19
Vi, Apr
20 New Articles

Politic
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

 

Reprezentanții filialei turdene a Partidului Poporului Dan Diaconescu și-au prezentat candidații pentru funcțiile puse în joc la alegerile din 10 iunie 2012. Alături de candidații turdeni au fost prezenți la Turda și o bună parte dintre cei care vizează posturi ca președinte al Consiliului Județean Cluj, primar al municipiului Cluj-Napoca sau de consilier județean pentru mandatul 2012-2016.

Alături de președintele acestui partid, avocatul Lucian Nemeș, și-au prezentat mass-media locale proiectele de viitor, membri echipei acestuia de la Cluj, oameni tot ”unul și unul”, aleși în spiritul formațiunii politice condusă de Dan Diaconescu.

Primul care a luat cuvântul a fost Dorel Matiș, candidat din partea PPDD pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Cluj: ”Nu am făcut politică până acum dar vreau să vă spun câteva cuvinte. Avem oameni de valoare în partidul acesta. Sunt medici, avocați, economiști, ingineri, oameni care ar pute pune umărul la a face ceea ce trebuie pentru județul Cluj în principal, pentru că la asta ne referim” a spus Matiș.


Câteva date despre Lucian Nemeș: este membru al Baroului de Avocați Cluj, este membru al Institutului Național de pregătire a avocaților, din cadrul Uniunii Naționale a Barourilor din România; a absolvit Facultatea de drept din cadrul universității Babes Bolyai și are un  master în drept european și drept internațional al afacerilor ( 2004-2008); este licențiat în drept; a absolvit Colegiul Național Mihai Viteazul unde a obținut și diploma de bacalaureat; 1992-2000 a fost elev al Școlii Teodor Murășanu pe care a absolvit-o ca șef de promoție.  Toate aceste date biografice au fost prezentate de Dorel Matiș care a mai și punctat câteva dintre calitățile și lui Lucian Nemeș: ”punctualitate, perseverență, profesionalism, seriozitate, capacitate de a lucra sub presiune”.

Matiș a încheiat susținând că PPDD dorește să ducă o campanie cu care românii nu sunt obișnuiți, în cei peste 22 de ani de democrație: ”o campanie onestă, cinstită, corectă, cu acțiune direct spre cetățean, pe care trebuie să-l reprezentăm”.

Și candidatul PPDD la Primăria Cluj-Napoca, Mirel Ţăgorean, a venit să-l sprijine pe Lucian Nemeș și echipa sa de la Turda dar și cea pentru Consiliul Județean Cluj.

Cu o exprimare dezinvoltă, tipică pentru un avocat, Lucian Nemeș și-a prezentat colegii cu care PPDD se prezintă în fața alegătorilor iar apoi a adresat câteva cuvinte reprezentanților presei iar prin ei potențialilor alegători. ”Vreau să mulțumesc echipei mele de la Turda pentru că, împreună, în trei luni de zile am reușit să strângem un număr care bate destul de mult peste cifra de 1000 de membri pe care am anunțat-o în
urmă cu o lună. Lumea vine la noi, chiar azi secretara șefă a partidului m-a anunțat că în ultimele două zile s-au înscris la noi peste 100 de persoane” a arătat Lucian Nemeș care a mai spus că oferta PPDD este reprezentată de oameni care nu au mai făcut politică. ”La Turda, am încercat să găsim cele mai bune 27 persoane cu care să ne prezentăm în fața electoratului, dar avem și proiecte mari pe care o să le facem publice, pentru Turda. (…) Îmi propun, ca urmare a unei analize obiective să continui proiectele bune care s-au început pentru municipiul Turda, iar în ceea ce privește proiectele care sunt parti pris-ul unor partide politice și/sau a unor interese ascunse, le vom stopa sau le vom respinge pentru a promova proiectele noastre, proiectele care sunt în primul rând, proiectele cetățenilor” a mai spus Nemeș, fără a preciza, concret, la ce proiecte se referă dar promițând că le va face cunoscute în campania electorală.

Pin It

Add comment

Regulile de baza pentru a face comentarii pe site
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.


Security code
Refresh