25
Joi, Apr
5 New Articles

Turda
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

  Instituţia Prefectului – Judeţul Cluj împreună cu Primăria municipiului Cluj-Napoca şi cu sprijinul Diviziei 4 Infanterie „Gemina”, în cooperare cu structurile din sistemul naţional de securitate, organizează joi, 6 cimitrul eroilor iunie 2019, ora 12.00, ceremonii militare şi religioase de depuneri de jerbe şi coroane de flori în următoarele locuri:

  • Cimitirul Eroilor din Calea Turzii (mun. Cluj-Napoca), la Monumentul Eroilor

Neamului şi la Monumentul Eroilor Revoluţiei din Decembrie 1989;

  • Cimitirul Eroilor de la Muntele Rece (comuna Măguri Răcătău);
  • Monumentul Rezistenţei Anticomuniste – str. Cardinal Iuliu Hossu (municipiul Cluj-Napoca);
  • Monumentul Eroului Aviator Plt. Adj. Traian Dârjan – Cimitirul Someşeni; - Troiţa de pe Feleac (comuna Feleacu).

Conform prevederilor Legii nr. 215/2016, vor fi depuse coroane și jerbe de flori la Monumentul Eroilor Neamului și Monumentul Eroilor Revoluției. În cadrul ceremoniei desfășurată în Cimitirul Eroilor din Calea Turzii vor fi organizate câteva momente speciale. Astfel, prin contribuția Primăriei municipiului Cluj-Napoca, elevi ai Școlii de Agenți de Poliție „Septimiu Mureșan” Cluj-Napoca vor aprinde candele și vor depune flori la mormintele unde sunt înhumaţi peste 1.000 de eroi, români, maghiari, germani, sovietici, precum și eroii căzuţi în lupta pentru libertate în decembrie 1989. La finalul ceremoniei, în semn de omagiu pentru toți eroii care s-au jertfit pe câmpurile de luptă, un reprezentant al Muzicii Militare va interpreta la trompetă „Il Silentio” (Stingerea), iar o grupă de militari va executa trei salve cu armament de infanterie. 

* * *

  Ziua Eroilor, sărbătoare națională a poporului român, este celebrată în fiecare an, de Ziua Înălțării Domnului, mare sărbătoare creștină, care marchează înălțarea la cer a lui Iisus Hristos, la 40 de zile după Înviere.  

 

Biroul de presă

 

Sursa foto: Wikimedia Commons

Pin It

Add comment

Regulile de baza pentru a face comentarii pe site
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.


Security code
Refresh