25
Joi, Apr
3 New Articles

Turda
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

Turda Info continuă seria dezvăluirilor în exclusivitate, cu care v-am obișnuit, din mijlocul luptei împotriva coronavirus de la Turda. Un oraș unde s-a reușit stăpânira unui focar de 22 de pacienți infectați cu Covid-19, dar în care există și multe alte pacient mascati cazuri de infectați cu temutul coronavirus, ca să nu mai vorbim de cine ltie câți asimptomatici.

De această dată, vă propunem în exclusivitate, relatarea calvarului trăit de turdeanul despre care v-am informat că a refuzat internarea, după ce testul pentru coronavirus i-a ieșit pozitiv. S-a apelat la „mascații” de la Brigada de Operațiuni Speciale Cluj, cu toate că omul, în vârstă de 61 de ani, susține că nu s-a comportat agresiv sau violent.

 

Am fost contactați de turdeanul care a refuzat internarea într-un spital de Covid-19 din Cluj-Napoca dar a fost dus cu „mascații” de la Brigada de Operațiuni Speciale din capitala județului.  Cu toată opoziția sa, acesta a fost încătușat și transportat cu o ambulanță la Spitalul de Boli Infecțioase Cluj-Napoca, unde a fost internat. Omul spune că a trăit un adevărat calvar, pe care îl povestește mai jos:

 „Pe scurt, marți am constatat lipsa mirosului si a gustului. Am chemat salvarea prezentând simptomele si am fost dus la spital Turda. Aici sau luat probe sânge si tampon nazal si din gat, apoi am fost pus într-o cameră cică la izolare, asta a fost marți în jurul orei 15-16. 

Miercuri pe la orele 10 am fost dus împreună cu alte 3 persoane suspecte de infecție Covid in Policlinica pentru radiografie pulmonara.

Înspre amiază, după 16-18 ore de stat în camera am avut proasta inspirație să îmi pun masca pe față și să ies pe coridor la urgențe să întreb dacă voi primi ceva de mâncare sau trebuie să chem o rudă să îmi aducă mâncare. În momentul în care am deschis ușa au început să strige la mine că să intru înăuntru că îmbolnăvesc pe alții, și că ei cheamă poliția că nu respect carantina. Am spus ce doleanțe am și că doresc să cheme poliția să se lămurească situația. 

După toate acestea, la sosirea echipei de poliție, le-am  spus că în momentul în care voi primi rezultatul testului, indiferent de situație doresc să merg acasă în carantină, menționând că sunt singur acasă.

Tot odată au adus ceva mâncare și au pus-o pe paviment la ușă. Apoi înspre seară am fost dus afară într-un cort pentru a aștepta rezultatul, care a sosit în jurul orei 20 dar nu au vrut să-mi spună nimic. În jurul orei 22.30-23.00 m-au strigat să îmi iau lucrurile și să mă urc într-o dubă SMURD împreună cu alte 6-7 persoane pozitive pentru a fi transferați la Cluj. Eu am refuzat și am cerut să fiu lăsat acasă, în izolare.

La orele 22.40 eu am solicitat un echipaj de poliție pentru a clarifica situația creată. Nu am fost recalcitrant la început, până au început cu neadevărul...

Am fost tratat ca un criminal.

Eu nu am nimic de ascuns. Am fost încătușat de mascați, ținut pe jos în curtea spitalului Turda aprox.1 oră și apoi am fost pus încătușat cu fața în jos pe o targă și dus la Spitalul de Boli Infecțioase Cluj, unde sunt și la această oră.

Încă nici la aceasta oră nu mi-am revenit complet din șocul psihic la care am fost supus si De asemenea încă nu mi-a revenit complet circulația sângelui la mâini din cauza cătușelor. Când am cerut să-mi slăbească strânsoarea mi-au spus că așa pățesc șmecherii ca mine și să tac. După cum scrie în noua lege, eu am înțeles că pot fi reținut până la 48 ore max. pentru test și apoi pot cere carantinarea acasă dacă am condiții necesare. Doresc să fie cercetată situația de la urgențe Turda să vedeți cum se respectă protocoalele ptr. Covid. Nu am personal cu nimeni nimic, doar doresc să fie arătate oamenilor abuzurile. La Spital Cluj nu am ce să reproșez nimic nimănui. Se respectă la sânge toate protocoalele, personal civilizat și amabil, nu ca la Turda.

Eu nu cer nimic, doar dezvinovățirea mea. 

Dacă am greșit, voi suporta consecințele, dacă nu, să fie trași la răspundere cei vinovați!”, ne-a transmis turdeanul care, deocamdată, a  ales să rămână anonim.

Am solicitat un punct de vedere Spitalului Municipal Turda, pe care îl vom publica în momentul când ne va fi transmis.

Reamintim că IPJ Cluj ne-a transmis următoarele, referitor la intervenția de la Spitalul Municipal Turda, din urmă cu două nopți: „La data de 22 iulie a.c., în jurul orei 22.40, Poliția municipiului Turda a fost sesizată despre faptul că, un pacient în vârstă de 61 de ani, din municipiul Turda, internat la Spitalul Municipal Turda, a fost depistat pozitiv cu noul virus COVID-19, acesta refuzând transportul la o unitate medicală din Cluj-Napoca.

La fața locului s-a deplasat un echipaj din cadrul Poliției municipiului Turda. Având în vedere faptul că bărbatul a devenit recalcitrant, a fost solicitat sprijinul Serviciului pentru Acțiuni Speciale, acesta fiind transportat ulterior la Spitalul de Boli Infecțioase Cluj-Napoca”, susțin purtătorii de cuvânt de la IPJ Cluj.

Mai precizăm că pacientul depistat cu Covid-19 are mai multe ore cu înregistrări făcute cu telefonul, pe care își rezervă dreptul de a le folosi într-o eventuală acțiune în instanță.

----

Citește aici știrea inițială:

EXCLUSIV: Pacient pozitiv cu Covid-19, luat cu „mascații” de la Spitalul Municipal Turda!

Pin It

Add comment

Regulile de baza pentru a face comentarii pe site
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.


Security code
Refresh