Salina Turda
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

Thumbnail imageCu toate tulburările politice din ultima perioadă, care a atins și Turda Salina Durgău, iată că obiectivul turistic turdean se menține în atenția specialiștilor de nivel internațional din domeniul speleoterapiei. Acest lucru este rodul muncii fostului director general, dr. ing. Ovidiu Mera, care a reușit introducerea Salinei Durgău Turda într-un circuit de nivel național dar și internațional în domeniul pomenit anterior. Chiar în

aceste zile, la Kiev, în Ucraina, se desfășoară Conferința de Geologie Medicală, o manifestare organizată sub ”umbrela” Institutului Tutkovski din capitala țării vecine. Vor fi prezenți specialiști din partea Comisiei Permanente de Speleoterapie – UIS,  reprezentata la manifestare de Dr. Iaroslav Chonca PhD (Spitalul Republican de Alergologie Solotvino Ucraina) si CP II Iuri Simionca PhD (INRMFB Romania) care va prezenta un studio efectuat în minele de sare din România, printre care și Salina Durgău Turda.

Reprezentantul României va prezenta în cadrul conferinței lucrarea intitulată ”Underground sections in salt mines Slanic-Prahova, Cacica, Turda and other perspectives for speleotherapy in Romania” (”Coridoarele subterane din minele de sare Slănic Prahova, Cacica, Turda și alte perspective pentru speleoterapie în România”), un studiu care îi are ca autori pe Iuri Simionca, N. Grudnicki, Ovidiu Mera și C. Zup.

În plus, specialiștii români vor participa la o întâlnire cu ministrul sănătății din Ucraina, la invitația acestuia, pentru a discuta despre posibilitățile de dezvoltare și amenajare a minelor de sare de la Solotvino (Ucraina).