Turda
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

Consilierii locali ai majorității PNL-UDMR au luat decizia de a desființa Colegiul Tehnic „Dr. I. Rațiu” Turda, fără să asculte Thumbnail imagepărerea cadrelor didactice, a părinților elevilor acestei instituții de învățământ liceal. Și fără să discute cu aceștia acest subiect!

 

Au aprobat „pe șustache” desființarea celei mai vechi școli de arte și meserii

Consiliul local este cel care, conform legii, aprobă rețeaua unităților de învățământ de pe raza administrativ-teritorială a municipiului Turda, care va funcționa în anul școlar 2016-2017. Pe ordinea de zi a ședinței acestui for de marți, 15 decembrie a apărut, chiar înaintea ședinței, un proiect de hotărâre pe această temă, inițiat de primarul Tudor Ștefănie, care excludea, pur și simplu, Colegiul Tehnic „Dr. I. Rațiu” din rețeaua școlară turdeană. Fără ca proiectul respectiv să fie supus dezbaterii în comisia de specialitate a Consiliului local Turda.

Din această cauză și din alte motive, cei interesați ar putea ataca această Hotărâre a Consiliului local la instanța de contencios-administrativ, documentul fiind adoptat fără respectarea prevederilor Legii nr. 215/2001 și a Regulamentului de organizare și funcționare a Consiliului local Turda.

Toată afacerea pare să fi fost premeditată, pusă la cale și dusă la bun sfârșit cu cinism și nepăsare față de cadrele didactice și elevii Colegiului Tehnic „Dr. I. Rațiu”. Argumentele sunt mai multe. Se știa de mai multă vreme de intenția „cuiva” de a desființa acest colegiu însă o adresă oficială din partea Inspectoratului Școlar Județean referitor la rețeaua școlară a municipiului Turda a sosit cu doar circa o oră și treizeci de minute înaintea începerii ședinței ordinare a Consiliului local Turda (la ora 11 și 22 de minute), ultima de acest fel din anul 2015 (vezi facsimil). O propunere referitoare la rețeaua în discuție a fost remisă Consiliului Thumbnail imagelocal în 9 decembrie la ora 16.30 (vezi facsimil)Thumbnail image și înregistrată la Secretariatul Consiliului local cu nr. 1596 în data de 9 decembrie 2015, iar un Raport de specialitate la proiectul de hotărâre a fost întocmit în data de 10 decembrie 2015. Astfel că proiectul nu apare pe ordinea de zi a ședinței, pusă la dispoziția consilierilor odată cu materialele de ședință, cu 5 zile înaintea acestei întruniri. El este propus pe ordinea de zi doar la începutul ședinței după ce membrii comisiei de specialitate au primit petiția dascălilor de la colegiu cu o oră înaintea ședinței fără să dezbată proiectul de hotărâre. Din 10 decembrie până în 15 decembrie, executivul ar fi putut explica profesorilor, elevilor și părinților acestora întreaga situație, dacă ar fi avut bunăvoință sau ar fi dorit să fie transparenți în luarea deciziei de desființare a unui colegiu turdean.

 

 

Profesorii solicită să li se explice

Tot atunci, odată cu începutul ședinței, toți consilierii locali găsesc pe masa fiecăruia petiția adresată Consiliului local și semnată de cadrele didactice ale Colegiului Tehnic „Dr. I. Rațiu” Turda care transmit aleșilor locali că sunt dispuși la o discuție constructivă în care cei ce le hotărăsc soarta să le prezinte argumentele hotărârii de a desființa instituția școlară, pe baza legislației în vigoare.

