Turda
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

Pentru demararea serviciului de transport public local la Turda s-a dus o adevărată bătălie, pornind de la proiectul de mobilitate urbană extrem de bine întocmit, premiat și apoi finanțat de Uniunea Europeană, și terminând cu birocrația din România, care a făcut ca ultimele acte juridice să fie adoptate de Consiliul local Turda cu doar trei zile înainte de demararea acestui serviciu. Au existat multe forțe, din domeniul politic sau privat, din mass media și alte domenii, care au făcut tot ce le stătea în putință să împiedice demararea serviciului de transport local public din subordinea autorității locale, dar toate au fost învinse de determinare și priceperea echipei conduse de primarul Cristian Matei. Unii vizau banii pe care îi pierd prin începerea activității societății T.U.P., alții vroiau doar să îi dea o lovitură de imagine primarului turdean, având în vedere că mai sunt doar circa 5 luni până la alegerile locale. Astfel că minciuna și manipularea au fost utilizate la maximum, ajungându-se chiar la punerea unei presiuni de neînțeles pe șoferii STP, care au fost anunțați de executivul local ca vor fi preluați de noua societate de transport.

 

Istoric

Se știe istoria proiectului prin care s-a obținut finanțarea achiziționării unui număr de 20 de autobuze electrice, nepoluante, de ultimă generație. Cei care nu o cunosc, o pot citi aici, în articolele scrise de noi:autobuze electrice tup

 A fost semnat cel mai important contract de finanțare din istoria Turzii! Vor fi asfaltate străzile principale, vor fi construite piste de biciclete și se va moderniza transportul public cu bani europeni!

A fost semnat acordul-cadru pentru achiziția autobuzelor electrice! Transportul public va fi complet modernizat, iar serviciul va fi oferit de compania proprie a municipiului!

Încă o lovitură de imagine a primarului turdean, Cristian Matei: „Turda - primul oraș din România care achiziționează autobuze electrice, nepoluante, cu bani europeni”

Autobuze electrice la Turda- semnare contract achizitie

Primarul Cristian Matei tace și face: mâine sosesc autobuzele electrice la Turda!

A fost montată și testată prima stație de încărcare rapidă a autobuzelor electrice de la Turda!

Flota turdeană a TUP este completă, 20 de autobuze electrice noi-nouțe! (foto+video)

De când vor circula turdenii cu autobuzele electrice noi-nouțe?!

Turda va inaugura luni noua companie de transport public, iar autobuzele electrice vor intra în circulație. Tarifele NU VOR CREȘTE!

 

Municipiul Turda își ia înapoi bunurile de la STP

Joi, 12 decembrie 2019, o nouă ședință de îndată a Consiliului local Turda, în care aleșii locali au decis aprobarea rezilierii contractului de locațiune nr. 7169/29.03.2019 pentru suprafețe locative cu altă destinație decât locuință. Iată hotărârea consilierilor locali, fără de care activitatea TUP nu ar fi putut începe:

„Art.1 Se aprobă rezilierea unilaterală a contractului de locațiune nr. 7169/29.03.2019, pentru suprafețe locative cu altă destinație decât locuință, încheiat între Municipiul Turda, în calitate de locator și Societatea de Transport Public SA, în calitate de locatar având ca obiect teren în suprafață de 27394 mp, și clădirile edificate pe acest teren, constând în spălătorie auto, depozit deșeuri, clădire paznic, clădire distribuție carburant, clădire pompe + centrală termică, magazie, garaje, clădire pompă apă, împrejmuire gard, situate administrativ în Turda, str. Mihai Viteazu nr. 45, județul Cluj.

Art. 2. Motivul rezilierii contractului de locațiune îl constituie, încetarea contractului de delegare a Serviciului de transport public local de persoane prin curse regulate, cu autobuze, pe raza administrativ-teritorială a Municipiul Turda, în regim de urgență, pe o perioada de 9 luni cu nr. 7121/29.03.2019, încheiat de Municipiul Turda cu STP Alba Iulia, în data de 15.12.2019, și implicit rămânerea fără obiect a contractului de locațiune asupra bazei de transport proprietate a Municipiului Turda.

