Vineri, 6 martie, de la ora 17.30, Galeria de Artă din Turda, care îi poartă numele, va găzdui pe simeze lucrările lui Valer Suciu, regretatul profesor turdean „vinovat” de formarea a generații de copii turdeni, cel puțin în domeniul artei și culturii. flori de valer suciuExpoziția, organizată prin amabilitatea doamnei Suciu, în memoria soțului său, va conține lucrări denatură statică, în principal, cu flori. Este o expoziție dedicată, bineînțeles, doamnelor și domnișoarelor, fiind organizată în preajma Zilei Internaționale a Femeii.

Până când vă vom prezenta frumoasele lucrări ale regretatului Valer Suciu, iată o scurtă prezentare a celui al cărui nume îl poartă Galeria de Artă din Turda:

 

S-a născut la 14.01.1935 la Tritenii de Jos, jud. Cluj

Studii :

  • clasele primare la școala din Tritenii de Jos
  • clasele gimnaziale la școala din Viișoara
  • Școala Medie Tehnică de Comerț din Turda pe lângă Școala Medie nr. 1 (Liceul Mihai Viteazul) – 1955
  • Merciolog la Sibiu 1955-1957
  • Recepționer 1957 – 1958
  • Student la Academia de Arte Vizuale ,,Ion Andreescu” Cluj 1958-1959
  • Exmatriculat ]n 1959 pentru lucrarea ,,Arestarea lui tata”
  • Facultatea de arte plastic 1961-1964 – Institutul Pedagogic de 3 ani Cluj

Profesor la :

  • Școala generala din Viișoara 1964-1971
  • Școlile generale nr.6 și nr.9 Turda 1971-1974
  • Școala generală nr. 1 Turda 1974-1997

 

În 1979 obține gradul I fiind primul profesor de desen cu gradul I din județul Cluj.

A coordonat cercul de pictură de la Școala Populară de Artă Cluj secția externă Turda din cadrul Casei de Cultură Turda in perioada 1965 – 1999

A deschis expoziții personale la Viișoara, Câmpia Turzii, Turda, București, Sibiu.

A participat la expoziții colective la Turda, Cluj, București.

Lucrările sale se găsesc în colecții particulare la Turda, Cluj, București, Sibiu și în străinătate în Australia, U.S.A., Franța și Elveția.

A avut mulți discipoli în domeniul artelor formând creatori de frumos dintre care unii au absolvit licee de artă și facultăți de specialitate. Dintre cei care au ajuns nume mari ale artei românești este Vasile Tolan.

,,Domnul profesor Valer Suciu a fost un mare pedagog și un om de o deosebită căldură sufletească, reușind să creeze o atmosferă specială în atelierul dânsului de la Casa de Cultură, astfel cei ce-i călcau pragul intrau cu plăcere în lumea magică a picturii. Domnul profesor rămâne o personalitate marcantă în peisajul artistic turdean”, afirmă cunul dintre elevii acestuia, care i-a urmat pașii pe calea artelor plastice, prof. Alin Bîlcu

 

Pin It

Add comment

Regulile de baza pentru a face comentarii pe site
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.


Security code
Refresh