Eveniment
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

 

  • MOL România și Fundația Pentru Comunitate au anunțat rezultatele concursului de proiecte din cadrul Programului MOL pentru sănătatea copiilor, ediția a 11-a.mol romania
  • 18 ONG-uri primesc 400.000 de lei pentru proiecte de terapie prin artă, terapie emoțională și intervenții psihosociale pentru 628 de copii și familiile lor.
  • În cei 11 ani de existență a Programului MOL pentru sănătatea copiilor au fost finanțate cu peste 3,6 milioane de lei un număr de 210 de proiecte de care au beneficiat peste 11.000 de copii și adolescenți.

 

MOL România și Fundația Pentru Comunitate au anunțat rezultatele concursului de proiecte din cadrul Programului MOL pentru sănătatea copiilor, ediția a 11-a. Cele 18 ONG-uri câștigătoare primesc 400.000 lei pentru proiecte de terapie prin artă, terapie emoțională și de intervenție psihosocială. Beneficiarii vor fi 628 de copii și adolescenți cu nevoi speciale, cu deficiențe, boli cronice sau care se află în curs de recuperare după afecțiuni grave.

 

„Ne bucurăm că vom fi și în acest an alături de copiii care au nevoie de sprijin și suntem încrezători că profesionalismul ONG-urilor selectate pentru finanțare va maximiza efectul final al programelor, totul în beneficiul celor mici. Noi acordăm o atenție deosebită calității programelor noastre sociale și credem că astfel această platformă a MOL dedicată sănătății copiilor a devenit una de tradiție, recunoscută între specialiștii din domeniu. Vrem să rămânem în continuare partenerul de nădejde al comunităților, acolo unde ajutorul poate face o diferență în viața copiilor”, a declarat Camelia Ene, Country Chairman & CEO MOL România.

 

În cadrul ediției a 11-a a Programului s-au înscris 75 de organizații non-profit specializate în proiecte de terapie prin artă, terapie emoțională și de intervenție psihosocială pentru copii și tineri cu deficiențe, cu boli cronice sau aflați în curs de recuperare după afecțiuni grave, solicitând finanțare totală de peste 1,7 milioane lei. Organizațiile înscrise provin din 22 de județe, iar 42 dintre acestea au mai participat și la ediții precedente ale Programului. În urma jurizării au fost selectate pentru finanțare integrală sau parțială 18 proiecte care vor fi implementate în perioada decembrie 2019 – august 2020.

 

Fondurile alocate pentru această ediție a Programului sunt de 400.000 lei. Dintre cele 18 de ONG-uri câștigătoare, 6 obțin finanțare pentru prima dată, în timp ce 12 au mai beneficiat de sprijin și la edițiile anterioare.

Câștigătorul Premiului MOL pentru sănătatea copiilor 2018, Asociația HorsEmotion, din Timișoara, a obținut finanțare integrală de 25.000 lei, sumă alocată în completarea fondului de premiere pentru ediția actuală. Astfel, proiectul Asociației HorsEmotion se adaugă celor 18 selectate în urma concursului.

 

Organizațiile câștigătoare provin din București și din județele Bacău, Bihor, Brașov, Cluj, Covasna, Harghita, Mureș, Sibiu, Satu Mare și Timiș. Vor derula activități terapeutice și intervenții psihosociale utilizând terapie prin artă – muzică și muzică asistată, art-terapie Phronetic, art-terapii combinate (prin utilizarea desenului, modelajului, picturii sau a colajului), dans și mișcare și jocuri de rol, tehnologie digitală (utilizarea realității virtuale); terapii experiențiale: escaladă, activități în aer liber (terapie prin aventură) și în apă; terapii asistate de animale; terapii emoționale – teatru și confecționare de măști, jocuri de rol, terapie prin povești și povești terapeutice.

 

„Programul este deschis tuturor ONG-urilor interesate. Noi suntem pregătiți să oferim informații tuturor celor interesați, inclusiv în cele nouă luni de implementare ale proiectelor finanțate. La finalul perioadei de implementare, în septembrie 2020, organizațiile finanțate vor prezenta public rezultatele proiectelor realizate, ceea ce va constitui de asemenea un prilej de informare referitor la acest Program și la natura proiectelor selectate. Organizația care realizează cel mai bun proiect și câștigă Premiul MOL pentru sănătatea copiilor, va delega un membru în juriul ediției viitoare. Astfel dorim să asigurăm o informare cuprinzătoare și șanse egale pentru toți cei interesați în pregătirea și înscrierea proiectelor la acest concurs”, a declarat András Imre, directorul executiv al Fundației Pentru Comunitate.

