20
Sam, Aug
21 New Articles

Uncategorised
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times
    S-a stins omul de pe scaunul căruia mi-am început munca de comentator politic. Cu el s-a stins un mod de a face politică, a apus echilibrul dinamic al administraţiei din Turda, Câmpia Turzii, Miceşti ori Zootehnie.  Cu admirabilul Vasile Miclăuş s-a dus şi o felie mare din competenţa actualului Consilu Local. Vă spun fără teama de a greşi: PD-L Turda nu are un om cu care să umple golul. Şi nu doar PD-L, ci nici celelalte filiale ale partidelor politice.
    O să mă refer mai mult la omul politic Vasile Miclăuş, pentru că pe acesta l-am cunoscut mai bine. Nu ştiu cum era ca profesor, nici ca director dar pot să mă pronunţ cum era ca deputat, ca şi consilier local ori ca vicepreşedinte al PD-l, ori fost şef de filială PUNR-istă. Bineînţeles că domnul Vasile Miclăuş era un naţionalist, însă unul luminat care recunoştea calităţile ungurilor, ţiganilor ori a membrilor altor etnii. Le cunoştea, le aprecia şi chiar le-a promovat, atâta cât i-a stat în putinţă. Trecerea sa în partidul bunului său prieten nu a fost doar rodul ambiţiei sale politice. A fost şi provocarea unei conjuncturi pe care experienţa sa l-a ajutat să o interpreteze foarte corect: naţionalismul o luase la vale în ochii electoratului. În plus prietenul său, Tudor Ştefănie, căci despre el vorbeam, i-a făcut o ofertă şi o promisiune: realizarea viselor lor referitoare la Turda, unde părerile lor coincideau într-o mare măsură.  Probabil că au reuşit împreună, o mare parte dintre faptele pe care şi le-au propus. Dacă PNL şi PSD nu ar fi reuşit să prostească PD-L cu legea votului uninominal, foarte probabil că ei doi ar fi reuşit să facă şi mai multe din funcţiile de deputat şi senator, pe care scrutinul din noiembrie a dovedit că le meritau din plin. Dumnezeu a vrut însă altfel.
    Tagma politică a pierdut, fără îndoială, polul activ cu care ea s-a format şi cizelat în ultimii aproape 20 de ani. Cel care a murit din poziţia de preşedinte de şedinţă a Consiliului local din localitatea pe care a iubit-o atât lasă un partid şi o clasă politică locală descumpănită şi puţin debusolată. Pentru că era el cel căruia Tudor Ştefănie şi PD-L îi spuneau „Michi, ocupăte tu!” Ei bine, fie şi numai pentru că şi-a adus aportul la declararea oraşului vecin Câmpia Turzii drept municipiu şi şi-a câştigat, cred că sunteţi de acord, locul în istoria locală a acestor timpuri. Sigur că a făcut şi unele greşeli pe care le cunosc şi eu şi alţii, datorate unor vremelnice şi aprigi decizii care însă nu îl caracterizau pe directorul Liceului Agricol. Nu despre acestea trebuie să vorbim acum, când durerea s-a întins peste oraş şi peste familia sa.
    Eu nu voi uita cât de deschis şi binevoitor era în relaţia cu cetăţenii care mergeau să i se plângă. Dacă putea să îi ajute o făcea fără prea multe vorbe. Dacă era peste puterile sale nu îi amăgea pe oameni: le spunea verde-n faţă adevărul. De aceea l-am apreciat pe Vasile Miclăuş. De-aia Jurnalul de Arieş este în doliu.
    Din cabinetul său de deputat, din scaunul de la acel birou, am făcut primele transmisii în direct la Radio Transilvania, relatând despre cele întâmplate la şedinţele Consiliului local. Deputatul Vasile Miclăuş, cel tot timpul prezent acasă, îşi întreruprea activitatea şi mă încuraja, ba chiar îmi şoptea când ezitam sau chiar greşeam. Şi pentru mine a fost un dascăl. Scurtele schimburi de replici când nu eram de aceeaşi părere m-au stimulat să nu greşesc, m-au făcut să încerc să mă ridic la nivelul său de experienţă şi cunoştinţe politice. Ceea ce, evident, era imposibil.
    Îţi mulţumesc domnule Vasile Miclăuş pentru răbdare. Noi toţi am fi dorit ca tu să fii în continuare aici, printre noi, să ajuţi la ridicarea Turzii. Dumnezeu a vrut altfel.
    Dacă ar fi după mine, locul său, din sala de Consiliul, la fereastră, ar rămâne ocupat. Aş ridica un chip de bronz, de piatră, ori de lut cum este cel al lui Ion Raţiu la Casa familiei Raţiu, cu mâinile pe balustradă. L-aş imortaliza cu privirea ageră şi gata de atac, cu gândul veşnic treaz, să ţină legislativul local mereu echilibrat. O ultimă bună folosinţă a banului public pentru Vasile Miclăuş. O trainică statuie.

    Adio, domnule, dar noi o să continuăm să vorbim despre tine şi cele reuşite de dumneata. Pentru că Dumnezeu nu a vrut altfel.
Pin It