Turda
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times
Direcția de Asistență Socială se va ocupa de distribuția pachetelor cu produse alimentare acordate prin Programul Operațional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate (POAD) 2022.
Conform OUG 84/2020 pentru stabilirea unor măsuri necesare în vederea implementării Programului Operațional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate – POAD, pot beneficia de ajutoare constând în pachete cu alimente, următoarele categorii de persoane:
➡️familiile și persoanele singure cărora le este stabilit, prin dispoziție scrisă a primarului, dreptul la un venit minim garantat acordat în baza Legii 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare;
➡️familiile beneficiare de alocație pentru susținerea familiei acordată în baza Legii 277/2010 privind alocația pentru susținerea familiei, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
➡️persoanele/ familiile aflate temporar în situații critice de viață, respectiv victime ale calamităților, persoane dependente, definite conform prezentei ordonanțe de urgență, și în alte situații asemănătoare stabilite prin anchetele sociale și care se află în situații deosebite de vulnerabilitate, precum și persoanele care locuiesc în așezările informale.
Fiecare pachet cu ajutoare alimentare cântărește aproximativ 25 kg.
Pachetele pot fi ridicate de la punctul de distribuire P.O.A.D. din Turda strada A. Vlaicu nr.3, ( la fostul liceu Chimie II-lângă Primărie) de luni până joi între orele 08:00-13:00 și vineri între orele 08:00-12:00.
În prima fază sunt distribuite pachetele către persoanele beneficiare de venit minim garantat (VMG) și/sau alocație de susținere a familiei (ASF) pe baza actului de identitate valid, urmând ca distribuirea către persoanele cu handicap grav sau accentuat să fie anunțată la o dată ulterioară.