POLIȚIA
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

La data de 3 mai a.c., polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Cluj, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului Rutier, au interceptat în trafic, pe DN1 E60, în comuna Izvoru Crișului, o autoutilitară condusă de un bărbat, de 47 de ani, din județul Suceava, care ar fi transportat țigarete fără timbru fiscal aplicat.

 

În urma controlului efectuat, polițiștii au constatat că acesta transporta 290.000 de țigarete, fără a avea aplicat timbru fiscal.

 

Polițiștii au indisponibilizat țigaretele, în vederea continuării cercetărilor, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Huedin.

 

În baza probatoriului administrat, bărbatul a fost reținut, pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat magistraților, în vederea dispunerii unei măsuri preventive.

 

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de Codul Fiscal, conform căreia este interzisă deţinerea de către orice persoană, în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea, pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, potrivit prezentului titlu, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita a 10.000 de ţigarete.