Campia Turzii
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times
Mesaj de condoleanțe, din partea domnului primar, Dorin Nicolae LOJIGAN
 
Am aflat cu profundă tristețe despre trecerea la cele veșnice a unui om extraordinar și un muzician desăvârșit, prietenul meu, Leluț Vasilescu.
Membru fondator al trupei Compact, Leluț Vasilescu a avut o carieră de succes și o viață frumoasă de familie. În urma lui, rămân frumoasele melodii pe care generații întregi le-au fredonat și de care ne vom bucura, cu nostalgie, în continuare!
Cetățean de onoare al Municipiului Câmpia Turzii, Leluț Vasilescu a promovat, cu drag și mândrie, orașul în care s-a născut, iar pentru el, Câmpia Turzii era, mereu, locul unde revenea cu drag de fiecare dată.
În acest moment trist, pentru familia Vasilescu și pentru toți fanii muzicii rock din România, transmit un mesaj de condoleanțe tuturor celor care l-au apreciat pe bateristul trupei Compact, Leluț „Megastarul” Vasilescu!
Dumnezeu să-l odihnească întru Slava Sa!