20
Sam, Apr
20 New Articles

Educație
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

Școala începe mâine, 8 februarie, pentru elevii din Turda și Câmpia Turzii, în scenariul verde, cu două excepții: Colegiul Național Mihai Viteazu (CNMV) Turda și Colegiul Tehnic „Victor Ungureanu” Câmpia Turzii.colegiul national mihai viteazu turda

Comitetul pentru Situații de Urgență a stabilit scenariile care se aplică în cazul fiecărei unități de învățământ preșcolar, școlar și liceal, de pe raza Unităților Administrativ Teritoriale din județ, ținând cont de numărul total de cazuri noi din ultimele 14 zile raportat la numărul de locuitori. Ținând cont că la Turda și Câmpia Turzii, rata incidenței cazurilor noi de Covid-19 la mia de locuitori este de 0,97, respectiv 0,91, pe teritoriul acestor municipii se aplică Scenariul 1(verde) care prevede prezența zilnică a tuturor preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție.

 

Decizia autorităților

 

Decizia autorităților clujene referitoare la reînceperea școlii  este Hotărârea CJSU Cluj nr. 5/06.02.2021, privind aprobarea scenariilor de funcționare pentru unitățile de învățământ preuniversitar/conexe de pe raza județului Cluj, pentru începutul semestrului II al anului școlar 2020-2021, precum și aprobarea unor măsuri de organizare a activității în cadrul acestora în condiții de siguranță epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2.

 „Având în vedere adresa Direcției de Sănătate Publică a Județului Cluj privind situația epidemiologică la nivelul fiecărei localități din județul Cluj, respectiv numărul total de cazuri noi din ultimele 14 zile raportat la numărul de locuitori, adresa Inspectoratului Școlar Județean Cluj, cuprinzând centralizatorul scenariilor de organizare și funcționare, la propunerea Consiliilor de Administrație ale unităților de învățământ, pentru fiecare unitate de învățământ preuniversitar/conexe de pe raza județului Cluj, pentru începutul semestrului II al anului școlar 2020-2021, avizate de Inspectoratul Școlar Județean Cluj și Direcția de Sănătate Publică a Județului Cluj, CJSU Cluj a hotărât următoarele:

Se aprobă scenariile de funcționare pentru unitățile de învățământ preuniversitar/conexe de pe raza județului Cluj, pentru începutul semestrului II al anului școlar 2020-2021, conform Anexei nr.1 care face parte integrantă din hotărâre.

Scenariile de funcționare ale unităților de învățământ preuniversitar/conexe de pe raza județului Cluj, se vor actualiza pe parcursul anului școlar, în funcție de evoluția epidemiologică, prin raportare la art. 3 din Ordinul comun nr. 3235/93/2020 al Ministerului Educației și Cercetării și Ministerului Sănătății pentru aprobarea măsurilor de organizare a activității în cadrul unităților/instituțiilor de învățământ în condiții de siguranță epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2, ori de câte ori este nevoie.

În cadrul unităților de învățământ unde sunt organizate centre de vaccinare, Inspectoratul Județean de Jandarmi Cluj, în cooperare cu autoritățile administrației publice locale și structurile Poliției Locale, va asigura mijloacele tehnice necesare (grilaje, benzi separatoare etc.) pentru separarea clară a traseelor de acces, respectiv de defluire a elevilor și personalului didactic față de persoanele programate pentru vaccinare în locațiile respective”, se precizează în Hotărârea CJSU Cluj nr. 5/06.02.2021, care poate fi consultată accesând link-ul: https://cj.prefectura.mai.gov.ro/wp-content/uploads/sites/37/2021/02/HCJSU-nr.-5-din-6.02.2021.pdf

Acolo poți vedea scenariul care se aplică pentru fiecare dintre unitățile de învățământ școlar și preșcolar, dar și liceal, din întreg județul Cluj.

 

Excepții

La finalul Anexei nr. 1 din hotărâre sunt precizate motivele pentru care, deși în localitățile respective se aplică scenariul 1 (verde), respectivele școli își desfășoară cursurile în scenariul 2:

  1. Colegiul Tehnic ”Victor Ungureanu” Câmpia Turzii funcționează în scenariul 2 din cauza lucrărilor de reabilitare a clădirii școlii care nu permit utilizarea infrastructurii unității pentru frecventarea cursurilor de către toți elevii.
  2. Școala Gimnazială Viișoara, com. Viișoara funcționează în scenariul 2 din cauza lucrărilor de reabilitare a clădirii școlii care nu permit utilizarea infrastructurii unității pentru frecventarea cursurilor de către toți elevii.
  3. Colegiul Național ”Mihai Viteazul" Turda funcționează în scenariul 2 din cauza lucrărilor de reabilitare a clădirii școlii care nu permit utilizarea infrastructurii unității pentru frecventarea cursurilor de către toți elevii.

 

Care sunt scenariile despre care vorbește Hotărârea CJSU? Iată-le, mai jos:

 

Scenariul 1

Participarea zilnică a tuturor preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție.

Incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din localitate mai mică sau egală cu 1/1.000 de locuitori

 

Scenariul 2

Participarea zilnică, cu prezență fizică în unitățile de învățământ, a tuturor preșcolarilor și elevilor din învățământul primar, a elevilor din clasele a VIII-a și a XII-a, a XIII-a și a celor din anii terminali din învățământul profesional și postliceal, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor protecție

Participarea zilnică, în sistem online a elevilor din celelalte clase/ani de studiu

Incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din localitate este mai mare de 1/1.000, dar mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori.

 

Scenariul 3

Participarea zilnică a tuturor preșcolarilor și elevilor din învățământul primar

Participarea zilnică, în sistem online a elevilor din celelalte clase/ani de studiu

Incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din localitate este mai mare de 3/1.000 locuitori.

 

Pin It

Add comment

Regulile de baza pentru a face comentarii pe site
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.


Security code
Refresh