Salina Turda
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

Thumbnail imageSituația de la Turda Salina Durgău nu mai este de mult de râs, acolo lupta pentru preluarea controlului societății publice care produce bani "pe bandă rulantă" a ajuns prea departe, eludând orice legi românești în domeniu. Litigiul comercial de acolo atinge, din punct de vedere juridic, aspecte de pionierat și va fi studiat, cu siguranță, ani de zile de către studenții de la științe juridice, în general, dar și de specialiștii în drept comercial și corporatist, în special.

Directorul Salinei nu este lăsat să intre în biroul său

Directorul general al SC Turda Salina Durgău, Vasile Simion Tot, este împiedicat, pentru a doua zi consecutiv, să intre în biroul său de la sediul societății, de pe Aleea Durgăului. Doi paznici, din partea firmei de securitate care ar în pază obiectivul Salina, păzesc în permanență intrarea în biroul directorului. Acești doi paznici i-au interzis directorului Vasile Simion Tot accesul încă di dimineața zilei de 14 octombrie, în condițiile în care directorul a reziliat contractul cu firma acestora. Oamenii au rămas pe poziții chiar dacă directorul le-a explicat că făptuiesc un abuz pentru care vor da socoteală, inclusiv penal. Chiar dacă ei consideră că execută doar un ordin al conducerii firmei lor, legislația românească nu îi va apăra în instanță, ba dimpotrivă.
Cei doi oameni de ordine care ar fi trebuit să asigure paza Salinei și siguranța turiștilor, obiectivul lor fiind perimetrul din jurul intrării noi, s-au postat chiar în fața uşii biroului directorului societăţii blocând accesul acestuia în interior. După experiența de săptămâna trecută, când oamenii de pază i-au interzis directorului accesul, inclusiv când a dorit să plătească bilet, ca orice turist, acesta a contactat o altă firmă de pază pentru a o înlocui pe cea existentă. Conform directorului Vasile Simion Tot, cealaltă firmă, care ar fi trebuit să-i înlocuiască pe cea care și în prezent îi obstrucționează accesul la biroul său, nu a putut să-şi ia în primire obiectivul pentru că are nevoie de un aviz de la Poliţia Turda, iar acest aviz întârzie să apară. În acest caz, tot vechea firmă asigură paza obiectivului, mai mult, directorul Vasile Tot a spus că cei din conducerea firmei de pază au "plantat" oameni de ordine şi la intrarea veche, pe unde a intrat directorul săptămâna trecută pentru a putea ajunge în birou, astfel încât acestuia nu-i rămâne, dacă dorește să se ocupe în continuare de bunul mers al firmei, conform contractului său de mandat înregistrat la Registrul Comerțului, decât să mai sape o galerie, sau să spargă zidul biroului său.
Oamenii de pază care au blocat accesul directorului de a intra în birou au precizat că au primit ordin de la conducerea societăţii şi chiar au arătat hârtii justificative, hârtii care conţineau o decizie a CA condus de Corina Făgădar, în care firma e somată să nu permită accesul în birou al directorului Vasile Simion Tot. Deşi hotărârea prin care directorului Salinei nu i se permite accesul a fost luată vineri, Tot Vasile a menţionat că dintre toţi membrii Consiliului de administraţie care sunt trecuţi la Registrul Comerţului , singurul care nu a fost convocat este Cristian Matei, președintele precedentului CA, care l-a instalat pe Tot în funcție.