Art. 3. Predarea de către locatar a terenului închiriat se va face Până în data de 13.12.2019, pe bază de proces verbal, având în vedere iminenta operațiune de predare a acestor imobile către societatea TUP Turda, conform contractului de delegare a gestiunii serviciului de transport public local de călători. Încheierea procesului verbal se asigură de către Serviciul Evidență Patrimoniu și GIS, din cadrul Primăriei Turda”.

 

Consiliul local este determinat să înceapă transportul cu autobuzele electrice luni, 16 decembrie 2019

Vineri, pe ultima sută de metri, după ce s-a așteptat mai bine de o lună un aviz din partea Consiliului Concurenței, consilierii locali au putut aproba acordarea compensației de la bugetul local al municipiului, pentru demararea activității serviciului de transport public local de călători prin curse regulate. Este vorba de un proiect de hotărâre elaborat din inițiativa primarului municipiului Turda, Cristian Matei, și votat în unanimitate de cei prezenți la ședința Consiliului local de vineri, 13 decembrie 2019. Consilierii locali au trecut peste orice superstiție, dându-și girul, cum îi place decanului de vârstă  Doru Anca să spună, pentru ca Societatea Transport Urban Public Turda (T.U.P.)să poată activa. Din păcate, trebuie să spunem că, la fel ca la nenumărate alte proiecte importante pentru comunitatea turdeană, consilierii locali liberali au absentat. Între timp, am aflat că trei dintre aceștia au demisionat din funcția de ales local, este vorba de Giurgiu Nicolaie, Marius Riter și Corina Făgădar. Poate s-a dorit a se da o ultimă lovitură administrației locale condusă de primarul Cristian Matei, prin împiedicarea demarării transportului cu autobuzele electrice, în condiții decente, pe raza municipiului Turda. Aceasta pentru că nici ceilalți doi consilieri locali PNL, Cristian Felezeu și Lucian Cordiș, nu au participat. Un alt absent a fost Zoltan Radu și Emil Moldovan (PMP Turda) și, bineînțeles, Ovidiu Micu (ALDE). Ah, și să nu-l uităm pe Lucian Nemeș (viceprimarul PSD). Fiind însă o ședință de îndată, convocată cu doar  zi înainte, să le acordăm, totuși, o anumită doză de înțelegere.

Revenind la demersul administrației locale de a acorda o compensație de la bugetul local al municipiului, pentru demararea activității serviciului de transport public local de călători prin curse regulate, trebuie să precizăm că acesta are Avizul Consiliului Concurentei nr. 15488/15.11.2019. În ședința de vineri, aleșii locali prezenți au aprobat modificarea și completarea contractului de delegare de gestiune directă a serviciului de transport public local de călători prin curse regulate în municipiul Turda nr. 25492/26.11.2019, cu teza 3 la articolul 9.2. din contract, după cum urmează: „Pentru demararea activității de transport public de către Operator, Autoritatea Contractantă poate acorda o tranșă din valoarea totală estimată a sprijinului pe care îl poate primi operatorul pe durata de valabilitate a contractului. Sumele acordate se vor regulariza pe parcursul primului an de contract".

„Modificarea va face obiectul unui act adițional la contractul de delegare de gestiune directă a serviciului de transport public local de călători prin curse regulate în municipiul Turda nr. 25492/26.11.2019 care va fi semnat de ambele părți în trei exemplare originale”, se mai precizează în Hotărârea luată de Consiliul local Turda. .

