29
Vi, Mar
19 New Articles

Turda
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

În cursul zilei de ieri, în intervalul orar 16.30 – 21.30, polițiștii secțiilor urbane din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca, Biroul Rutier, Biroul pentru Centrul Universitar, Biroul de Investigații Criminale, dar și polițiștiiactiune cluj napoca din cadrul secțiilor rurale arondate municipiului, au desfășurat o acțiune amplă pe raza de competență în vederea verificării modului de respectare a măsurilor stabilite pentru combaterea efectelor virusului Sars - Cov2.

Pe lângă acest obiectiv principal, acțiunea a vizat menținerea unui climat de ordine și siguranță publică, prevenirea și combaterea infracțiunilor comise în segmentul stradal, dar și creșterea gradului de disciplină rutieră în rândul participanților la trafic și prevenirea riscului rutier.

Au fost angrenate 256 de forțe, în cadrul activităților desfășurate participând și efective de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Cluj și ai Grupării de Jandarmi Mobile ”Ștefan Cicio Pop”, precum și polițiști locali din cadrul Primăriei Cluj-Napoca.

Astfel, patrulele mixte constituite au verificat punctual zonele aglomerate,  terasele, restaurantele, cafenelele de pe raza tuturor secțiilor, fiind vizată respectarea măsurilor impuse în contextul actual al stării de alertă, respectiv portul măștii în toate spații publice închise și deschise, dar și respectarea restricțiilor de funcționare aplicabile operatorilor economici.

În total, au fost verificate 164 de astfel de obiective, fiind legitimate 1112 persoane.

Totodată, cu ocazia activităților desfășurate pe linie rutieră, au fost controlate 493 de autovehicule, 190 dintre acestea reprezentând mijloace de transport public de persoane.

Ca urmare a neregulilor constatate, au fost aplicate 487 de sancțiuni contravenționale în valoare de 80.565 de lei. Dintre acestea, 228 au fost generate de nerespectarea prevederilor Legii 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19.

De asemenea, cu ocazia activităților de control în trafic, au fost aplicate 203 sancțiuni pentru nerespectarea normelor de circulație pe drumurile publice prevăzute de OUG 195/2002R, fiind reținute trei permise de conducere și retrase trei cerificate de înmatriculare.

În conformitate cu Legea 61/1991R, au fost sancționate 28 de persoane pentru încălcarea unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, iar alte 28 de persoane au fost sancționate pentru încălcarea altor prevederi legale în vigoare.

 

EXEMPLE SEMNIFICATIVE:

 

OPERATORI ECONOMICI SANCȚIONAȚI:

 

Cu ocazia verificărilor efectuate, poliţiştii Secţiei 6 Poliţie Cluj-Napoca au identificat un operator economic care nu respecta măsura suspendării activității în spaţiul închis, acesta desfăşurându-şi activitatea într-un spaţiu format din acoperiș și patru pereți (trei pereţi tip prelată şi un perete din sticlă), contrar prevederilor legale, în interior aflându-se aproximativ 60 de persoane.

 

Operatorul economic a fost sancţionat contravenţional în confomitate cu Legea 55/2020, cu amendă în valoare de 5.000 de lei.

 

Reprezentanţilor localului li s-a solicitat demontarea a 3 pereţi pentru a-și putea continua activitatea în mod legal, aceştia conformându-se.

 

Totodată, în cadrul acţiunii, poliţiştii din cadrul Secţiei 6 Poliţie au identificat un alt operator economic care nu respecta măsura suspendării activităţii, desfășurându-și activitatea în spațiu închis, spațiu format din acoperiș și patru pereți din prelată.

 

La sosirea poliţiştilor, în interiorul localului se aflau aproximativ 20 de persoane.

 

Astfel, a fost luată măsura sancţionării contravenţionale în conformitate cu Legea 55/2020, cu amendă în valoare de 2.000 de lei.

 

Fiindu-le solicitată demontarea a 3 pereți pentru a-și putea continua activitatea în mod legal, reprezentanții localului s-au conformat.

 

 

INFRACȚIUNI RUTIERE CONSTATATE:

 

De asemenea, cu ocazia activităților desfășurate, în jurul orei 16.30, polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Florești au depistat un bărbat de 45 de ani, din Gilău, care se deplasa cu autoturismul pe strada Republicii din comuna Gilău, fără a deține permis de conducere.

 

Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

 

*

 

În jurul orei 18.30, în timpul activităților specifice desfășurate în cadrul acțiunii pe raza de competenţă, poliţiştii Secţiei 3 Poliţie Rurală Baciu au efectuat semnal regulamentar de oprire conducătorului unui motociclu care se deplasa pe DJ109A, în localitatea Chinteni, fără a poseda plăcuţe cu număr de înmatriculare, acesta continuându-și deplasarea.

 

Poliţiştii au pornit în urmărirea acestuia, iar după aproximativ un kilometru, conducătorul a abandonat motociclul, intrând în curtea unui imobil.

 

S-a procedat la urmărirea acestuia pedestru, persoana fiind prinsă, imobilizată şi condusă la sediul poliţiei, unde a fost stabilită identitatea acestuia, respectiv un tânăr de 20 de ani, din comuna Chinteni.

 

Totodată, ca urmare a verificărilor efectuate de polițiști, a reieșit faptul că tânărul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

 

În cauză se efectuază cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, faptă prevăzută și pedepsită de Codul penal.

 

Pin It

Add comment

Regulile de baza pentru a face comentarii pe site
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.


Security code
Refresh