 

Lista proiectelor finanțate poate fi accesată pe www.molromania.ro și www.pentrucomunitate.ro .

 

Despre Programul MOL pentru sănătatea copiilor

Programul MOL Pentru sănătatea copiilor este organizat de Fundația Pentru Comunitate din fondurile puse la dispoziție de MOL România. Programul a fost lansat în 2009 și este destinat organizațiilor non-profit, respectiv organizațiilor nonguvernamentale (fundații, asociații, federații) și organizațiilor religioase care derulează proiecte de terapie și de intervenții psihosociale pentru copii cu deficiențe, boli cronice sau în curs de recuperare după afecțiuni grave.

În cei 11 ani de existență, prin Programul MOL pentru sănătatea copiilor au fost finanțate cu peste 3,6 milioane de lei un număr de 210 de proiecte de care au beneficiat peste 11.000 de copii și adolescenți.

Programul MOL pentru sănătatea copiilor a fost premiat în 2013, 2015 și 2018 la Gala Societății Civile și la Romanian CSR Awards.

Juriul ediției 2018 a fost format din: Violeta Stan, medic primar de neurologie și psihiatrie a copilului și adolescentului, Coordonator național al Academiei Europene pentru Dizabilitățile Copilului, Mugur Ciumăgeanu, membru în Comisia de psihologie clinică și psihoterapie al Colegiului Psihologilor din România, vicepreședintele Asociației Române de Psihiatrie Comunitară, Magda Cernea, psiholog-audiolog, Rácz Attila, psihiatru, medic primar la Spitalul Clinic Județean Mureș, Psihiatrie II și Erika Weisz, medic specialist medicina de familie, fiziokinetoterapeut, reprezentanta Asociației HorsEmotion din Timișoara, câștigătoarea Premiului MOL pentru sănătatea copiilor în ediția precedentă.

 

 

Despre MOL România

MOL România este o subsidiară a MOL Group și una dintre cele mai importante companii petroliere din România, cu o prezență de peste 20 ani pe piața autohtonă. MOL România are un portofoliu extins de produse și servicii în domeniul comerțului de carburanți, lubrifianți, produse petrochimice și bitum. În prezent, compania deține un număr de 227 stații de servicii, 2 depozite de carburanți, la Giurgiu și Tileagd și un terminal LPG la Tileagd. MOL România are sediul social la Cluj-Napoca, sediul de business la București, un sediu administrativ la Arad și un număr de aproximativ 250 de angajați proprii. MOL România a fost prima companie petrolieră care a implementat un program de loialitate, MOL MultiBonus, recompensat de 2 ori cu locul I pentru calitate în clasamentul programelor de loialitate din România în cadrul cercetării de piață QUDAL. Începând cu anul 2017, MOL România este parte a proiectului NEXT-E care vizează instalarea a 40 de stații de încărcare pentru autovehicule electrice. MOL România este un membru activ al comunităților în care operează, printr-o platformă extinsă de programe sociale precum Premiul Mentor, Program MOL pentru sănătatea copiilor sau Permis pentru viitor.

 

Despre Grupul MOL

Grupul MOL este o companie internațională integrată și independentă, cu sediul central în Budapesta, Ungaria. Are operațiuni în peste 30 de țări, aproximativ 25.000 de angajați în întreaga lume și peste 100 de ani de experiență în industrie. În domeniul explorării și producției de hidrocarburi, experiența de peste 75 de ani a Grupului sprijină operațiunile de producție în 8 țări și activitățile de explorare în 13 țări. Grupul MOL controlează patru rafinării și două unități petrochimice la nivelul managementului integrat al lanțului de aprovizionare, în Ungaria, Slovacia și Croația. Compania are, de asemenea, o rețea de peste 2.000 de benzinării în Europa Centrală și de Sud-Est, în 10 țări, din care 227 în România. Grupul MOL este un furnizor de produse din polimeri precum polipropilenă, polietilenă de înaltă şi de mică densitate, înregistrând vânzări anuale de peste 1.000 kt.

 

 

Despre Fundația Pentru Comunitate

Fundația Pentru Comunitate este o organizație non-profit înființată la Cluj în 2008 cu scopul de a sprijini talentul, cunoașterea, solidaritatea, valorile comunitare, astfel încât lumea noastră să devină mai prietenoasă. Pentru realizarea scopurilor anunțate, Fundația sprijină activități în domeniul cultural, educativ, social, comunitar, sportiv și de recreație. Sprijină de asemenea copii și tineri în suferință, precum și acele organizații care se ocupă de însănătoșirea și de reabilitarea lor.