Politic
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

Primarul turdean, Tudor Ștefănie, a profitat de ședința extraordinară a Consiliului local Turda pentru a-și continua disputa de la distanță pe cifrele relevate de rezultatele economice ale activității de acolo, cu conducerea SC Turda Salina Durgău SA. Primarul turdean le-a prezentat consilierilor locali un raport privind situațiaThumbnail image economico-financiară a SC Turda Salina Durgău SA (T.S.D.) la data de 31 mai 2014, accentuând anumite cifre care să întărească imaginea de dezastru financiar, făcând abstracție de conferința de presă a conducerii Salinei, în care aceasta a explicat adevărata situație de acolo, una normală.

Orice finanțist sau manager știe că se poate vorbi de profit sau pierdere abia la finalul unui exercițiu financiar, adică a unui an fiscal, până atunci existând plusuri și minusuri. Conducerea Salinei atrăsese atenția, prezentând documente, că activitatea de la această societate este una specială, deosebită de a majorității activităților. Aceasta în primul rând pentru că în lunile de iarnă încasările sunt foarte mici, iar a vorbi despre pierderi la 30 aprilie sau 31 mai, este greșit. În plus, dacă vrei să ataci pe cineva pentru proastă gestionare a afacerii, faci exact acest lucru, iei lunile mai slabe, cu încasări mici și cheltuieli mari și, gata, ai imaginea unui dezastru financiar. În realitate lucrurile au mai multe tonuri de culoare, decât alb și negru. Mai ales pentru că societatea T.S.D. are mai multe centre de profit: salina, bazinul de înot și, mai nou, centrul spa (Complex balnear Potaissa). Ultimele două nu au fost, încă, niciodată aducătoare de profit, activitatea lor îngroșând doar minusurile financiare înregistrate per total de societate.

De aceea, pentru corectitudine, o să prezentăm, în paralel, cele prezentate de primarul Tudor Ștefănie, respectiv de președintele Consiliului de Administrație al SC Turda Salina Durgău SA, Cristian Matei, cu aceeași unitate de măsură, pentru realizarea unei transparențe totale pentru dumneavoastră, cititorii.

Pierderi

Tudor Ștefănie "Veniturile din exploatare înregistrate în perioada 1 ianuarie-31 mai 2014 sunt în sumă de
2 130 504 lei, defalcate pe cele câteva puncte de profit cum li se spune, venituri din închirieri, venituri din vânzări de marfă, iar în aceeași perioadă, cheltuielile de exploatare sunt în sumă totală de 2 733 812 lei. Sunt defalcate aceste cheltuieli, înregistrându-se pierderi din exploatare de 603 308 lei, deci peste 6 miliarde, iar dacă parcurgeți documentul o să ajungeți la o pierdere, recunoscută de altfel, de 7 miliarde 340 de milioane la cinci luni și nu la patru luni", le-a prezentat primarul Ștefănie situația consilierilor locali.
Ce nu a spus primarul turdean, deși cifrele sunt trecute negru pe alb în documentul citat, este faptul că salina avea la finalul lunii mai un rezultat negativ de 130 058 lei, bazinul de înot, 124 764 iar centrul spa, aduce marea pondere a minusului, întrucât acolo doar s-au cheltuit bani în vederea deschiderii lui, fără să se încaseze, astfel că acolo se înregistra un minus 470 180. Însumate, acestea dau minusul total, minus care, susțin Matei și Tot, va dispărea în perioada următoare, dacă nu a și dispărut prin cifrele înregistrate în luna iunie.
Moment în care, ieșind cu citarea din documentul împărțit consilierilor locali și presei, Ștefănie spune că vrea să transmită câteva elemente în plus, și începe să citească din alt dosar, uitând să precizeze, așa cum a făcut și în cadrul conferinței de presă, că a trecut de la lei noi, la lei vechi, pentru a mări miza în ochii neavizaților: "Ca activitate de bază, venituri din prestări servicii și activități diverse, 12 803 000 000, cu aproximație vă dau cifrele, le aveți transmise, pierderi din activitate de bază, 7 668 000 000 și așa mai departe. (...) Oricine poate face un calcul, dacă facem ponderea cheltuielilor de personal, în veniturile din activitatea de bază, acestea reprezintă 75, 44 %. O asemenea pierdere această societate nu a mai avut, mai menționez odată faptul că au fost utilizate și rezervele din anii precedenți, pentru a acoperi, probabil, o parte din cheltuieli", acuză Ștefănie conducerea Salinei.
În conferința de presă organizată de conducerea Turda Salina Durgău, la care a participat președintele Consiliului de Administrație, Thumbnail imageCristian Matei, și directorul Vasile Tot, aceștia l-au contrazis pe primarul Ștefănie. Cei doi au prezentat date financiar-economice din care reiese că societatea Turda Salina Durgău a înregistrat, până la sfârșitul lunii mai, un minus de 144 de mii de lei. Balanța negativă a bugetului s-a ameliorat de la o lună la alta. Astfel, deficitul s-a redus cu 253 de mii de lei, de la sfârșitul lunii martie până la sfârșitul lunii aprilie. "Din datele preliminare pentru luna iunie, garantez că salina a trecut pe profit. Oricum, din luna august sigur vom merge pe plus, așa cum am prognozat și în proiectul de buget aprobat de Consiliul local în luna aprilie", susține Cristian Matei.

