Turda
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

În cadrul Zilei Porților Deschise, de pe data de 11 aprilie 2022, Școala Gimnazială ’’Avram Iancu’’, Turda, și-a primit musafirii. Cu mare drag, a prezentat tuturor celor de față, elevi și părinți, oferta educațională pregătită. Aceasta este formată dintr-o paletă diversă, iar fiecărui copil îi este pusă la dispozitie câte o opțiune satisfăcătoare intereselor și pasiunilor sale.
În același timp, în aer de primăvară și zumzet cristalin de voci de copil, ne-am pregătit o serie de evenimente debordante, energice, cu care să animăm și să destindem atmosfera didactică. Astfel, copiii, însoțiti de doamnele educatoare, de doamnele profesoare și părinți, au cântat, au desenat, au creat diverse obiecte și articole, au învățat atât cuvinte și expresii în limba engleză, cât și forme de salut în limba franceză, și au făcut cunoștință cu tainele bunelor maniere.
Nu a lipsit nici educația stilului sănătos de viață care implică mișcarea și sportul.
Porțile școlii noastre rămân deschise pentru toți cei care vor să pășească alături de noi în aventura cunoașterii și a descoperirii unui viitor cât mai frumos, cât mai plăcut.