Campia Turzii
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

În contextul în care întreaga suflare creștinească marchează marea Praznicul „Adormirii Maicii Domnului", iar din anul 2012, conform HCL 84/2012 Fecioara Maria a fost declarată Patronul Spiritual al Municipiului Câmpia Turzii,  Primăria și Consiliului Local au decis organizarea unor  activități culturale  în condițiile impuse  de situația epidemiologică existentă,  cu respectarea normelor de igienă și distanțare socială.fecioara maria”Am considerat că această sărbătoare este un moment optim de a readuce în fața dumneavoastră, cetățenii acestui  municipiu,  valorile locale, tradiția și jocul popular, talentul nativ descoperit la Câmpia Turzii în condițiile în care organizarea Zilelor Municipiului Câmpia Turzii nu a fost posibilă la amploarea anilor precedenți” a declarat primarul municipiului, Dorin Nicolae LOJIGAN.
Așadar, în data de 15 august 2020, începând cu orele 19.00 în Piața Tricolorului, vă invităm să luați parte la o seară culturală realizată în colaborare cu Parohia "Învierea Domnului" din Câmpia Turzii, cu următorul program:
•       19.00- Alocuțiune: prof. Călin Felezeu
•       19.20- Recital ”Trio Clasic”
•       19.35- Scenetă "Brâncoveanu"
•       19.45- Alocuțiune: Primarul municipiului Câmpia Turzii, Dorin Nicolae Lojigan
•       19.50- Ansamblul folcloric "Ardeleana"
•       20.00- Fanfara ”Promenada”

Invitatul zilei de 15 august este Înalt Preasfinția Sa, Andrei, Arhiepiescopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului.
Duminică 16 August, începând cu orele 19.00 în parcul de pe strada Gheorghe Barițiu vă așteptăm cu următorul program artistic:
•       Ora 19.00- Clubul de canto "Bella Musica"
•       Ora 19.20- Ansamblul folcloric "Mugurelul"
•       Ora 19.30- Alocuțiune: Primarul municipiului Câmpia Turzii, Dorin Nicolae Lojigan
•       Ora 19.35- Fanfara "Promenada"

Menționăm că evenimentul se va desfășura în limitele impuse de autorități cu respectarea normelor în vigoare:
•       accesul în spațiu se face cu respectarea de către participanți a distanțării de minimum 1,5 m;
•       accesul publicului va fi permis numai în condițiile purtării de mască (medicală/nonmedicală) pe toată durata evenimentului. Pentru a oferi o protecție eficace, masca trebuie să acopere gura și nasul;
•       la intrare se va efectua un triaj observațional și nu se va permite accesul persoanelor care prezintă simptome de infecție respiratorie (febră, tuse, strănut, rinoree).

Direcția Relații cu Comunitatea