Primăria Municipiului Câmpia Turzii organizează procedura de negociere directă pentru închirierea a şase spaţii comerciale, situate în municipiul Câmpia Turzii, Piaţa Mureşului.
Spaţiile sunt destinate închirierii către persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale, întreprinderi familiale, organizaţii neguvernamentale, agenţi economici, pentru comercializarea produselor alimentare de origine animală sau vegetală, produselor agroalimentare şi produselor nealimentare.
Pot participa persoanele fizice şi juridice care îndeplinesc condiţiile stabilite în caietul de sarcini aprobat prin H.C.L. nr. 161 din 17.12.2015, modificat prin H.C.L. nr. 36 din 29.02.2016 şi care fac dovada că au depus:
a) garanţia de participare;
b) împuternicirea acordată persoanei care reprezintă ofertantul la şedinţa de negociere directă, dacă este cazul;
c) pentru societăţi comerciale şi organizaţii neguvernamentale:
- copie de pe certificatul de înregistrare eliberat de Oficiul Registrului Comeţului;
- certificat constatator eliberat de Oficiul Registrului Comerţului, în original sau copie legalizată;
- dovada privind achitarea obligaţiilor fiscale la bugetul de stat, prin prezentarea unui certificat de atestare fiscală, eliberat de organul fiscal competent cu cel mult 30 de zile înainte de data şedinţei de negociere directă, în original sau copie legalizată;
- dovada privind achitarea obligaţiilor de plată la bugetul local, prin prezentarea unui certificat de atestare fiscală, eliberat de serviciul de taxe şi impozite cu cel mult 30 de zile înainte de data şedinţei de negociere directă, în original sau copie legalizată;
d) pentru persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale,:
- copie de pe actul de identitate;
- copie de pe autorizaţia de funcţionare eliberată de autoritatea competentă sau de pe actul legal de constituire, după caz;
- dovada privind achitarea obligaţiilor fiscale la bugetul de stat, prin prezentarea unui certificat de atestare fiscală, eliberat de organul fiscal competent cu cel mult 30 de zile înainte de data şedinţei de negociere directă, în original sau copie legalizată;
- dovada privind achitarea obligaţiilor de plată la bugetul local, prin prezentarea unui certificat de atestare fiscală, eliberat de serviciul de taxe şi impozite cu cel mult 30 de zile înainte de data şedinţei de negociere directă, în original sau copie legalizată;
Actele se depun la Primăria Municipiului Câmpia Turzii, Serviciul Relaţii Publice, Registratură – camera 22, până în data de 05.09.2016, ora 12.00.
Şedinţa de negociere directă se desfăşoară la sediul Primăriei Municipiului Câmpia Turzii, în data de 06.09.2016, ora 12.00.
Informaţii suplimentare se pot obţine la sediulPrimăriei Municipiului Câmpia Turzii, Serviciul Evidenţa şi Gestiunea Patrimoniului, telefon 0264/368002, interior 147.
PRIMAR ŞEF SERVICIU E.G.P.
Dorin Nicolae LOJIGAN Corina Laura GHINEA