18
Joi, Apr
16 New Articles

Turda
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

    Consiliul Județean Cluj informează persoanele potențial interesate cu privire la faptul că au fost finalizate lucrările de modernizare a Laboratorului de recuperare, medicină fizică și balneologie al Spitalului de aparatura recuperare, aparat modern, spitalul de boli infectioase clujBoli Infecțioase. Făcând parte din structura Ambulatoriului Integrat al Spitalului, Laboratorul de recuperare funcționează pe strada Moților din municipiul Cluj-Napoca, la numărul 19.

            Președintele Consiliului Județean Cluj, domnul Alin Tișe: „Rolul acestor investiții este de a asigura tuturor celor care apelează la serviciile laboratorului de recuperare cele mai bune tratamente, realizate în condiții optime, astfel încât gradul de reușită al procedurilor să fie cât mai ridicat. Alături de revitalizarea spațiilor în care se desfășoară ședințele de tratament, vom continua să acordăm o atenție specială dotării laboratorului cu cele mai performante echipamente și aparaturi”.

Investiția propriu-zisă, de aproximativ 500.000 de lei, a constat în înlocuirea pardoselilor, înlocuirea tâmplăriei interioare cu tâmplărie din aluminiu plină cu pal laminat și schimbarea corpurilor de iluminat. De asemenea, obiectele sanitare au fost înlocuite cu unele care îndeplinesc cerințele fundamentale de igienă și sănătate, elementele de compartimentare au fost înlocuite cu elemente din pal înrămate în profil P.V.C și s-au executat lucrări de finisaj interior la nivelul tavanelor, al pereților și al soclului.

*

*          *

De menționat este și faptul că laboratorul dispune de aparatură medicală nouă, menită să asigure desfășurarea unui act medical de calitate. În același timp, s-a reușit ca prin combinația de culori calde și vesele, alături de luminozitatea spațiilor, să se creeze o stare de confort și bună dispoziție pentru pacienții care beneficiază de serviciile și dotările laboratorului. În cadrul laboratorului activează o echipă medicală complexă, formată din medici în specialitatea Medicină Fizică și Balneologie, asistenți medicali generaliști, asistenți medicali în specialitatea recuperare, medicină fizică și balneologie, maseuri, fiziokinetoterapeuți, kinetoterapeuți și profesori Cultură Fizică Medicală, ce ghidează bolnavii spre o recuperare cât mai ușoară și plăcută.

Pacienții care se adresează Laboratorului de recuperare, medicină fizică și balneologie din cadrul Ambulatoriului de pe strada Moților pot beneficia de proceduri precum kinetoterapie de grup pe afecțiuni, galvanizare, ionizare, curenți diadinamici, trabert, TENS - curent transcutanat, curenți interferențiali, unde scurte, ultrasunet, magnetoterapie, laserterapie și solux. Totodată, persoanele care se confruntă cu diverse probleme pentru care necesită recuperare medicală pot beneficia și de alte proceduri precum curenți cu impulsuri rectangulare și exponențiale, băi galvanice, aplicații cu parafină, masaj regional și segmentar, limfamasaj, aerosoli, kinetoterapie individuală, tracțiuni vertebrale și articulare, dar și kinetoterapie cu aparatură specială cu dispozitive mecanice, electromecanice și robotizare.

Laboratorul de recuperare, medicină fizică și balneologie al Spitalului Clinic de Boli Infecțioase se adresează categoriilor de persoane care nu necesită spitalizare continuă, cu patologii cronice, asigurând accesul la servicii de recuperare pentru aproximativ 180 de pacienți pe zi. Procedurile se acordă în funcție de perioada și ritmul stabilite de medicul curant de medicină fizică.

 

Biroul de presă

18 ianuarie 2019

Pin It

Add comment

Regulile de baza pentru a face comentarii pe site
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.


Security code
Refresh