25
Joi, Apr
3 New Articles

Educație
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

 Ziua Științei reprezintă o inițiativă dedicată elevilor din ciclul primar și gimnazial, din Comunitatea Rurală Arieș, prin care aceștia vor avea șansa să realizeze experimente simple, dar interesante în domeniul științei exacte (biologie, chimie, fizică), alături de mai mulți studenți voluntari. Proiectul se va desfășura în perioada 18-20 octombrie.

 Scopul proiectului este de a le stârni elevilor din mediul rural entuziasmul pentru știință și de a le arate acestora frumusețea și diversitatea acestei ramuri, având în vedere faptul că, în școlile rurale, posibilitățile sunt reduse, copiii neavând acces la laboratoare, echipamente, substanțe, astfel neputând observa experimente și lucrări practice interesante.

 Dacă ești student și vrei să faci o schimbare privind educația elevilor din mediul rural în legătură cu materiile realiste, experimentale, Asociația The Da Vinci System te invită să te înscrii ca voluntar la Ziua Științei.

 Implicându-te drept voluntar la Ziua Științei, poți aduce o mică schimbare pentru generațiile viitoare și observa bucuria și uimirea de pe chipurile câtorva copii din medii defavorizate. Ca voluntar va trebui să participi la un training online, în data de 15 octombrie, unde o să ți se prezinte experimentele pe care urmează să le realizezi cu elevii, dar și alte detalii administrative. Apoi, va trebui să-ți alegi o zi, din perioada 18- 20 octombrie, în care vei merge la o școală din zona rurală Arieș și le vei prezenta școlarilor experimentele indicate. La finalul proiectului, datorită spiritului civic manifestat și dorinței de implicare, vei primi un certificat de voluntariat și o diplomă.

 Înscrie-te până pe 13 octombrie 2022, accesând link-ul de mai jos:

https://forms.gle/U7eNbLyTwwxPvE7M6

 Ziua Științei este un proiect dezvoltat prin finanțarea obținută în cadrul programului Start ONG, lansat de Kaufland Romania și implementat de Asociația Act for Tomorrow.

 “De ce ne dorim să implementăm acest proiect? Răspunsul este unul simplu, dorim să creștem interesului pentru știință a copiilor din comunitatea rurală Arieș prin metode de abordare hands-on. Avem încredere că experimentele realizate împreună cu elevii, le vor manifesta acestora dorința de a cunoaște mai mult și îi vom atrage spre a experimenta de unii singuri anumite informații prezentate la școală după acest proiect. Mulțumim Start ONG pentru această oportunitate și încurajăm pe oricine dorește să ajute, să se încrie ca voluntar!” - Iulia Cîmpean, coordonator proiect.

 Start ONG este un program lansat de Kaufland România și implementat de Asociația Act for Tomorrow. Domeniile vizate sunt: educație, sănătate, mediu, social și cultură. Valoarea totală a programului este de 500.000 euro. Programul Start ONG este cel mai simplificat instrument de finanțare comunitară destinat ONG-urilor tinere, instituțiilor non-administrative și grupurilor informale/de inițiativă.

 Pentru a rămâne la curent cu inițiativele desfășurate de Asociația The Da Vinci System, urmărește pagina de Facebook: Da Vinci (www.facebook.com/EducatieDaVinci), sau vizitează-ne pe www.thedavincisystem.ro.

Pin It

Add comment

Regulile de baza pentru a face comentarii pe site
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.


Security code
Refresh