Campia Turzii
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

Suntem la început de an școlar, iar acesta este prilejul optim pentru a
vă informa în legătură cu situația reală a  grădinițelor din municipiul
nostru.
Știm că fiecare părinte dorește o educație de excepție pentru copilul
său, iar pentru a contribui la aceasta, Primăria Municipiului Câmpia
Turzii întreprinde toate demersurile pentru a conferi tuturor
preșcolarilor din oraș cele mai bune condiții de studiu.
La grădinițele cu program prelungit, au fost acceptați TOȚI COPIII CARE
ÎNDEPLINEAU CRITERIILE SPECIFICE DE DEPARTAJARE la înscriere. Aceste
criterii specifice au fost adoptate în Consiliul de Administrație a
Grădinițelor „Pinocchio” și „Lumea Prichindeilor”, cu votul inclusiv al
unor consilieri locali, care sunt foarte vocali și dezinformează
comunitatea noastră.
Preșcolarii CARE NU AU ÎNDEPLINIT CRITERIILE SPECIFICE, au fost
repartizați în grupe CU PROGRAM NORMAL. NICIDECUM, NU AU RĂMAS ÎN AFARA
SISTEMULUI PREȘCOLAR. Până la începerea anului școlar 2022-2023, toate
solicitările au fost clarificate.
În ceea ce privește lucrările de supraetajare la structura de pe strada
Retezatului, facem o serie de precizări, pentru a asigura informarea
corectă, transparentă și obiectivă a opiniei publice:
- titularul acelui contract de execuție a fost SC Foc Protect Expert SRL
din Cluj Napoca. În cursul anului 2021, această societate comercială
efectiv a oprit lucrările, și-a luat utilajele de pe șantier și s-a
retras, fără să notifice Primăria Municipiului Câmpia Turzii, fără să
mai răspundă la vreo notificare de-a noastră, telefon sau e-mail;
- având în vedere că, în luna decembrie 2021, a expirat contractul de
proiectare și execuție a lucrărilor, Municipiul Câmpia Turzii s-a
înscris la masa credală a societății, care a intrat în insolvență,
pentru a recupera prejudiciul generat;
- în 2022, după reevaluarea proiectului de investiții, l-am supus, de
două ori la licitație publică, prin intermediul Sistemului Electronic de
Achiziții Publice și nicio societate comercială nu s-a înscris la
licitație. Acum vom actualiza tarifele, în conformitate cu legislația și
vom supune, din nou, la licitație acest proiect de continuare a
lucrărilor.
Ceea ce vrem să evidențiem este faptul că, din cauza deciziei societății
Foc Protect Expert SRL de a se retrage de la lucrări, fără a mai purta o
corespondență cu Primăria Municipiului Câmpia Turzii și fără a solicita
o actualizare a tarifelor, cheltuielile generate de continuarea
proiectului de investiții vor fi suportate de la Bugetul Local de
Venituri și Cheltuieli al Municipiului Câmpia Turzii. Acest fapt nu
constituie un impediment, deoarece administrația publică locală VREA ÎN
MOD FERM FINALIZAREA LUCRĂRILOR.
Având în vedere că proiectele de investiții derulate de Primăria
Municipiului Câmpia Turzii se fundamentează în baza unei legislații
ferme, de la care nu ne putem abate, SUNTEM OBLIGAȚI SĂ RESPECTĂM
TERMENELE prevăzute în legislație. Tocmai din acest motiv, nu am putut
efectua mai multe licitații pentru aceste lucrări și nici nu am putut
rezilia mai devreme contractul cu titularul inițial.
De asemenea, pentru educația preșcolară au fost aprobate două proiecte
de investiții cu finanțare europeană, respectiv:
• Construire Grădiniță în Municipiul Câmpia Turzii, proiect în valoare
de 1.226.084 euro, finanțat prin Programul Operațional Regional
2014-2020 – proiect aflat în implementare;
• Construire creșă de dimensiuni mici, pe strada Nichita Stănescu din
Cartierul Șarât, în valoare de aproximativ 12 milioane de lei, finanțat
prin PNRR.
Totodată, prin HCL 192 din 25 august 2022, a fost dată în administrarea
Grădiniței cu program prelungit „Pinocchio” clădirea situată în Piața
Mihai Viteazul, nr. 1A, care anterior fusese administrată de către
Consiliul Județean Cluj. Astfel, toate grupele structurii „Pinocchio”
care funcționau pe strada Gheorghe Barițiu au fost relocate în clădirea
preluată de la Consiliul Județean Cluj.
Primăria Municipiului Câmpia Turzii a comunicat de fiecare dată în mod
transparent toate detaliile legate atât de investițiile în derulare, cât
și de fiecare aspect care vizează comunitatea.
Vom continua să facem acest lucru și niciodată NU VOM ACCEPTA
încercările de defăimare aruncate în spațiul public de unele persoane
pentru care COMUNITATEA este doar o sursă de voturi.
Direcția Relații cu Comunitatea