„În data de 10.12.2015, directorul instituției, d-na Piper Marioara, ne-a informat că a participat la o ședință de lucru la Inspectoratul Școlar Județean Cluj, în data de 9.12.2015, unde i s-a comunicat de către d-l inspector școlar general Cuibus Valentin Claudiu desființarea instituției noastre școlare Colegiul Tehnic „Dr. Ioan Rațiu”, începând cu data de 01.09.2016. Având în vedere legislația în vigoare, respectiv Legea Educației Naționale, art. 6, (2) și OMECS nr. 5556/27.10.2015, art. 19, care prevede că organizarea rețelei școlare intră în atribuțiile Consiliului local, vă solicităm respectuos să ne informați în scris, conform Legii nr. 52/21.03.2003, republicată în MO nr. 749/decembrie 2013, privind Transparența decizională în administrația publică și legea nr. 544/12.10.2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, dacă există vreo intenție a Consiliului Local sau a fost luată vreo decizie sau hotărâre în legătură cu restructurarea rețelei școlare a municipiului Turda, prind desființarea primei școli de arte și meserii din zona Turda-Câmpia Turzii, actualmente Colegiul Tehnic „Dr. Ioan Rațiu” Turda.”

Documentul a fost redactat în 11 decembrie însă a fost depus și înregistrat la Primăria Turda doar în 14 decembrie.

 

Desființare, fără nicio discuție! Ca-n țările bananiere!

O zi mai târziu, fără să le dea nicio socoteală sau să le explice motivele luării acestei decizii care îi afectează în mod direct, majoritatea PNL-UDMR plus câțiva independenți au votat și aprobat noua rețea a unităților de învățământ de pe raza administrativ-teritorială a mun. Turda, care nu mai cuprinde Colegiul Tehnic „Dr. Ioan Rațiu”. Astfel că, pentru cadrele didactice și elevii acestei instituții de tradiție din învățământul turdean ceasul a început să ticăie urmând să se oprească pe 1 septembrie 2016.

Primarul Tudor Ștefănie a spus, în cadrul ședinței Consiliului local că legea prevede ca o unitate de învățământ cu personalitate juridică să aibă minim 300 de elevi iar Colegiul Tehnic „Dr. Ioan Rațiu” Turda are doar 235. El susține că singura modificare adusă prin desființarea acestui colegiu este dispariția sa ca personalitate juridică însă elevii și profesorii își vor continua activitatea în aceleași săli de clasă, aceleași spații, doar că vor fi transferați la Colegiul Tehnic Turda sau Colegiul Emil Negruțiu.

 

Profesoara Dora Arion și alți câțiva s-au opus

Singura care s-a opus și prin declarații desființării acestei unități școlare a fost prof. Dora Arion, consilier local PSD. Iată ce a spus aceasta colegilor săi, înainte de votarea proiectului de hotărâre:

„„Am o intervenţie şi nu e deloc drăguţă, pentru că eu fac parte din comisia educaţie, învăţământ şi abia astăzi am aflat că o instituţie şcolară, Liceul Dr. I. Raţiu va fi desfiinţat şi urmează ca elevii şi profesorii să fie împărţiţi în două unităţi şcolare. Problema e următoarea, dragi colegi: Trebuia să fim informaţi, cel puţin comisia 5 să ştim dacă este cazul sau nu, cel puţin să cunoaştem problema. Noi astăzi am aflat că această instituţie care este atât de veche, înainte vreau să vă menţionez acest liceu a fost prima şcoală de arte şi meserii din zona Turda… Noi acceptăm acum să fie desfiinţată. Ştiu că nu au reuşit să-şi facă numărul de clase, era vorba de o clasă diferenţă, dar oare trebuia să fim de acord cu desfiinţarea. Noi cel puţin, consilierii, ştiu că domnul Cuibus a luat hotărârea aceasta, probabil că are şi aprobarea de la Bucureşti, dar mă întreb dacă noi, consilierii, puteam cu dezinvoltură să ridicăm acum mâna şi să spunem ”- Da, domnilor, suntem de acord ca o şcoală veche să fie desfiinţată, pur şi simplu, şi elevii nu au decât să se ducă sus la Colegiul „Emil Negruţiu” sau în Turda Nouă. Nu pot ca un consilier care vreau să fiu informată, poate că nu puteam să fac multe lucruri, dar măcar informaţia trebuia să ajungă la noi, trebuia să o dezbatem, trebuia să ştim detalii nu să primim astăzi de la doamna director o înştiinţare prin care ne cere nouă Consiliului local să îi răspundem la nişte întrebări. La ce întrebări, dacă noi nu am fost cel puţin consultaţi? De aceea, voi fi împotriva acestui demers! Știu că e o voce doar, poate v-am convins, dar este dureros pentru noi toţi să asistăm neputincioşi la desfiinţarea unei astfel de şcoli!”, a spus consilierul Dora Arion, membră a comisie de învățământ.

