Ștefănie ar putea fi subiectul unui studiu de predat la Științe Politice dar și la Administrație Publică locală. Dar drumul spre dorința sa trece tocmai prin candidatura la fotoliul de primar. Și asta din mai multe motive.

Primul dintre ele, și poate cel mai puternic, este obligația de principiu, a oricărei formațiuni politice să se prezinte în competitie cu cel mai bun candidat. Or acesta este, indubitabil, actualul primar aflat la al doilea mandat. În plus, după părerea mea, oricît vor unii să forțeze, Tudor Ștefănie încă nu are un înlocuitor. Desigur, o să-mi spuneți câteva nume iar eu sunt pregătit să vă dau argumentele pentru care ei nu vor fi primari, nici măcar după plecarea lui Ștefănie la București. Pentru că el va pleca. Dacă și-o dorește atât de mult, turdenii, fie și numai pentru ce a realizat în cei 8 ani de primărie, îl vor ajuta să lucreze, după 2012, în capitalDeci el, oricât de importantă este poziția sa în Partidul Democrat-Liberal, va fi obligat de propriul partid să candideze pentru a câștiga Primăria din Turda, cea mai importantă din județ după Cluj-Napoca. Apoi totul va fi mai ușor pentru alegerea înlocuitorului pe care partidul îl va propune pentru funcția de primar.

Al doilea motiv este tocmai diferența imensă din ochii electoratului dintre imaginea sa și cea a oricărui posibil desemnat candidat în locul său. Este exact aceeași diferență ca aceea dintre imaginea sa și cea a candidaților care vor fi propuși de celelalte partide și care se cam știu deja.

Și primul și al doilea motiv și raționamente pe care le-am enunțat sunt valide tocmai datorită programării alegerilor din 2012 care vor fi, nu-i așa, de jos în sus. Adică prima dată localele iar apoi generalele.

Al treilea motiv este dat tocmai de rolul de locomotivă pe care Ștefănie trebuie să-l joace în capul listei de consilieri propusă de PD-L Turda. Fără el, cine o să-i mai aleagă pe cei care timp de 4 ani au vorbit la ședințele de Consiliu Local mai puțin ca bin laden la televiziune? Apropo de acea listă, cred că mai puțin de jumătate dintre actualii consilieri se vor mai afla pe locurile eligibile din lista electorală…

Al patrulea motiv ar fi rearanjarea legii electorale, care mă aștept să se întâmple în perioada premergătoare alegerilor din 2012, pentru ca dezastrul petrecut la alegerile din 2008 să nu se mai întâmple.

Al cincilea motiv, și ultimul, pe care îl invoc acum, deși mai există multe altele, este războiul total pe care celelalte partide îl vor dezlănțui pentru a cuceri primăria, și cărui război PD-L Turda, fără el, nu-i va putea face față.

Aștept cu plăcere părerea dumneavoastră.

2 comments

  1. […] Ionel Ignat a publicat pe blogul său o analiză corectă privind drumul pe care actualul primar, Tudor Ştefănie, trebuie să-l […]

  2. admin says:

    Nu a fost in intentia mea sa “pseudo-jignesc” nicio publicatie sau persoana. M-am mai schimbat si e, cu varsta.
    Cat despre cele declarate de politicieni trebuiesc luate cu rezerve, mai ales cand este vorba de asi ca Stefanie, capabil sa joace pe esicherul politic planuind trei mutari inainte.
    Nu datorita mie au fost alesi cei aflati acum in functii, dar voi veghea ca alegatorii sa fie informati corect. Iar daca as avea o pozitie de partizanat politic pentru unul sau altul dintre partide,as spune-o public.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *