20
Sam, Apr
19 New Articles

Educație
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

 Păstrând tradiția sărbătoririi Zilei Naționale a României, elevii Școlii Gimnaziale ,,Avram Iancu" din Turda au desfășurat activități menite să dezvolte în rândul elevilor spiritul patriotic, dar și mândria de a fi român. Sub coordonarea doamnei profesoare din învățământul primar, Gabriela Crișan, elevii clasei a lV-a A au prezentat un frumos moment artistic, în timp ce elevii scolii, însoțiți de cadrele didactice, au realizat o hartă umană a României. Atașamentul şi dragostea față de țară au fost de asemenea surprinse într-o frumoasă expoziție realizată tot de elevii clasei a IV-a A. Programul a continuat cu momentul artistic prezentat de elevii clasei a VI-a C, coordonați de doamna profesoară de istorie Adela Miclea, avându-i ca invitați pe colegii lor mai mici din clasa a III-a A, însoțiți de doamnele profesoare Loredana Moca si Nicoleta Oțel. Activitatea a fost marcată de prezența în rândul elevilor a unui invitat special, elevul Ciprian Constantinescu, din clasa a VIII-a B, al Şcolii Gimnaziale ,,Ioan Opriş", care a descris celor prezenți echipamentul militar și costumele de soldat din timpul războiului, dezvăluind astfel celor prezenți pasiunea sa pentru istorie și stimulând curiozitatea și respectul fată de trecut în rândul elevilor.

Pin It

Add comment

Regulile de baza pentru a face comentarii pe site
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.


Security code
Refresh