Credit

"Deci pierderea totală la patru luni a fost de 8 377 000 000 de lei. De ce am menționat aceste lucruri, pentru că am obligația să vă reamintesc și acum că, noi, prin Hotărâre de Consiliu local, am acordat societății Salinei garanția pentru creditul pe care dânșii l-au contractat, iar în condițiile în care societatea Salina poate merge pe pierderi, lucru pe care nu ni-l dorim și cred că nu și-l dorește nici conducerea administrativă, deși nu sunt contrazis până în acest moment, creditul poate să devină obligația bugetului local", atrage atenția aleșilor locali primarul Ștefănie,asociindu-se cu acesta, deși nu face parte din Consiliul local, acesta din urmă fiind forul care a garantat creditul, nu primarul. Cât despre contrazis, Cristian Matei a declarat, referitor la acuzele aduse de primar cum că s-ar plănui să nu mai plătească TSD creditul, că "nici vorbă de așa ceva, vom plăti toate obligațiile noastre din sumele pe care le încasăm".

Dividende


Primarul turdean revine la leii noi, când vorbește de dividendele de 665.155 de lei pe care SC Turda Salina Durgău SA, le-a plătit Primăriei Turda în ianuarie 2014, imediat după preluarea conducerii acestei societăți de Consiliul local avându-l ca președinte pe Cristian Matei.

La preluarea funcţiei, în decembrie 2013, Consiliu de Administrație condus de Cristian Matei a decis să se plătească dividende aferente anului 2012 către acţionar, respectiv către municipiul Turda, lucru pe care precedenții manageri nu îl făcuseră. Astfel, în ianuarie 2014 s-a plătit suma de 665.155 de lei, plus, tot în acest an, au fost plătiţi 77.902 lei reprezentând impozit pe clădiri pentru 2013 şi încă 133.088 reprezentând taxe şi impozite. "Aceste plăţi nu pot fi apreciate, ca fiind pierdere la acest moment. De asemenea, sunt anumite cheltuieli necesare - cele cu centrul SPA, cele cu roata panoramică - sume care nu pot fi considerate pierderi, ci sunt pur şi simplu cheltuieli şi abia la finalul exerciţiului financiar al anului 2014 se poate vorbi de posibile sau eventuale pierderi", arată președintele Cristian Matei, un manager cu mare experiență dovedită în sistemul privat.

Salarii

"Am vorbit de salarii foarte mari existente care au fost mărite, din informațiile mele, în ultimele luni, dacă nu cineva să mă contrazică,de la treizeci și ceva de milioane pe lună la patruzeci și ceva, salarii majorate în ultimele luni, la care se adaugă spor de vechime și așa mai departe. Consider că trebuie să se ia măsuri pentru reducerea acestor cheltuieli mari de salarizare, pentru readucerea în perimetru normal a cheltuielilor cu salariile, până la obținerea de profit. În perioada când funcționezi cu pierderi poate nu era normal să mărești salariile", a opinat Ștefănie.
Referitor la salarii, Cristian Matei spunea că există o hotărâre a CA al SC TSD SA prin care sporul de vechime a fost introdus în salariul brut, după negocierile cu salariații solicitate de legislație, care au durat mai multe luni, dar că nu au existat măriri de salarii aşa cum se susţine. Majorarea apare de la adăugarea în salariu a sporului de vechime, așa cum prevede legea, au mai arătat Matei și Tot. De asemenea, Vasile Tot susţine că societatea a propus un buget al cheltuielilor salariale care a fost aprobat de Consiliul Local. "Cele 17 persoane care au peste 4.000 de lei salar sunt, de fapt, 4 şi ocupă funcţii de conducere" spunea şi Cristian Matei adăugând că doar 8 persoane au salarii între 3.000 şi 4.000 de lei, 12 persoane au salarii între 2.000 şi 3.000 de lei, 46 au salarii între 1.500 şi 2.000 de lei, iar 44 de persoane au salarii între 1.000 şi 1.500 de lei.

În loc de concluzii

La finalul ședinței de Consiliu local din 7 iulie, consilierul local UDMR, Csep Leyla a solicitat conducerii Salinei un plan de management pentru următoarele 6 luni și organigrama acestei societăți. Aceasta cu toate că președintele Cristian Matei arătase că organigrama de la Salină este aceeași pe care a găsit-o acolo în momentul preluării funcției, acesteia adăugându-i-se, conform directorului Vasile Tot, doar un șofer de microbuz.
Acuzele de o parte și de alta, pornite după ce prefectul a blocat noile consilii de administrație formate cu aprobarea coaliției PDL-PNL-UDMR de la Turda, au început să se acutizeze, devenind parcă un dialog între surzi și muți. Altfel nu se explică de ce, la câteva zile de la conferința de presă a celor de la Salina Turda, primarul turdean și membrii coaliției aflată la putere în Consiliul local se prefac că acea prezentare în presă nici nu a existat. Această stare de fapt pare să fie întărită și de poziția luată de Cristian Matei în finalul acelei conferințe de presă: "Nu voi permite nimănui, niciodată, să mă denigreze, acesta sunt eu și nu am de ce să fiu denigrat, pentru că toată viața mea am muncit. Asta fac și acum și nu pot să fiu persiflat cu miliardele pe care eu le pierd la salină sau nu știu ce fac cu ele. În afară de indemnizația de consiliu de administrație nu am luat absolut nici un leu de la salină, dacă am vrut să intru în salină am plătit, atât pentru mine cât și pentru membri familiei mel. Și nu voi permite nimănui să dea cu piciorul, cu atâta ușurință, activității unor oameni de bună credință care muncesc aici", a încheiat Matei conferința de presă în acre au fost prezentate documentele cu situația reală de la Salina Turda.