Turda
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times
Potrivit declarațiilor Președintelui României, toți elevii turdeni vor începe fizic școala începând cu data de 8 februarie.reincepe scoala
Turda aflându-se în scenariul verde, cu o incidență de sub 1 la mia de locuitori, se încadrează în scenariul în care toți copiii vor merge fizic la grădiniță și la școală, adică vor reintra în clase toți cei din învățământul primar, gimnazial și liceal.
Vă asigurăm că facem toate demersurile ca unitățile de învățământ să fie pregătite și să îi întâmpinăm pe copii în cele mai bune condiții de igienă și de siguranță. De asemenea, așteptăm să vedem care vor fi regulile impuse și vă vom transmite toate informațiile necesare.
Consider că acest pas este unul extraordinar, un moment pe care îl așteptam de mult timp și care ne face să fim optimiști că încet, încet, lucrurile revin la normal. Este datoria noastră să ne protejăm în continuare atât pe noi, cât și pe cei din jurul nostru și să facem tot ce ne stă în putere pentru a înfrânge această pandemie.
Consider că deschiderea școlilor este un lucru absolut necesar și mă bucur că împreună am reușit să aducem Turda în scenariul verde, astfel încât toți elevii turdeni să se poată întoarce la normalitate, să se poată întoarce la școală.
 
Primar mun. Turda,
Cristian Matei