Alături de ea au votat împotrivă sau s-au abținut și alți consilieri, însă PNL are 7 consilieri, UDMR doi, iar alături de aceștia votează consecvent Radu Panait (independent, angajat al S Turda Salina Durgău), Nicolae Costișor (independent), Mariana Dobra (independent) și Ovidiu Micu (ALDE), iar după decesul lui Emil Molnar social democrații au rămas în doi, Nicolae Roș și Dora Arion, iar opoziția fiind reprezentată mai ales de Sorin Bichiș, Lucian Varo și Dorel Corpodean.

 

Facebook-ul, bată-l vina! E la liber!

Primarul Tudor Ștefănie a simțit nevoia să se justifice, pe pagina sa de Facebook: „În urma mesajelor primite doresc să clarific neînţelegerea privind situaţia închiderii Colegiului Tehnic “Dr.Ioan Raţiu” Turda.
Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice prin intermediul Inspectoratului Şcolar Judeţean Cluj a înaintat Consiliului Local Turda adresa cu nr. 14883-15.12.2015, privind reţeaua şcolară de pe raza Municipiului Turda.
În această anexă este specificat faptul că numărul elevilor din clasa a VIII-a se află în scădere astfel încât raportat la situaţia elevilor din Municipiul Turda pentru anul şcolar 2016-2017 reţeaua şcolară NU se justifică numărului actual al liceelor tehnologice existente în Turda.
Drept urmare, Colegiului Tehnic “Dr.Ioan Raţiu” Turda nu îndeplineşte predeverile Legii Educaţiei Naţionale având un număr sub 300 elevi, motiv pentru care, la solicitarea Inspectoratului Şcolar Judeţean Cluj se impune preluarea claselor de nivel primar şi gimnazial de către Şcoala Gimnazială “Andrei Şaguna” Turda.
Eu, alaturi de Primăria Municipiului Turda mulţumesc întreg colectivului profesoral al Colegiului Tehnic “Dr.Ioan Raţiu” Turda, în frunte cu Doamna Director Mărioara Piper pentru activitatea întreprinsă, implicarea de care au dat dovadă şi rezultatele şcolare obţinute prin intermediul elevilor. Regret situaţia creată, însă, aceasta trebuie să îndeplinească prevederile legale în vigoare.
Vă mulţumesc pentru înţelegere!”

O decizie riscantă luată de cei care îi administrează pagina primarului Ștefănie, expunându-se comentariilor postate de turdeni. Multe dintre acestea au fost șterse, cel puțin asta acuză unii dintre utilizatorii rețelei de socializare care au simțit nevoia să comenteze la spusele primarului. „Avem dreptul sa spunem ce credem ! Nu am vorbit vulgar deci nu cred ca ati avea de ce sa stergeti comentariile . Doar daca cumva va simtiti vinovat .rusine !”, spune un comentariu care apoi dovedește postarea altor două opinii, șterse de cei care administrează pagina primarului turdean.

Iată și alte comentarii: „Normal ca sterge comentariile decat sa raspunda. Mai bine omiti si negi decat sa dai explicatii. Asa se comporta un primar? Eu cred ca nu asta este atitudinea corecta. Nu aseptam oricum explicatii de la dvs, dar macar din dragul bunului simt, lasati comentariile aici si nu mai stergeti.”

„De ce stergeti comentariile ? Va supara adevarul domnule primar ?”

Am adaptat noi mesajele șterse, scoțând expresiile ce ar fi putut fi considerate ca ofensatoare și care, probabil, au dus, pe buna dreptate, la decizia de a fi șterse.

Iată ce spuneau acele comentarii: „****** Ce suntem noi, pioni? Sa ne mutati dintr-o parte în alta cum vreti voi? Chiar nu va ganditi putin la toti profesorii și la doamna director? Sa nu mai zic de noi care iubim acea scoala foarte mult. E singurul loc unde merg cu placere si nu din obligatie! Frumos cadou de Craciun ne faceti! Si prostia asta cu numarul insuficient de elevi ma face sa rad! Chiar va bateti joc de noi?”

