Ajuns la cea de-a treia ediție, Codiax și-a atins scopul de a aduce împreună 350 de pasionați de deep tech într-un context în care aceștia își pot extinde cunoștințele profesionale. Pe parcursul a două zile, între 21-22 noiembrie, experți internaționali în verticale precum inteligența artificială, blockchain sau robotică au captat atenția participanților cu informații relevante, aplicate în cadrul companiilor de renume pe care le reprezintă.
Workshop-uri dedicate specialiștilor în deep tech
Prima zi a evenimentului a cuprins o sesiune de workshop-uri, împărțită între două săli ale hotelului Opera Plaza, unde 150 de participanți își puteau alege subiectul de interes. Reprezentanți ai companiilor Cognizant Softvision, Metro Systems, Jibe Company sau Macadamian au dezvăluit unele dintre cele mai bune practici desfășurate în domeniul lor de activitate.
“Percepem inteligența artificială ca pe un instrument prin care ne putem amplifica propriile abilități.” a susținut Olga Afanasjeva în cadrul prezentării sale.
Cea de-a doua zi a evenimentului a fost reprezentată de conferința Codiax, unde 15 speakeri internaționali au avut plăcerea de a prezenta în fața unei săli pline, de 350 de persoane. Cu expertiza unor branduri consacrate precum Volvo, Grab, Samsung, Airbus sau Oxford University, aceștia au contribuit cu informații utile în dezvoltarea tehnologiilor viitorului. Cum putem aduce o contribuție pozitivă prin inteligență artificială, cum putem să îmbunătățim serviciile prin robotică sau securitatea hardware într-o lume foarte conectată au fost doar câteva din subiectele de interes ale evenimentului.
“Codiax este o platformă excelentă care aduce împreună antreprenori, academicieni și developeri și creează un mediu sinergetic în care se oamenii pot schimba idei și pot crește împreună. România ar trebui sa folosească tot acest talent și să devina un hub pentru noile tehnologii.” a declarat Jagan Varadarajan, Head of Data Science la Grab.
Fenomenul deep tech este din ce în ce mai răsunător, iar obiectivul Codiax este să aducă know-how prețios comunității IT din România, contribuind activ la creșterea și consolidarea ecosistemului.
Despre Codiax
Codiax este derivat din bine-cunoscutul eveniment de tehnologie - Techsylvania și dedicat exclusiv tehnologiilor din aria deep tech. Evenimentul a fost lansat din dorința de a crea un focus și un context specific acestei zone și este singurul de acest gen din Europa de Est. Codiax a ajuns la cea de-a treia ediție în 2019 și a a avut de-a lungul acestor ediții pe scenă reprezentanți ai: Samsung, IBM, Cisco, Grab, GetJenny, University of Oxford, Starship Technologies.
Această ediție nu ar fi putut avea loc fără partenerii Codiax, care sunt implicați activ în dezvoltarea acestei arii a tehnologiei: Betfair, Medicover, Telenav, Metro Systems, Macadamian, Halcyon Mobile, Yonder, Cognizant Softvision, Accesa, 3SS, Spyhce.