Tot acuză abuzurile Consiliului de Administrație

În apărarea sa directorul societăţii ne-a declarat: "După cum aţi putut constata abuzurile continuă, firma de pază care nu are prins în consemnul de pază al obiectivului şi nu are în atribuţiile contractuale cu noi astfel de activităţi şi-au derogat şi şi-au luat de la sine putere calitatea de executori, în sensul de a nu mă lăsa să intru în biroul în care aţi văzut că am încercat să intru. Revin la acea hotărâre a Consiliului de administraţie, invocată de CA, pe care v-am prezentat-o şi v-am arătat-o, nu îmi este mie opozabilă, îi este opozabilă Oficiului Registrului Comerţului pentru înregistrările care trebuie făcute acolo", susține Tot. Directorul încearcă să mențină lucrurile în funcțiune la Salina Turda, pentru a nu ruina toate rezultatele pozitive acumulate pe parcursul acestui an, sub comanda sa: "Am solicitat oamenilor să-şi facă serviciul conform fişei postului, fiecare să-şi ducă la îndeplinire sarcinile pe care le are şi să nu se implice în această luptă politică, în această manevră de "puci" pe care cineva încearcă să o facă, să forţeze nota, tocmai pentru a ascunde, în opinia mea, ilegalităţile comise", le-a cerut directorul care, își atestă poziția de șef executiv al SC Turda Salina Durgău SA, printr-un certificat constatator emis de Registrul Comerțului, în care el figurează, în continuare, ca director general.

Telenovela "Salina" – scurt istoric

Un scurt istoric al situației de la Salina poate ar ajuta să avem o privire de ansamblu, neutră, asupra celor petrecute acolo. După alegerile din 2012, USL, care a format puterea în Consiliul local Turda, alături de PP DD, a numit un nou reprezentant AGA ( avocatul Nicolae Giurgiu), un nou Consiliu de Administrație (condus de liberalul Călin Felezeu) și un nou director general, înlocuindu-l pe Ovidiu Mera cu Vasile Nemeș. La finalul anului 2013, în urma unor reașezări ale configurației politice din Consiliul local Turda, s-a decis formarea unui alt Consiliu de Administrație, prezidat de președintele PSD Turda, Cristian Matei, care a făcut echipă cu Vasile Simion Tot, care a fost numit de către Consiliul local Turda, director general. La acel moment, Consiliul local Turda a cerut CA condus de Matei să facă toate diligențele necesare pentru ca respectivele conduceri de la SC Turda Salina Durgău SA, "perla" turismului turdean, să fie numiți în baza Ordonanței Guvernului nr. 109. Destrămarea USL inclusiv la nivel local și migrarea liberalilor alături de PDL, a făcut ca demersurile lui Matei și Tot de conformare la prevederile OUG din 2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice să fie stopate de Consiliul local. Un Consiliu local care, în noua conformație este dominat de ACL+UDMR+niscai independenți. Ei bine, această alianță a pus în aplicare un plan de preluare a SC Turda Salina Durgău SA, din mâna PSD și readucere a sa în subordinea PDL-PNL. Astfel că s-au declanșat proceduri de numire a unui nou Consiliu de Administrație, în baza OUG 109/2011, după o selecție prealabilă, făcută de, chipurile, specialiști. În urma concursului, cei 25 de candidați au obținut note de la comisie, întocmindu-se un clasament, cum era și normal. Când a venit însă vremea votului în plenul Consiliului local, politicienii din acest for nu au respectat ordinea stabilită prin notele obținute, alegând membrii Consiliului de Administrație de la SC Turda Salina Durgău SA, după criterii exclusiv politice, motiv pentru care, prefectul județului Cluj, garantul respectării legislației de către autoritățile administrative din teritoriu, a atacat toate Hotărârile de Consiliu Local respective, în instanța de contencios, ele devenind, de drept, suspendate. ACL și aliații săi, însă, nu s-au dat bătuți și, cu largul concurs al reprezentantului Consiliului local în Adunarea Generală de la Turda Salina Durgău, avocatul Nicolae Giurgiu, membru al PNL Turda, au continuat demersurile în vederea schimbării Consiliului de Administrație condus de Matei și "înscăunarea" celui nou, condus de Corina Făgădar (PNL) alături de cea pe care sursele noastre o dau drept favorita ACL pentru postul de director general al TSD, avocata Simona Baciu, membru PDL Turda. Lucru pe care l-au reușit, după ce o instanță de judecată de la Tribunalul Comercial Cluj a dispus, fără să solicite documente și probe la dosar sau să asculte părțile, ca noul CA să fie înscris în Registrul Comerțului. Bineînțeles că partea adversă a depus contestații peste contestații, astfel că Registrul Comerțului nu a înregistrat hotărârea Consiliului de Administrație condus de Corina Făgădar de revocare a mandatului directorului general Vasile Simion Tot, acea cerere, alături de cele ale lui Tot și a colegilor săi fiind retransmise Tribunalului Comercial Cluj, pentru luarea unei decizii în ceea ce privește conducerea executivă a Turda Salina Durgău. Ne aflăm acum în acest moment, când Tribunalul Comercial Cluj a alocat noul dosar, cu numărul 1140/1285/2014, având ca materie "litigii cu profesioniștii", iar ca obiect "ordonanță președențială". Procesul aflat pe fondul Tribunalului Comercial Cluj a primit ca termen data de 21.10.2014, moment în care se speră ca toate neclaritățile din războiul politic dus în jurul "perlei turismului turdean" să fie limpezite de către instanța de judecată, iar lucrurile să intre pe un făgaș de normalitate.