„Vă spun eu ce e de fapt. Eu sincer cred că cineva are nevoie de aceasta cladire si si.au gasit cei de la inspectorat sa spuna ca nu sunt elevi destui. Vedeti pentru ce trebuie scoala? Nici macar nu stiti. numara. In acest colegiu sunt 305 elevi. Și cei de la profesionala? Ei nu sunt elevi? Sunt ca noi toti restul… fac ore si practica. Va rog sa numarati din nou deoarece nu este corect asa ceva, si in numaratoarea voastra de tot *** includeti si pe cei de la profesionala.”

Așa ar trebui sa fie moderate comentariile, însa nu știu daca facebook permite deținătorului paginii să facă asta. Oricum, și noi condamnăm limbajul insalubru, în toate mediile de manifestare publică, motiv pentru care facem un apel la limbaj civilizat, fără acuze nefondate și ofense!

 

Care sunt adevăratele motive ale desființării Colegiului Tehnic „Dr. Ioan Rațiu”?

Întâmplarea face ca și noi să avem același gen de informații neverificate pe care le clasificăm, deocamdată, ca zvonuri. Conform celor auzite de noi prin oraș, se dorește desființarea Colegiului Tehnic „Dr. I. Rațiu” pentru a se putea muta școala maghiară Josika Miklos în clădirile primului, pentru ca municipalitatea să nu mai plătească sume importante Bisericii unitariene, proprietara unor terenuri folosite de liceul maghiar.

Alte informații pe care noi le deținem, la această oră, spun că mai există și alte Colegii Tehnice similare celui ce se dorește a fi desființat, chiar în Cluj-Napoca, care nu au 300 de elevi. Turdainfo a cerut Inspectoratului Școlar Județean furnizarea de amănunte în acest caz de interes pentru comunitatea turdeană, așa încât o să revenim asupra acestui subiect.

Să nu uităm că în timpul celor trei mandate ale primarului Tudor Ștefănie, în perioade în care Consiliul local Turda era și este controlat de o majoritate al cărei lider este sau a fost chiar el, Școlii Gimnaziale Teodor Murășanu i s-a luat un sediu, cel de lângă muzeu și clădirea roșie de pe strada Dr. I. Rațiu (este adevărat că i s-a și construit un corp de clădire nou), iar școlile Potaissa (fosta Școală nr. 3) și George Barițiu (fosta Școală nr. 2)  au fost desființate. Acum, se pare că a venit rândul Colegiului tehnic „Dr. Ioan Rațiu”, dacă profesorii, elevii și părinții acestora nu reușesc să facă ceva pentru a împiedica dispariția unei școli de tradiție din învățământul turdean. Este drept că tot în această perioadă a fost înființat Colegiul Josika Miklos, o instituție de învățământ în limba maghiară destul de controversată chiar în sânul etniei maghiare din zona Turda și localitățile limitrofe cu cetățeni maghiari.

 

În loc de concluzie!

Se mai pune întrebarea: care este poziția Sindicatului Salariaților din Învățământ Spiru Haret Turda? De ce tace această organizație? Se pare că principiul „Divide et impera” funcționează și în învățământul turdean, sau mai ales aici! Profesorii turdeni u sunt solidari cu colegii lor?!

Modul în care a fost tratată această problemă, perfid, în lipsa unei transparențe până la urmă impusă de legea românească, descrie, de fapt, modul general în care sunt tratate problemele comunității de actuala conducere administrativă a orașului. Iar oameni simpli, turdenii noștri, au de suferit, aproape de fiecare dată. Oare până când?

......................................................................................

Colegiul Tehnic "Dr. Ioan Rațiu" este cea mai veche Școală de arte și meserii din zona Turda-Câmpia Turzii.
Înființată în 1905, ca "Școală de arte și meserii" devine în anii 1922-1948 cel mai important centru de calificare profesională și de cultură sub patronajul „Casinei Meseriașilor și Intelectualilor Turdeni".
Reorganizată și restructurată după 1948 sub diferite denumiri , școala și-a onorat misiunea de pregătire a forței de muncă de înalta ținută profesională, promovând progresul tehnic și formând personalități utile societății.