De fapt, aleșii locali au aprobat alocarea sumei de 610.000 lei, de la bugetul local al municipiului Turda, „reprezentând tranșă din valoarea totală estimată a sprijinului pe care îl poate primi operatorul pe durata de valabilitate a contractului, aprobată în baza avizului Consiliului Concurentei nr. 15.488/15.11.2019. Suma alocată va fi regularizată pe parcursul primului an de contract, cel târziu până la întocmirea decontului anual pentru plata compensației anuale”, se mai precizează în HCL.

 

Totul despre începerea activității TUP

Consilierii locali au decis ca atare după ce au fost informați în amănunt de șeful executivului, Cristian Matei, inițiator al proiectului de Hotărâre. Iată Referatul de aprobare, semnat de șeful executivului local: „Începând cu data de 26.11.2019, Municipiul Turda a încheiat un contract de delegare a serviciului de transport public local de călători prin curse regulate pe raza administrativ teritorială a municipiului Turda în perioada 16 decembrie 2019-16 decembrie 2024, cu operatorul municipal, TUP Turda SRL, întrucât acest fapt a reieșit ca fiind modalitatea cea mai avantajoasă în urma realizării Studiului de oportunitate privind dezvoltarea serviciului de transport public din municipiul Turda și achiziția de mijloace de transport ecologice, studiu aprobat prin HCL nr. 318/19.09.2018.

Hotărârea nr. 252 privind aprobarea modalității de delegare a serviciului de transport public local de călători prin curse regulate pe raza administrativ teritorială a municipiului Turda în perioada 16 decembrie 2019- 16 decembrie 2024, a aprobat contractul de delegare de gestiune directă a serviciului de transport public local de călători prin curse regulate în municipiul Turda nr. 25492/26.11.2019. Contractul a primit avizul Consiliului Concurenței 15488/15.11.2019.

Valoarea totală estimată a sprijinului pe care îl poate primi operatorul pe durata de valabilitate a contractului este de 36.464.462,06 lei, din care 21.294.008 lei reprezintă diferențe de tarif. Din valoarea totală a ajutorului stabilit pe 5 ani de contract, operatorul are posibilitatea să primească o tranșă din bugetul Autorității contractante, tranșa necesară începerii activității și a suportării cheltuielilor pentru primele luni de activitate. Această tranșă va putea fi regularizată pe parcursul primului an de contract, până cel târziu, la întocmirea Decontului anual pentru compensație anuală conform Anexei 8.2. la contract.

Pentru o buna funcționare a contractului și a deconturilor pentru primul an de contract, este necesară și o modificare și completare a contractului ce vor fi materializate printr-un act adițional semnat de ambele părți, care să cuprindă modalitatea de acordare și de regularizare a acestei tranșe. În considerarea motivelor expuse mai sus, supun proiectul de hotărâre împreună cu întreaga documentație, spre dezbaterea și aprobarea Consiliului Local al Municipiului Turda”, explică primarul Cristian Matei.

În plus, aflăm din Raportul de specialitate semnat de Ioana Iftime, șef Serviciu Administrarea Patrimoniului Local, că „demararea și funcționarea activității operatorului de transport, depinde de alocarea acestor sume, și având în vedere urgența determinată de predarea anevoioasă între fostul operator care a deservit municipiul în această activitate și UAT Turda, este oportună aprobarea acestei hotărâri”.

 

Start TUP

Toate acestea fiind spuse, nu ne mai rămâne decât să dorim mult succes noului operator al serviciului de transport public de persoane care intră pe trasee începând de mâine, 16 decembrie 2019, înlocuind o firmă privată de transport, STP Alba Iulia, care, după o perioadă destul de scurtă în care a prestat un serviciu de calitate pentru turdeni, a intrat într-o dispută, mutată în instanțele de judecată, cu executivul turdean condus, până în 2016, de fostul primar Tudor Ștefănie. De atunci, standardul de calitate a scăzut foarte mult, la Turda apărând autobuze tot mai vechi, tot mai depășite, fără aer condiționat, vara, și fără încălzire, iarna, dar cu multă înghesuială și timpi de așteptare în stații, de multe ori, exagerat de lungi.