Plângeri penale de o parte și de alta

Revenind la ziua de azi, care îl găsește pe directorul general Vasile Simion Tot în postura de a fi împiedicat să-și desfășoare activitatea, să mai spunem că acesta a făcut plângeri penale împotriva mai multor consilieri locali turdeni și a membrilor CA de la TSD dar și împotriva reprezentantului AGA. La rândul său, CA prezidat de Corina Făgădar ne-a adus la cunoștință că a făcut plângere penală împotriva "fostului director" Tot, pe care susține că l-a anunțat prin executor judecătoresc despre faptul că mandatul său a încetat.

Atac asupra conturilor Salinei?

Astăzi însă, noutate este, conform declarațiilor lui Vasile Simion Tot, faptul că acest Consiliu de Administrație impus cu forța de ACL este la un pas să pună mâna pe conturile SC Turda Salina Durgău SA, un lucru extreme de grav câtă vreme acest lucru nu se face cu respectarea prevederilor legale. Directorul general Vasile Simion Tot are un contract de mandate cu societatea în cauză, un contract care prevede un preaviz de 30 de zile în cazul în care se decide schimbarea sa, tocmai pentru a putea asigura continuitatea financiar-contabilă și executivă normal pentru o societate de anvergura TSD, lucru care nu este respectat de cei care vor cu tot dinadinsul și peste noapte să pună mâna pe banii de la Salina Turda, în plină campanile electoral pentru alegerile prezidențiale. Se pune, de aceea, fireasca întrebare? De ce atâta grabă? De ce atâtea măsuri care "sar calul", abuzive și fără rost, pentru debarcarea lui Vasile Simion Tot?
Vasile Simion Tot ne-a declarat în exclusivitate, telefonic: "În această dimineață am fost sunat de doamna director de la BRD care mi-a spus că accesul meu la conturile societății este restricționat după ce i-au fost depuse documente semnate de doamna Corina Făgădar, președinta Consiliului de administrație. I-am transmis doamnei că nu poate face acest lucru întrucât eu am un certificat constatator de la registrul Comerțului care atestă că la această dată sunt director general al SC Turda Salina Durgău SA, singurul care am drept de semnătură în relația cu banca respectivă. Pentru ca altcineva să devină director executiv și să aibă drept de semnătură în bancă trebuie ca acela să prezinte un certificat de la Registrul Comerțului, lucru pe care în acest moment nu îl poate face nimeni", ne-a prezentat Tot atacul CA asupra conturilor Salinei.

Întrebări în loc de concluzie

Directorul general Vasile Simion Tot este cel care, în urmă cu dar câteva zile, a dispus virarea sumelor necesare salariilor angajaților societății. În altă ordine de idei, să mai spunem că directorul Tot a sigilat intrarea în biroul său, făcând totodată toate demersurile necesare pentru a împiedica accesul oricui la documentele confidențiale ale societății ale cărui conducător executiv este, conform celor stipulate la Registrul Comerțului.
Rămâne întrebarea: cine are interesul să terfelească imaginea celui mai frumos obiectiv turistic din Transilvania? De ce nu se pot aranja lucrurile firesc, fără abuzuri, conform legii și respectului între oameni? Cine o să rezolve această situație care a prins deja de multă vreme aspecte penale?