POLIȚIA
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

La data de 13.04.2020, în intervalul orar 14.00-16.00, poliţiştii din cadrul Poliției municipiului Turda, împreună cu polițiștii Secției 9 Poliție Rurală Turda, polițiști locali și militari au efectuat o acţiune pe raza municipiului în scopul prevenirii răspândirii coronavirus politia turdaCOVID 19.

Poliţiştii au verificat respectarea măsurilor impuse în perioada stării de urgenţă în privinţa deplasării în spaţiul public, conform prevederilor ordonanțelor militare.

În cadrul acțiunii au fost legitimate 127 de persoane, fiind aplicate 19 sancţiuni contravenționale, în valoare de peste 46,000 de lei.

A fost verificată respectarea interdicțiilor impuse persoanelor aflate în izolare sau carantină și a celor impuse unităților comerciale.

În continuare, polițiștii vor fi prezenți în stradă,  desfășurând activități pentru menținerea unui climat de ordine si siguranța publică, astfel de acțiuni fiind desfășurate pe raza întregului județ.

Reamintim că dispozitivul de ordine și siguranță publică acționează pentru prevenirea și limitarea răspândirii noului Coronavirus (COVID 19), dar și pentru a preveni și combate ilegalitățile de orice fel.